Nou lockdown pentru 10 milioane de australieni

D.Ţ.
Internaţional / 29 iunie 2021

Nou lockdown pentru 10 milioane de australieni

Patru din cele opt oraşe-capitală ale statelor australiene sunt din nou în lockdown din cauza COVID-19. Autorităţile depun eforturi de a ţine sub control noi focare ale variantei Delta a coronavirusului, relatează CNN şi Hotnews.

Perth, capitala statului Australia de Vest, a intrat într-o carantină de patru zile la miezul nopţii în timp ce Brisbane, capitala Queensland, va intra într-o carantină de trei zile, începând de marţi seara. Celor două se alătură oraşelor Sydney, capitala New South Wales, şi Darwin, capitala Teritoriului Nordic, care erau deja în carantină. Cele patru oraşe au, la un loc, o populaţie de peste 10,2 milioane de locuitori, potrivit datelor oficiale.

Luni după-masa Australia înregistra 271 de infecţii active cu coronavirusul, majoritatea acestora depistate în New South Wales.

Australia a fost văzută drept un model în combaterea valului iniţial al pandemiei şi pentru redeschiderea economiei cu mult înaintea altor state. Sentimentul de siguranţă a venit la pachet cu delăsarea, în special în cadrul guvernului federal care nu a reuşit să achiziţioneze suficiente vaccinuri pentru a preveni măsurile de carantină impuse de fiecare dată când apar noi cazuri sau chiar restricţiile mai de durată implementate din nou în unele oraşe.

Rezidenţii din Perth şi regiunea învecinată Peel trebuie să rămână în locuinţe cu excepţia cazurilor de nevoi urgente după depistarea unui al treilea caz legat de focarul din Sydney, în timp ce în Brisbane, al treilea cel mai mare oraş al ţării, persoanele vor fi nevoite să se izoleze la domiciliu cu excepţia angajaţilor esenţiali, ieşitului pentru cumpărarea de alimente sau accesarea de servicii medicale.

Îngrijorările că varianta indiană Delta a coronavirusului va provoca izbucnirea unor noi focare majore au dus la unele restricţii noi în majoritatea oraşelor ţării, peste 20 de milioane de australieni, aproximativ 80% din populaţie fiind afectaţi de acestea.

Vaccinarea anti-Covid a fost făcută obligatorie pentru angajaţii ce lucrează în centrele de îngrijire a vârstnicilor şi în hotelurile de carantinare. Măsurile de lockdown, urmărirea rapidă a contactelor şi regulile stricte de distanţare fizică au ajutat autorităţile australiene să păstreze numărul de contagieri cu coronavirusul relativ scăzut, doar puţin peste 30.500 de cazuri fiind depistate în această ţară.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb