Novartis intenţionează să separe de grup divizia de medicamente generice Sandoz

V.G.
Companii / 26 august 2022

Novartis intenţionează să separe de grup divizia de medicamente generice Sandoz

Novartis intenţionează să separe de grup divizia de medicamente generice Sandoz, pentru a-şi concentra atenţia pe medicamentele sale brevetate, care sunt comercializate pe bază de reţetă, a anunţat ieri grupul elveţian, recunoscând că nu a primit nicio ofertă oficială pentru afacere până în prezent, transmite CNBC, potrivit News.ro.

Compania a început o evaluare strategică a Sandoz în octombrie anul trecut, examinând o gamă largă de opţiuni, inclusiv menţinerea afacerii, divizarea sau vânzarea acesteia, după o perioadă prelungită de performanţă scăzută determinată în mare parte de presiunile crescânde ale preţurilor în sectorul medicamentelor fără brevete.

Novartis nu a primit până acum nicio ofertă oficială pentru Sandoz, dar dacă ar apărea vreo ofertă "foarte atractivă" Novartis ar lua-o în considerare pe deplin, a declarat CEO-ul Vas Narasimhan într-o conferinţă de presă de ieri.

Cu toate acestea, "cazul cel mai probabil - în toate scenariile - este că vom vedea o separare de grup", a spus el. Deşi se pare că Novartis a atras interes din partea unor investitori, anunţul anunţul separării nu va fi o surpriză, având în vedere că a fost văzută ca un rezultat probabil din cauza condiţiilor proaste de piaţă, inclusv de pe piaţa medicamentelor generice, au spus analiştii.

Separările anterioare ale unor activităţi făcute de compania farmaceutică au creat entuziasm pe termen scurt, având în vedere istoricul solid al acestui procedeu, prin care companiile farmaceutice separate şi-au depăşit companiile-părinte. În acest caz, presiunile competitive din spaţiul generic se vor traduce probabil într-un interes mai mic pe termen scurt", au scris analiştii Citi, într-o notă adresată clienţilor.

Acţiunile Novartis reflectă deja în mod corespunzător evaluarea celor două afaceri, au adăugat analiştii J.P. Morgan într-o notă.

Sandoz - care a generat anul trecut vânzări de aproape 10 miliarde de dolari, vânzând medicamente generice şi biosimilare (versiuni ieftine de medicamente biologice fabricate din organisme vii) - va apărea drept principala companie de medicamente generice din Europa, potrivit Novartis.

Narasimhan a descris piaţa medicamentelor generice ca fiind "foarte atractivă" în viitor, menţionând produse de marcă în valoare de 400-500 de miliarde de dolari care se estimează că vor pierde brevetele în următorul deceniu.

Este de aşteptat ca Sandoz să aibă sediul central în Elveţia şi să fie listată la SIX Swiss Exchange, cu un program de certificate americane de depozit în Statele Unite.

Richard Saynor va rămâne CEO după separarea Sandoz.

Tranzacţia, despre care se anticipează că va fi în general neutră din punct de vedere fiscal pentru Novartis, este de aşteptat să fie finalizată în a doua jumătate a anului viitor, sub rezerva condiţiilor pieţei, deciziilor şi opiniilor fiscale, aprobării finale ale consiliului de administraţie şi aprobărilor acţionarilor, a spus Novartis.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb