O ALTFEL DE ÎNCĂLZIRE GLOBALĂ Ce vor face "autorităţile" şi "elitele" conducătoare în faţa extinderii revoltelor la nivel mondial?

Ce fel de societate este aceea în care majorarea unor preţuri pentru biletele transportului în comun sau introducerea unei taxe pentru mesajele transmise prin intermediul unor servicii specializate, cum este WhatsApp, scoate oamenii în stradă şi declanşează revolte violente?

Răspunsul cel mai probabil este "o societate căreia nu doar că i-a ajuns cuţitul la os, ci a trecut dincolo, în timp ce politicienii ţin prelegeri şi discursuri patriotice despre necesitatea sacrificiului individual".

Există o limită pentru lăcomia, prostia sau ticăloşia guvernanţilor, a cărei depăşire va conduce la deschiderea porţilor către haos.

Se pare că o astfel de limită tocmai a fost depăşită în Liban, unde circa un sfert din populaţie a ieşit în stradă.

Acestea nu sunt simple manifestaţii antiguvernamentale, ci explozia mâniei îndreptate împotriva întregii clase politice şi a "elitelor" conducătoare din ultimele decenii.

Pentru profesorul american de origine libaneză Nassim Nicholas Taleb, una dintre cauzele revoltei din Liban este faptul că "oamenii au descoperit localismul", respectiv principiul conform căruia problemele unei comunităţi sunt cunoscute şi se pot rezolva cel mai bine la nivelul acestei comunităţi. Taleb tratează pe larg subiectul în viitoarea sa carte din colecţia Incerto, "Principia Politica".

În al doilea rând, oamenii au mai descoperit că statul reprezintă mai mult o problemă decât o soluţie, după cum declară profesorul Taleb într-o înregistrare video de pe contul său de Twitter.

De ce? Pentru că "statul nu este doar o entitate abstractă, ci este alcătuit din funcţionari publici, care au propriile interese, iar aceasta conduce, de cele mai multe ori, la conflicte între interesele funcţionarilor şi ale cetăţenilor".

În plus, sistemul politic şi natura statului din Liban mai prezintă o caracteristică specială. După cum subliniază profesorul Taleb, "clasa conducătoare din Liban există, în principal, pentru a atenua tensiunile sectare", însă această situaţie a condus la crearea unor condiţii deosebit de "profitabile" pentru politicieni şi acoliţii lor.

Unde s-a ajuns? La risipirea iresponsabilă a fondurilor bugetare şi creşterea datoriei publice cu mult peste creşterea economică (vezi graficul 1).

Raportul dintre datoria publică şi PIB a fost de 150,9% în 2018, printre cele mai ridicate la nivel mondial, în creştere de la 149% în anul precedent, conform datelor de la FMI.

Tot datele de la FMI mai arată o dinamică extraordinară a deficitului bugetar şi a celui de cont curent. În ultimii 19 ani, media deficitului bugetar a fost de circa 10,9% din PIB, iar media deficitului de cont curent a fost de 19,3% din PIB (vezi graficul 2).

Cum a fost posibilă evitarea colapsului în ultimele decenii? Un articol recent din FT arată că totul a fost posibil ca urmare a finanţării acestor deficite de către "sistemul bancar supradimensionat", în care depozitele totale se ridică la 300% din PIB.

Majoritatea creditelor din bilanţul agregat al sistemului bancar sunt acordate autorităţilor guvernamentale, în timp ce creditul acordat clienţilor neguvernamentali se ridică la circa 25% din bilanţ.

După cum scrie Financial Times, "regimul monetar al unui curs fix al lirei libaneze faţă de dolar şi acest cerc magic al creditării pot coexista doar dacă se înregistrează o creştere permanentă a depozitelor", însă tendinţa s-a inversat în ultimii trei ani, iar "retragerea depozitelor a fost compensată de inginerii financiare pentru menţinerea rezervelor la nivelul băncii centrale".

Unele partide au încercat să profite de pe urma revoltelor populare, însă "nu au realizat că fac parte din problemă şi nu din soluţie", după cum a mai precizat Taleb.

"Libanezii, cu toate diviziunile şi sectele lor, au ieşit în stradă şi nu cred că demisia guvernului va fi de ajuns", a declarat pentru Financial Times editorul unui site independent de ştiri.

Numeroaselor opinii de pe reţele de socializare, care susţin că extinderea demonstraţiilor populare la nivel global are drept cauză principală sistemul capitalist, profesorul Taleb le-a răs­puns că "idioţii marxişti încearcă să exploateze evenimentele", în condiţiile în care "revoltele sunt împotriva cleptocraţiei, care este răspândită mai ales în socialism".

Pe contul său de Twitter, profesorul Taleb mai afirmă că "oamenii sunt furioşi deoarece sunt apăsaţi de povara datoriei fără niciun fel de beneficiu personal", în condiţiile în care "statul libanez a distrus tot ceea ce a atins", în numele păstrării "armoniei religioase".

Pe fondul informaţiilor privind implicarea iminentă a armatei, Taleb avertizează că "mulţi socialişti/marxişti, arabişti şi alţi aşa-zişi intelectuali încearcă să se pună în fruntea revoltei", dar "regimurile socialiste nu fac decât să înrăutăţească situaţia", iar soluţia trebuie să fie localismul.

În faţa revoltei populare, autorităţile de la Beirut au propus introducerea unui pachet de reforme economice, care include reducerea la jumătate a salariilor miniştrilor şi parlamentarilor, impunerea unei taxe pentru bănci, lupta împotriva corupţiei şi contrabandei, precum şi noi ajutoare pentru cei săraci.

Este greu de crezut că efectele aces­tor "reforme" vor fi mai mult decât temporare.

De cealaltă parte a lumii, în Chile, populaţia a ieşit masiv în stradă pentru a protesta, dar pe fondul unor condiţii radical diferite din punct de vedere al datoriei publice.

Explicaţiile oferite de presa internaţională se concentrează mai ales pe creşterea inegalităţii veniturilor, ca urmare a implementării politicilor neoliberale promovate de economişti "antrenaţi" la Universitatea din Chicago, aşa-numiţii "Chicago boys".

"Protestele care au loc într-una dintre cele mai prospere naţiuni din America Latină arată că o astfel de situaţie poate apărea oriunde în lume", scrie John Authers într-un editorial Bloomberg.

Pe marginea unui articol referitor la situaţia din Chile, din Financial Times, un cititor, care susţine că este chilian, scrie că "asistăm la revolta poporului împotriva sistemului neo-liberal impus de Pinochet", în condiţiile în care "corupţia şi privilegiile clasei politice, uşa rotativă dintre politică şi afaceri, iar, mai recent, corupţia din poliţie şi armată a condus la explozia socială".

"Oamenii s-au săturat să plătească preţul pentru un sistem nedrept", mai scrie cititorul FT din Chile.

Din nefericire pentru "autorităţi" şi "elite", acest sentiment al "sistemului nedrept" se va amplifica în viitor, pe fondul deciziilor iresponsabile ale marilor bănci centrale de a tipări şi de a forţa dobânzile negative, ale căror efecte nu se limitează la graniţele naţionale.

Reacţiile adverse şi rezistenţa în faţa acestor politici iresponsabile au fost "ghicite", cu mai multe secole în urmă, şi de Adam Smith, care scria, în "Teoria sentimentelor morale", că "omul sistemului pare să-şi imagineze că poate aranja membrii societăţii precum piesele pe o tablă de şah", dar "nu ia în considerare că pe tabla de şah a societăţii fiecare piesă are o voinţă proprie, diferită de aceea pe care încearcă să o impună legislativul".

În ultima variantă de lucru a cărţii "Principia Politica", Nassim Nicholas Taleb scrie că "nu trebuie să existe ris­curi asimetrice în sistem: fiecare persoană şi fiecare entitate trebuie să aibă pielea în joc" şi subliniază că "localis­mul nu trebuie confundat cu naţionalismul monolitic".

Oare în sistemul politic putred al ţării noastre mai există cineva care să înţeleagă aceste concepte sau este prea târziu pentru reconstruirea societăţii pe alte baze fără o explozie socială care să facă dreptate şi "revoluţiei" din urmă cu trei decenii?