• Update 20:30 Acodaren va continua să primească maşini de la Astra
Acodaren, asociaţia concesionarilor mărcilor Dacia, Renault şi Nissan, a susţinut că va continua să primească maşini de la Astra, cât timp nu va exista un risc major de neîncasare.
În justificarea deciziei, Marius Ghiban, directorul Acodaren a declarat: "Nu este corect ca reparaţiile să fie suportate de către proprietarii autoturismelor, mai ales că în marea lor majoritate se găsesc fără vină în postura de păgubit. Înaintea grijilor proprii trebuie pusă grija faţă de client şi credem că astfel trebuie, sau ar trebui să fie, privite lucrurile".
---
• Update 17:15 ASF respinge acuzaţiile Astra
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) declară, într-un comunicat de presă, că respinge acuzaţiile acţionarilor companiei Astra privind "nelegalitatea, depăşirea prerogativelor stabilite prin lege şi abuzul" în cazul deschiderii procedurii de redresare financiară, a numirii administratorului special KPMG Advisory şi a suspendării "nelegale" a drepturilor acţionarului majoritar al societăţii Astra.
ASF susţine că a respectat toate prevederile legale care impuneau deschiderea procedurii de administrare specială pentru societatea Astraşi că o acţiune diferită ar fi însemnat încălcarea legii pentru care supreveghetorul naţional a fost înfiinţat şi o tolerare a neregulilor constatate la Astra. Denumirea de către acţionarul majoritar al Astra a deciziilor ASF drept "adevărate acţiuni criminale" reprezintă un demers de defăimare a rolului şi scopului Autorităţii de Supraveghere Financiară, adaugă instituţia.
Din informaţiile solicitate de către ASF administratorului special KPMG Advisory, rezultă că "acţionarii Astra nu au cerut aprobarea KPMG pentru comunicatul de presă din data de 24 februarie 2014", prin urmare, "orice declaraţie a acţionarilor Astra reprezintă doar punctul lor de vedere şi nu poziţia administratorului special".
ASF solicită astfel acţionarilor companiei Astra "să înceteze demersurile de defăimare care pot periclita demersul perfect legal redresare financiară a societăţii şi de de înlăturare a neregulilor constatate".
---
The Nova Group Investments România (TNG România), acţionar majoritar la Astra Asigurări, susţine că decizia ASF prin care a dispus deschiderea procedurii de redresare financiară a companiei de asigurări, suspendarea drepturilor de acţionar al TNG România şi numirea KPMG Advisory ca administrator special este nelegală, excesivă şi cu depăşirea prerogativelor stabilite de lege.
Astra Asigurări este controlată de The Nova Group Investments România SA - 72,68% şi Epsilon Estate Provider SRL- 27,02%, alături de mai multe persoane fizice şi juridice, cu o participaţie reprezentând 0,3% din capitalul social. The Nova Group Investments România şi Epsilon Estate Provider sunt controlate indirect de omul de afaceri Dan Adamescu.
TNG susţine că Astra Asigurări a adoptat şi a prezentat Autorităţii un plan de măsuri care prevedea inclusiv, o majorare de capital compusă dintr-un aport al acţionarilor existenţi şi din fuziunea cu societatea achiziţionată AXA România care determina creşterea capitalului Astra cu peste 150 milioane de lei.
Acţionarul majoritar al societăţii de asigurări declară că Astra a solicitat Autorităţii în repetate rânduri să aibă în vedere acest plan de măsuri, însă răspunsul la acest plan de măsuri a venit abia după deschiderea procedurii de redresare financiară.
Acţionarul majoritar al ASTRA mai susţine: "În ciuda faptului că implementarea măsurilor propuse prin planul de măsuri începuse deja, societatea convocând adunarea generală extraordinară a asociaţilor pe 12 februarie, aspect comunicat către ASF prin rapoartele curente şi a adreselor de informare, Autoritatea a acţionat abuziv suspendând dreptul la vot al acţionarilor, zădărnicind astfel orice fel de demers de majorare a capitalului social şi de satisfacere a necesităţilor imediate de lichidităţi ale societăţii. Controlul pretins inopinat, care a adus la instituirea redresării financiare asupra societăţii Astra, a fost demarat în momentul notificării intenţiei de preluare a companiei Axa România. În loc să aprobe achiziţia companiei Axa România şi fuziunea cu societatea Astra, şi crearea unei companii de asigurări mai bine capitalizate, ASF a hotărât să blocheze tranzacţia prin măsuri abuzive. Societatea a depus, la data de 28.11.2013, în faţa Autorităţii documentele relevante cu privire la achiziţie, în vederea evaluării potenţialului achizitor şi a proiectului de achiziţie de către ASF. Deşi cadrul legal instituie Autorităţii un termen de 60 zile în care aceasta să se pronunţe pe cererea de autorizare a fuziunii, Autoritatea a amanat succesiv acest termen până la data în care a dispus măsura intrării în redresare financiară faţă de Astra.
Încă înainte de data începerii controlului care a dus la decizia din data de 18.02.2014, decizia reprezentanţilor ASF era luată, controlul neavând un caracter real şi neurmărind adoptarea unor măsuri benefice societăţii, ci preconstituirea unui înscris pentru a justifica măsura abuzivă hotărâtă încă din data de 20 ianuarie 2014, astfel cum rezultă din minuta întâlnirii din acea dată, care a avut loc la sediul ASF şi în cadrul căreia preşedintele ASF aducea la cunostinţa reprezentanţilor societăţii decizia ASF de a institui administrarea specială".
TNG apreciază că acţiunile ASF duc la concluzia că nu se doreşte întărirea financiară a societăţii de asigurări: "ASF periclitează astfel interesele celor peste 4 milioane de asiguraţi Astra şi se joacă într-un mod iresponsabil cu întreaga stabilitate a industriei asigurărilor contribuind la distorsiunea gravă a pieţei asigurărilor. TNG în calitate de acţionar căruia i-au fost vatamate grav drepturile, inclusiv dreptul de proprietate, drept ce este garantat prin art. 1 din Protocolul 1 a CEDO în ceea ce priveşte proprietatea acţionarilor semnificativi, va acţiona prin toate mijloacele pentru restabilirea legalităţii şi atragerea răspunderii persoanelor care se fac vinovate pentru destabilizarea ASTRA Asigurări prin adevărate acţiuni criminale".
• KPMG: "Prioritatea principală este continuarea plăţilor către clienţi"
Administratorul special al Astra, KPMG Advisory, analizează situaţia asigurătorului şi ia măsurile urgente pentru stabilirea priorităţilor de acţiune, cu informarea şi consultarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, principala preocupare fiind continuarea plăţilor către clienţi şi parteneri.
Oficialii KPMG precizează într-un comunicat de presă: "În acest moment, administratorul special analizează situaţia Astra şi ia măsurile urgente pentru stabilirea priorităţilor de acţiune, cu informarea şi consultarea ASF. Continuarea plăţilor către asiguraţi (clienţi) şi partenerii de afaceri a fost preocuparea principală a administratorului special, astfel încât primele operaţiuni au fost deja făcute în decursul zilei de joi, 20 februarie. Mai multe detalii despre Astra şi activitatea administratorului special vor fi comunicate în condiţiile stipulate de lege în perioada imediat următoare".
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a instituit procedura de redresare financiară prin administrare specială a Astra, a suspendat acţionarii şi conducerea şi a numit firma KPMG Advisory ca administrator special.
Potrivit KPMG România, redresarea financiară prin administrator special nu are implicaţii asupra activităţii comerciale desfăşurate de Astra - contractele de asigurare în vigoare urmând să fie derulate în condiţii normale - ci este menită să contribuie la reechilibrarea parametrilor financiari ai asigurătorului, astfel încât toate drepturile asiguraţilor să fie protejate corespunzător.
În privinţa poliţelor existente, ASF a arătat că toate poliţele de asigurare emise de Astra rămân valabile de la momentul emiterii până la expirare, iar societatea va fi obligată să onoreze din propriile disponibilităţi financiare existente sau rezultate din administrarea specială toate solicitările care decurg din acestea, se menţionează în comunicatul KPMG România.
Din calculele ASF, care vor fi puse la dispoziţia administratorului special, Astra va avea nevoie de o majorare de capital semnificativă, urmând ca administratorul special să stabilească suma necesară pentru acest aport de capital.
"Înainte de luarea măsurii de redresare financiară prin administrare specială pentru Astra, ASF a îndeplinit toate procedurile legale privind urmărirea respectării termenelor stabilite prin planul de măsuri impus de fosta conducere CSA în sarcina Astra. Prin nota de control s-a constatat că planul de măsuri, care avea termen 31 decembrie 2013, nu a fost realizat", se spunea în comunicatul dat publicităţii săptămâna trecută de ASF.
Simultan cu introducerea administrării speciale, ASF a impus Astra o seri de măsuri, respectiv inventarierea dosarelor de daună înregistrate în evidenţele societăţii de asigurare, în vederea evaluării daunelor reale şi a stabilirii obligaţiilor de plată faţă de creditorii de asigurări, luarea măsurilor necesare pentru calcularea corespunzătoare şi în conformitate cu cerinţele legale a rezervelor tehnice constituite de societate, interzicerea efectuării de investiţii în valori mobiliare şi imobiliare cu excepţia plasamentelor în depozite bancare şi titluri de stat sau certificate de trezorerie, precum şi interzicerea înstrăinării bunurilor şi/sau activelor societăţii de asigurare fără aprobarea prealabilă a ASF.
De asemenea, autoritatea a obligat asigurătorul să ia măsurile necesare în vederea accelerării recuperării împrumuturilor acordate în cadrul grupului şi a interzis acordarea de noi împrumuturi, să inventarieze şi să evalueze creanţele înregistrate în evidenţele societăţii şi să anuleze creanţele din asigurare aferente contractelor ieşite din perioada de valabilitate şi să înregistreze rezultatele în contabilitatea societăţii.
1. hopa
(mesaj trimis de numa în data de 25.02.2014, 01:54)
e caz belea aici!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de ion în data de 25.02.2014, 09:27)
ma nene serviceurile isi iau banii de la astra? nu ..atunci de ce nu respecta legea astra? dna unde e?justitia lui basescu ce face?
2. e vremea sa dati banii furati inapoi hotilor
(mesaj trimis de anonim în data de 25.02.2014, 09:53)
aia 4.5 milioane de clienti de care tot vorbeste Astra ,au psihicul la pamant din cauza d-lui Adamescu ca pur si simplu le-a furat si ultimul banut din buzunar si traieste bastanul asta intr-un paradis .Cand vreodata ai fost tu corect Adamescule fata de asigurati?esti la fel ca Vantu ,Macar in ultimul ceas sa te gandesti ca nimeni nu ia nimic cu el,daca ai putina frica de dumnezeu.Incepe sa te spovedesti pt tot raul care l-ai facut multimii de asigurati.Sa vi se confiste toata averea sa ajungeti muritori de foame ca ia 4.5 milioane de asigurati.pieriv-ar numele de hoti.Valabil pt toti asiguratorii acest lucru .Sunt toti niste escroci.