Noul şoc petrolier

OPEC, cartelul marilor producători de petrol, este din nou vedeta politicii mondiale. Politicieni, moguli ai pieţelor financiare, rajahi ai marilor industrii, cu toţii îşi ţin răsuflarea în aşteptarea rezultatelor reuniunii de la Beirut a şeicilor petrolului. Între timp, preţul barilului a crescut de marţi pînă joi, de la 37,4 la 42,3 dolari!

Toată lumea pune creşterea pe seama impactului atentatelor din Arabia Saudită. O manieră simplistă de auto-liniştire, în care nu mai crede nimeni. În realitate, ecuaţia este mult mai complicată, iar numărul necunoscutelor mai mare decît altădată.

Prima necunoscută este chiar resortul care susţine această creştere. Explicaţiile curente sunt legate de conflictul din Irak şi de temerea că noi atentate teroriste ar putea crea probleme Statelor Unite şi celorlalte state industrializate, care depind de aprovizionarea cu petrol din zona critică a Golfului Persic. În realitate, ambele explicaţii sunt slabe. În ciuda dificultăţilor de gestiune a situaţiei curente, Irakul a revenit pe piaţa petrolului, iar imputul sau ar fi trebuit să ducă la o relaxare a preţurilor, prin creşterea ofertei. Mai mult, chiar în acest interval, marii producători, Arabia Saudită în special, au anunţat creşteri ale nivelului producţiei zilnice, sperînd acelaşi efect relaxant asupra preţului. Tot ceea ce s-a obţinut a fost doar o diminuare a vitezei de creştere a preţului petrolului şi nu o scădere efectivă a lui. Cît despre posibilitatea unor atentate teroriste, ea nu poate fi exclusă în nici un moment. Dar nici nu se poate crede că întregul circuit de alimentare cu petrol al lumii este deja periclitat de posibilele atacuri ale teroriştilor. Oricît de mare ar fi acest pericol, acţiunile punctuale nu pot, deocamdată, pune în pericol sistemul. Ce alimentează atunci creşterea continuă a preţului?

Explicaţia pe care nimeni nu vrea să o declare este legată chiar de comportamentul actorilor de pe marea piaţă a energiei. Desigur, producătorii sunt interesaţi ca preţul să rămînă într-o zonă profitabilă, nu doar pe termen scurt, ci pentru a genera resurse alternative de dezvoltare, pe termen lung. De aceea, cotele de producţie sunt manipulate de OPEC. Actualmente, însă, producţia zilnică a atins 23,5 milioane de barili pe zi. Un nivel fără precedent. Din această capacitate de producţie, Arabia Saudită deţine aproape o treime, Iranul, Venezuela şi Emiratele Arabe Unite, împreună, încă o treime, iar Nigeria, Kuwait, Libia, Indonezia, Algeria şi Quatarul, restul. Paradoxal, concomitent cu creşterea ofertei/producţiei, a crescut şi preţul. Cu nu mai puţin de zece dolari pe baril în ultimul an! Ceva e putred în regatul petrolier!

Al doilea răspuns, care ar putea explica misterul comportamentului preţului, este că piaţa reacţionează la alte date privind consumul şi rezervele de petrol decît cele care circulă oficial. Consumul zilnic la nivel mondial ar fi de circa 82 milioane de barili. În aceste condiţii, o creştere chiar de 2 milioane de barili/zi, pe care o promite Arabia Saudită, nu poate avea un impact major asupra preţului. Mai mult, speculaţii se fac inclusiv în legătură cu capacitatea puţurilor de extracţie din zona Golfului, de a face faţă unui asemenea nivel de producţie. În discuţie este rata lor de epuizare, care după unele analize ar putea fi de circa 25-30% pe an! Iranul a recunoscut că are cîmpuri petroliere care acum două decenii livrau peste 1 milion de barili/zi, iar astăzi, mai puţin de 100.000! Stabilitatea preţurilor petroliere, chiar şi la aceste cote ridicate, depinde de estimările rezervelor existente. Cele mai mari - 260 miliarde de barili - s-ar afla în Arabia Saudită. Poate fi accesată această rezervă, în condiţii de criză? Aparent, există o capacitate importantă, dacă ar fi să luăm în calcul faptul că, în timpul crizei petroliere din 1990, generată de incendierea puţurilor din Kuweit, Arabia Saudită a trecut de la 5 la 8 milioane de barili pe zi în doar trei luni. Problema suplimentării ofertei nu depinde, însă, doar de capacitatea de producţie, ci şi de cea de transport, respectiv de prelucrare. Toţi ochii se îndreaptă spre Rusia, care este în competiţie cu Arabia Saudită pentru titlul de producător nr.1 al lumii. Cu circa 9 milioane de barili/zi. Preşedintele Putin a cerut o creştere la 11 milioane, nivel care să fie atins în următorii cinci ani. Analizele sistemelor existente de transport şi prelucrare arată, însă, că nivelul actual este unul maxim, greu sustenabil pe termen lung. Investiţiile necesare pentru o creştere de tipul celei sugerate de liderul de la Kremlin cer timp. În consecinţă, Rusia nu poate juca rolul de "plasă de siguranţă" pentru actualul preţ al petrolului.

În sfîrşit, a treia explicaţie a paradoxului care face ca preţul petrolului să crească o dată cu sporirea producţiei ţine de mecanismele şi instrumentele pieţei financiare care fac să funcţioneze piaţa petrolieră.

Contractele de vînzare/cumpărare de petrol sunt, la rîndul lor, "o marfă". Una pe care se afişează deja preţul de 50 dolari/barilul. Fondurile speculative şi alte plasamente cu mare lichiditate, capabile să îşi asume riscuri mari, au devenit actori importanţi în piaţa financiară a petrolului. Valoarea contractelor înregistrate la New York Mercantile Exchange, piaţa de referinţă Nord Americană, a atins 26 miliarde de dolari la sfîrşitul lunii aprilie, dublîndu-se într-un an. De la marile bănci, la investitorii strategici ai marilor fonduri, interesul pentru această piaţă secundară a crescut enorm. Mişcările ei speculative ar putea fi responsabile de o "umflare" a preţului de circa 10 dolari/baril, după unele estimări.

Stabilitatea preţului petrolului s-a bazat pînă acum pe un obiectiv împărtăşit deopotrivă de producători şi de consumatori: creşterea economiei mondiale. Mecanismul suficient de control la nivelul pieţei era nivelul producţiei zilnice a marelui cartel OPEC. Comportamentele producătorilor, intermediarilor şi consumatorilor, precum şi strategiile de cîştig care le inspiră au devenit atît de sofisticate, încît, sistemul nu mai poate fi influenţat decisiv dintr-un singur punct. Miza reuniunii de la Beirut nu va fi de astă dată anunţarea unei cote liniştitoare de creştere a producţiei zilnice de petrol. Aşa nu se mai poate rezolva problema preţului petrolului la nivel mondial.

Soluţia rămîne încă să fie inventată. Tot ceea ce ne putem dori ar fi ca ea să apară înainte de a se face simţite consecinţele dramatice ale noului şoc petrolier!