Non-sense song

Poate vă mai amintiţi celebrul non-sense song a lui Charlie Chaplin din Timpuri moderne, când Vagabondul pierde manşetele false pe care e scris textul cântecului, iar Puştoaica (The Gamin), pentru a salva numărul, îi sugerează să cânte orice: "Sing! Never mind the words!". Atunci Vagabondul improvizează un text într-o păsărească cu sonorităţi neo-latine, franco-italiene, ("Se bella giu satore/ Je notre so cafore/ Je notre si cavore/Je la tu la ti la twah), iar publicul înţelege - sau crede că înţelege- povestea. Dincolo de ironia lui Chaplin la adresa filmului vorbit, de a cărui valoare artistică se îndoia, secvenţa de care vorbim are forţa filosofică a unei parabole platonice despre comunicare: modul în care e interpretată povestea este mai important decât povestea însăşi.

De când lumea şi pământul basmele însoţesc oamenii de la Început şi până la Sfârşit. Iar basmele iniţiatice - cele auzite devreme, în copilăria timpurie - formează structurile mentale prin care odată adult copilul de altă dată va percepe lumea. Căci, cum ne avertiza acum trei secole Berkeley, esse est percipi (a fi înseamnă a fi perceput). Ca idealist, Berkeley credea că nimic nu este real decât minţile şi ideile lor. Ideile nu există independent de minţi. Filosofii s-au grăbit să considere raţionamentul lui Berkeley pe cât de complicat, pe atât de eronat. Cum ar putea exista ceva doar dacă există mai întâii ideea acelui ceva? Şi totuşi formula "Se bella giu satore" care nu înseamnă nimic, înseamnă ceva în momentul în care este spusă în contextul unei poveşti cunoscute.

Odată cu trecerea Timpului, basmele îşi schimbă forma, se adaptează, dar scheletul lor este mereu acelaşi. Aşa că ni se oferă cu generozitate basmele potrivite pentru momentul potrivit. Căci oricum, acestea sunt prin natura lor bune pentru a explica orice, fie ele timpurile de pace, fie de război.

Dar adulţii cred că nu mai pot fi influenţaţi de basme, aşa că pentru a explica disponibilitatea lor pentru a accepta poveştile s-a inventat "narativul". Iar narativul, ni se explică de atât de multe ori încât o repetăm automat, trebuie neapărat schimbat. Dacă însă ne uităm în DEX, vedem că basmul este de fapt o naraţiune: "naraţiune (populară) cu elemente fantastice supranaturale, care simbolizează forţele binelui şi ale răului în lupta pentru şi împotriva fericirii omului." Dar cum să schimbăm basmul când el este legat indisolubil de modul nostru de percepţie?

Dar chiar ar putea fi schimbată "naraţiunea"? Se vorbeşte, spre exemplu, despre "naraţiunea conspirativă", sugerându-se oarecum că "naraţiunea" este doar legat de această zonă obscură. Ori, termenul "naraţiune", departe de a se referi doar la aşa zisele "adevăruri alternative" - la acele discursuri care pun accentul modul în care pot fi interpretate faptele, iar nu pe fapte ca atare - sunt folosite nu doar de cei care conduc,, ci şi de cei care sunt conduşi şi vor să se facă auziţi. Nu asistăm la exerciţiul manipulării printr-o singură "naraţiune" ci la competiţia dintre diferitele poveşti care vor să pună lumea în ordine de bătaie. Nu despre realitate, ci despre detaşarea de aceasta este vorba. De fapt, nu "narativul" ar trebui să se schimbe, ci modul de percepţie al acestuia.

Să luăm un exemplu: în legătură cu crimele comise la Bucea, în Ucraina, diplomaţia rusă încercă să demonteze o aşa zisă "naraţiune" ucraineană promovată propagandistic de mass media occidentală, să acrediteze teza trucajului cinematografic - a complotului - şi astfel să justifice agresiunea militară rusă. În acest exerciţiu faptele nu contează, ci interpretarea lor: morţii nu mai sunt morţi, violurile nu sunt violuri, cu totul este o înscenare cu actori. Ar putea această repovestire a crimelor de la Bucea schimba unghiul de percepţie al faptelor? Cu siguranţă nu: nici cei care se bazează pe fapte, nici cei care le resping în numele "adevărului" lor nu-şi vor schimba percepţia. Structura de interpretare nu se schimbă decât în măsura în care instrumentele de cunoaştere intelectuale sunt în mod semnificativ augmentate. Dar cine ar putea accepta că nu foloseşte instrumente adecvate de cunoaştere a lumii?