O confruntare ciudată

O confruntare ciudată se poartă în jurul evaluării economiei româneşti, atît în străinătate, cît şi în mass-media autohtonă. Echipe de analişti economici din instituţii mai prestigioase sau mai puţin prestigioase pun diagnosticuri dintre cele mai diferite economiei româneşti, o judecă, uneori fără să o analizeze prea tare, şi o etichetează sau o aranjează în clasamente internaţionale, unele făcute cu mai multă rigurozitate, altele cu mai puţină.

Ceea ce mă nedumereşte pe mine este cît de diferite pot ele să fie. De exemplu, nici nu au apucat bine agenţiile internaţionale de rating să evalueze economia românească, aducîndu-ne la BB+, o clasificare care invită pe toată lumea să investească în România, că specialiştii Uniunii Europene au şi concluzionat că economia românească încă nu este o economie de piaţă deplin funcţională. După care, BERD, unul dintre cei mai mari investitori străini în România, în al său raport cu privire la ţările în curs de tranziţie, apreciază extrem de pozitiv evoluţiile economiei româneşti de după 1999, ca şi OECD de altfel (deşi, aceştia din urmă mai au încă ceva rezerve). BERD este o instituţie extrem de serioasă şi rapoartele sale asupra tranziţiei sunt luate în serios de toată lumea serioasă. Dar, tot aşa este şi Fundaţia Heritage, una dintre cele mai bogate şi mai influente dintre ONG-urile conservatorilor americani, iar în clasamentul ei cu privire libertatea economiilor naţionale, România apare pe locul 129, vreo 30 de locuri mai jos decît cu un an în urmă, de parcă în 2003 guvernul României nu ar fi făcut altceva decît să naţionalizeze proprietăţi private şi să introducă taxe vamale.

În realitate, guvernul României a făcut tocmai pe dos, adică a privatizat proprietate de stat şi a mai înlăturat din taxele vamale, dar asta nu i-a impresionat pe cei de la Heritage şi ne-au coborît în clasament mult în urma Mongoliei - care, la urma urmei, este o economie de crescători de cai - şi mult în urma Mauritaniei - care, la urma urmei, este o ţară de cres-cători de cămile. Iar clasamentul Fundaţiei Heritage, care se bazează pe aprecieri preluate din materialele Departamentului de Stat şi din Financial Times, ignoră cu bună ştiinţă - şi greu de înţeles cu ce intenţie - tocmai faptul că ditai Congresul american a stabilit cam în vremea în care îşi făceau ei clasamentul că economia româneas-că este economie de piaţă.

În schimb, o prestigioasă instituţie germană tocmai constată că economia românească este compatibilă cu cea a Uniunii Europene în proporţie de aproape două treimi, ceea ce reduce substanţial jumătatea cea goală a sticlei la care păreau să se uite cu predilecţie analiştii străini.

Mai aproape de realităţile româneşti, investitorii străini din România şi o bună parte a patronatului român care se întîlneau la Sinaia cu primul ministru şi cu miniştrii responsabili cu economia din guvern, constatau, pe bună dreptate, că România are şi probleme în economie, dar are şi o problemă de imagine internaţională.

Or, asta este neîndoielnic. Cum să nu ai o problemă de imagine dacă, conform studiului făcut de Transparency International, apari cu cea mai ridicată percepţie a corupţiei din Europa şi una dintre cele mai mari din lume? Şi cînd, negru pe alb, investitorii străini te anunţă că nu au nici un fel de încredere în judecătorii români care, în opinia lor, sunt corupţi şi dau sentinţe după cum sună telefoanele sau după cît de greu atîrnă plicurile cu şpagă? Şi, în general, cum să nu ai probleme de imagine, cînd intrii într-un cerc vicios în care mass-media naţională o stimulează pe cea internaţională să descrie cazuri şi aspecte negative, iar apoi preia articolele rezultate de aici, pentru a construi şi mai bine imaginea că economia românească merge prost.

Or, de data asta, atît media internă, cît şi cea internaţională -iar, pe urmele lor, specialiştii străini în analize economice - se înşală. Economia românească nu a mers niciodată mai bine în toată perioada de la 1980 încoace, adică de aproape un sfert de secol. Odată merge ceva bine în România şi tocmai atunci cei care ar trebui să observe asta atît în afară, cît şi înăuntru par orbi sau rău intenţionaţi.

Din păcate, nici una dintre aceste două aparenţe nu este reală. Spun "din păcate", pentru că dacă ar fi adevărate ai putea încerca să le contracarezi. Dacă ar fi orbi, ai putea să le transmiţi analiştilor străini informaţiile riguroase pe baza cărora să-şi schimbe părerea şi să nu mai eticheteze România după ureche. De exemplu, analiştii Fundaţiei Heritage, cei care ne-au plasat în urma Mongoliei şi Mauritaniei, nu şi-au dat nici măcar osteneala să afle care este populaţia României - noi am avut un recensămînt în 2002 - şi, dintr-un condei, au mărit-o cu aproape un milion de oameni. Alte informaţii, pe baza cărora este judecată România, mai bine sau mai rău, de Fundaţia Heritage sau de alte instituţii, arată cam tot atît de imprecise.

Problema noastră cea mare este că toţi aceşti analişti nu consideră România suficient de importantă pentru a-şi da osteneala să fie riguroşi şi bine informaţi despre ea. Iar publicul căruia ei se adresează este la fel de puţin interesat în România, aşa că trece repede peste capitolul cu această ţară, indiferent unde ar fi ea clasată şi fără să se ostenească prea mult să citească etichetele care i-au fost lipite.

În schimb, toate clasamentele şi etichetele referitoare la România contează foarte mult în mass-media, în opinia publică şi în politica românească. Care, în loc să se uite, mult mai de aproape decît specialiştii de la Londra sau New York, la ce se întîmplă în ţară, se uită la ce se scrie la Londra şi la New York despre economia românească. Căci, o etichetă bună sau proas-tă poate fi utilizată în jocul politic românesc, cu o forţă de legitimare care depăşeşte cu mult orice autoritate naţională.

"Uite ce zic străinii despre noi!", iată cel mai important lucru pe care l-a spus mass-media autohtonă despre toate aces-te rapoarte şi analize. Şi, surprinzător, nici unuia dintre ziare sau posturi de televiziune nu le-a trecut prin cap să verifice dacă străinii aceia au sau nu au dreptate, dacă cifrele pe care le folosesc sunt corecte, dacă concluziile pe care le trag sunt întemeiate. Şi nu numai mass-mediei, dar nici specialiştii români nu s-au aşezat cu creionul şi datele statistice în faţă să analizeze analizele şi să le corecteze măcar pentru opinia publică internă, dacă nu şi pentru cea internaţională.

Iar acesta este unul dintre cele mai importante minusuri pe care le avem, în bună măsură răspunzător de imaginea negativă de care se "bucură" România în străinătate. Noi nu facem propriile noastre analize şi rapoarte şi nu participăm la analizele şi rapoartele pe care le fac alţii despre noi. Dacă vrem să aflăm ceva despre economia românească, ne ducem să vedem ce gîndesc despre ea cei de la FMI sau Banca Mondială, or alte instituţii de acelaşi gen. Nu ne uităm noi cu ochii noştri şi cu suficient profesionalism pentru ca instituţiile internaţionale şi oricine ar vrea să afle ceva despre România să caute concluziile în primul rînd la autorii români şi apoi la ziariştii care ne-au vizitat sau nu ţara.

Ba mai mult, ne-am străduit şi am reuşit să convingem şi opinia publică - măcar în parte - că analizele străine sunt mai bune decît cele româneşti, că etichetele pe care le pun ceilalţi sunt mai valabile decît cele pe care ni le putem pune singuri şi că, în general, specialiştii români sunt sau nepricepuţi sau mincinoşi, aşa că nu merită să fie luaţi în seamă.

Ceea ce este deopotrivă o vină şi o incapacitate gravă a intelectualităţii româneşti care, altfel, are despre sine cea mai bună dintre părerile cu putinţă.