O delegaţie a Ambasadei Italiei la Bucureşti a efectuat vizite la societăţi italiene din Timişoara

G.D.
Cultură / 17 februarie 2023

O delegaţie a Ambasadei Italiei la Bucureşti a efectuat vizite la societăţi italiene din Timişoara

În ajunul inaugurării Capitalei Europene a Culturii Timişoara 2023, o delegaţie a Ambasadei Italiei la Bucureşti, alcătuită din Ambasadorul Alfredo Durante Mangoni, directoarea Institutului Italian de Cultură din Bucureşti Laura Napolitano, directoarea ITA Bucureşti Micaela Soldini, şeful Biroului de presă, Afaceri Culturale şi Sociale Vincenzo Tamarindo şi Consulul Onorific la Timişoara Angela Pesavento, a efectuat o serie de vizite la societăţi italiene şi a avut întâlniri cu reprezentanţii instituţiilor culturale locale, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte partea economică, delegaţia condusă de Ambasador a vizitat clădirea fabricii SMW - Sport Mechanical Workshop care produce biciclete tradiţionale şi electrice. Cu o cifră de afaceri de 30 de milioane de euro, 500 de angajaţi, 4 linii de asamblare şi 811.000 de biciclete produse în 2022, SMW este o investiţie italiană de succes bazată pe încrederea şi parteneriatul asociaţilor italieni şi români aflaţi pe poziţie de egalitate.

"Să te ocupi de articole sportive implică automat o preocupare faţă de sustenabilitate: instalaţia este dotată cu panouri fotovoltaice şi este climatizată în interior, acordându-se o atenţie deosebită stării de sănătate a personalului de la secţia de vopsitorie, cu zero emisii nocive", subliniază sursa citată.

Vizita a scos în evidenţă, de asemenea, importanţa acordată formării şi bunăstării angajaţilor şi creşterii abilităţilor manageriale locale.

În dialogul cu autorităţile locale, societatea a propus construirea unei piste de biciclete din centrul oraşului până la fabrică şi legături mai multe cu oraşele din apropiere.

Cea de-a doua vizită la o companie a vizat Zoppas Industries România din Sânnicolau Mare, o afacere de familie care dezvoltă o gamă largă de produse - de la rezistenţe electrice pentru gătit şi spălat până la componente pentru sateliţi - pentru a susţine o mare varietate de procese şi aplicaţii industriale şi servicii. Sectoarele aeronautic, medical, aerospaţial, electrificare auto sunt astăzi forţe motrice pentru producţia societăţii Zoppas. Experienţa de producţie în România, începută în 1997, cuprinde o combinaţie unică şi favorabilă între capacitatea inovatoare italiană, fiabilitatea managementului românesc şi adoptarea modelelor organizaţionale de provenienţă japoneză: kaizen, lean manufacturing, Overall Equipment Efficiency. Cifra de afaceri consolidată Italia - România este de 320 de milioane de euro. Ca parte a investiţiei în specializarea de calitate a angajaţilor săi, compania dezvoltă proiecte cu Universitatea Politehnică din Timişoara.

Directoarea ICE a vizitat şi societatea Incontro Prefabbricati, sucursală a Lombarda Prefabbricati, care realizează proiecte complete de la achiziţionarea terenului până la livrarea de instalaţii industriale pentru toate utilizările; precum şi DB Group (societate majoritară Bortoli) activă în logistică. La final, doamna Soldini a avut o întrevedere cu Preşedinta Camerei de Comerţ Timişoara cu scopul de a aprofunda termenii proiectelor comune planificate în cadrul vizitei anterioare din luna noiembrie.

În ceea ce priveşte partea culturală, delegaţia s-a întâlnit cu directorul Filarmonicii Banatul Timişoara Ovidiu Florian Andriş, cu care a trecut în revistă principalele festivaluri de muzică prezentate pe scena locală. Filarmonica este interesată să colaboreze cu instituţii italiene şi în virtutea înfrăţirilor municipiului Timişoara cu oraşele Treviso, Faenza, Palermo şi Bolzano.

Împreună cu directorul adjunct al Muzeului Banatului Andrei Bălărie, arheolog specializat în Epoca Bronzului, delegaţia a vizitat spaţiile expoziţionale şi a examinat principalele linii de acţiune ale muzeului, discutând şi despre prezenţa pe teritoriul României a două misiuni arheologice italiene.

Cu directorul Muzeului Naţional de Artă din Timişoara, Filip A. Petcu, s-a discutat despre numeroasele legături ale instituţiei cu Italia şi teritoriile acesteia, explorând iniţial posibilitatea iniţierii unei colaborări oficiale cu un muzeu italian şi creării unei platforme de cercetare în care să se implice Universitatea de Vest din Timişoara, universităţi italiene şi muzeul însuşi.

În final, delegaţia s-a întâlnit cu doamna Andreea Iager Tako, unul dintre fondatorii Faber, o realitate dinamică angajată în dezvoltarea de proiecte de antreprenoriat cultural, comunitar şi social la periferia Timişoarei, într-un scenariu postindustrial recuperat şi valorificat. Faber, care are deja colaborări cu ONG-uri italiene şi care beneficiază de sprijinul UniCredit, este interesată să înceapă o colaborare cu instituţiile italiene din România pe tema numeroaselor iniţiative planificate, se menţionează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031