O propunere de strategie de guvernare pentru "telecomunicaţii" (III)

• 1. Profesionişti în funcţii de conducere şi la locul potrivit

De regulă partidele au pus in funcţii de conducere "experţii" de partid cu merite, mai degrabă, politice (şef al unei organizaţii de partid, voturi obţinute, etc.), iar rezultatele se văd, România fiind una din ultimele ţări din Uniunea Europeană în mai toate clasamentele (PIB/locuitor, salariu mediu net, putere cumpărare, DESI, etc.).

Înainte de alegeri, partidele s-au întrecut în a promite că vor pune specialişti în funcţii de conducere, uitând imediat după alegeri ce au promis.

Fostul ministru al Transporturilor, Infrastructurii şi Telecomunicaţiilor, inginer electromecanic şi cu numerose funcţii politice, a reuşit să întârzie cu un an licitaţia 5G şi să fie de acord cu vânzarea fostului RomTelecom către Orange România deschizând calea dispariţiei unui competitor puternic de pe piaţa noastră, ambele cu profund impact negativ pe termen lung asupra telecomunicaţiilor şi economiei noastre. În ciuda acestor "realizări" a fost numit recent ministru de interne.

Noul ministru al Transporturilor este informatician. Pregătirea îl recomandă, mai degrabă, pentru funcţia de ministru al Telecomunicaţiilor şi Gigitalizarii, unde a fost numită o persoană cu pregătire în ... geologie.

O situaţie asemănătoare este şi cu reprezentanţii statului în consiliile de administrare ale diverselor entităţi deţinute de stat (fostul RomTelecom, Cosmote, SNRadiocomunicaţii, etc, unde a fost, de regulă, trimisă clientelă politică, fără expertiza specifică).

• 2. Accesul de mare viteză, 100Mb/s, în sfera serviciului universal - oferta

În România avem o situaţie paradoxală - viteze foarte mari de acces (1Gb/s) şi utilizare redusă a Internetului, explicabilă prin faptul că 46% din populaţie locuieşte în mediul rural. Astfel, România este una dintre ultimele ţări din UE în privinţa utilizării Internetului. Cum nu numai viteza foarte mare din zonele urbane creşte PIB-ul, ci mai ales penetrarea, utilizarea Internetului de câţi mai mulţi locuitori pentru a dezvolta afaceri locale (creşterea utilizării Internetului cu 10% duce la creşterea PIB-ului cu 1,5%) avem încă o explicaţie a dezvoltării noastre economice. Introducerea accesului de mare viteză în sfera serviciului universal însoţită de măsuri pentru creşterea adopţiei ar putea accelera utilizarea Internetului pentru dezvoltarea afacerilor locale, premiză pentru creştere economică.

Potrivit directivei 2002/22/EC privind serviciul universal, statele membre asigură disponibilitatea unor servicii de telecomunicaţii, la calitatea prevăzută, tuturor utilizatorilor finali de pe teritoriul lor, indiferent de amplasarea geografică şi, luând în considerare condiţiile naţionale specifice, la un preţ accesibil. Printre serviciile incluse în sfera serviciului universal găsim conexiunea la punct fix care permite comunicaţii de voce, fax şi de date la viteze suficiente pentru a permite acces funcţional la internet, fără a se specifica viteza. Pe de altă parte, Agenda Digitală pentru Europa, lansată de Comisia Europeană în mai 2010, prevedea pentru anul 2020 acces la Internet pentru toţi locuitorii Uniunii Europene cu viteză minimă de 30Mb/s, iar pentru 50% din populaţie o viteza de peste 100 Mb/s.

Ca atare, România ar trebui să legifereze accesul de banda largă pentru toţi românii, modificându-se obiectul serviciului universal cu specificare vitezei minime la care trebuie asigurat Internetul - 100Mb/s, pentru început.

De menţionat că sunt ţări care au introdus obligativitatea accesului de Internet de mare viteză mai demult. În 2010, Finlanda devenea prima ţară din lume care a făcut din accesul la internet de mare viteză un drept cetăţenesc. De la 1 iunie 2010, fiecare cetăţean finlandez avea dreptul la o conxiune de cel puţin 1 Mbps, urmând ca viteza să crească la 100 Mb/s până în 2015. Finlanda modificase în 2009 legea comunicaţiilor, astfel încât accesul la Internet să devină un serviciu universal, la fel ca cel la telefonie şi poştă.

Pentru România ar fi o ocazie de a revizui serviciile incluse în sfera serviciului universal, unele dintre ele devenind desuete, dacă se asigură conexiuni la viteza de 100Mb/s, adaptându-ne la anul 2021 şi la tehnologiilor existente.

• 3. Stimularea adopţiei Internetului - cererea

Existenţa unor reţele de mare viteză este o condiţie necesară, însă nu şi suficientă. Românii trebuie stimulaţi, convinşi să folosească Internetul în relaţiille cu administraţia, cu educaţia, cu sănătatea, cu justiţia, etc., iar tonul trebuie să-l dea acestea din urmă, instituţiile statului. Conectarea şcolilor la Internet de mare viteză şi folosirea acestuia în procesul de învăţământ va pregăti generaţii, care evident vor folosi Internetul în viaţa de zi cu zi. Conectarea primăriilor, rurale mai ales, la Internet de mare viteză şi folosirea acestuia în activitatea de zi cu zi - interacţiune on-line dintre cetăţeni şi autorităţi, care să înlocuiască interacţiunea umană adesea birocratică - va aduce pe lângă simplificare, debirocratizarea activităţii şi la stimularea adopţiei Internetului de către cetăţenii români. Administraţiile fiscale trebuie informatizate astfel încât cetăţenii să-şi poată rezolva problemele on-line, de oriunde. Similar, folosirea comunicaţiilor electronice şi a Internetului în actul medical va uşura această activitate şi accesul cetăţenilor la servicii de calitate. Şi, evident, toate aceste sisteme trebuie interconectate şi să fie operaţionale de oriunde din România şi chiar din afara ţării. Paperless office de care vorbea Alvin Tofler acum câteva decenii şi care astăzi, prin extensie, se numeşte digtalizare, trebuie să aibă şanse în România postpandemică, ajutând la revenirea mai rapidă din criză.

• 4. Denominarea în lei a tarifelor serviciilor de comunicaţii mobile

Telecomunicaţiile româneşti sunt marcate de o anomalie care durează chiar de la lansarea telefoniei mobile - denominarea în EURO a tarifelor pentru serviciile de comunicaţii mobile. Tarifele serviciilor de comunicaţii fixe au fost şi au rămas denominate în lei. Astfel, pe facturile comune (servicii de comunicaţii la punct fix şi mobil) se poate observa constanţa relativă în timp a tarifelor în lei pentru comunicaţii fixe, care au tarifele denominate în lei şi variaţia continuă, lunară, a tarifelor în lei a servicilor de comunicaţii mobile, după cursul de schimb al monedei naţionale.

Marii operatori Orange, Vodafone, Telekom, RCS&RDS au tarifele serviciilor de comunicaţii mobile denominate în EURO, în timp ce operatorii de comunicaţii fixe exUPC România, RCS&RDS, exRomTelekom, etc. au tarife denominate în LEI (telefonie, Internet, TV). Chiar şi ANCOM, autoritatea de reglementări telecomunicaţii, denominează în Euro tarifele (terminare, etc.), preţurile (licenţe, etc.) ! Şi guvenul denominează în euro preţurile de pornire ale licenţelor !

De ce sunt denominate în EURO tarifele din comunicaţii mobile atâta vreme cât moneda naţională este LEUL? Din comoditate? Din neîncredere în moneda naţională? Unii operatori de comunicaţii mobile motivează aceasta prin cheltuieli de capital mai ales, care se fac în Euro, fluctuaţia parităţii monedei naţionale faţă de euro făcând imprevizibilă suma în lei a importurilor în Euro. Oare pentru reţele de comunicaţii la punct fix nu se fac importuri în Euro şi nu apare aceiaşi problemă? Este o poziţie şi de comoditate a operatorilor noştri, cu largul concurs al autorităţilor, care transferă astfel riscul valutar către cele circa 26 milioane SIMuri existente pe piaţa noastră, adică către cele 20 milioane de români utilizatori. Ca urmare, utilizatorii finali nu ştiu ce sume au de plătit (lunar) pentru servicii cu tarife denominate în Euro. Mai mult, în perioade de turbulenţe ale monedei naţionale utilizatorii finali plătesc mai mult pentru acelaşi serviciu, alimentând astfel inflaţia. Deprecierea continuă din ultimii ani a leului faţă de euro a scumpit continuu serviciile de comunicaţii mobile denominate în euro.

De ce ar trebui denominate în lei tarifele serviciilor de comunicaţii mobile? In primul rând, pentru că moneda naţională este LEUL. Ca urmare, marea majoritate a românilor au salariile denominate în lei şi nu în Euro, astfel că tarife denominate în Euro devin impredictibile la plată. Marea majoritate a bunurilor, produselor şi serviciilor pe care românul le cumpără din salariul denominat şi plătit în lei au preţurile denominate în lei. Ceapa, merele, roşiile, chiar şi cele importate, au preţuri în lei. Tarifele celorlalte servicii consumate de români sunt denominate în lei: apa, electricitate, gaze, servicii medicale, etc. Apoi, în România contabilitatea companiilor, inclusiv a operatorilor de telecomunicaţii, se ţine în moneda naţională, leul. În fine, un ultim argument este şi faptul că trecerea la moneda naţională Euro nu pare iminentă, pentru a spera prea curând la denominarea în Euro a salariilor: recent a fost amânată, încă odată, stabilirea unui calendar pentru aderarea României la zona euro.

Câteva considerente macroeconomice - în ultimii ani leul a pierdut constant teren în raport cu Euro (de la 4,4450 lei/euro valoare medie în anul 2015 la 4,7452 lei/euro în anul 2019 şi 4,8371 în 2020), iar inflaţia s-a menţinut la valori de 2-4%, astfel că riscul pentru utilizatori este în creştere. Nici viitorul nu arată prea bine pentru românul utilizator al serviciilor de comunicaţii mobile - predicţiile spun că leul va continua să piardă teren faţa de euro! 5 lei/euro! Ca atare, românii vor continua să plătească mai mult în lei pentru serviciile de comunicaţii mobile. Trebuie spus că pentru predictibilitatea cheltuielilor în lei aferente importurilor denominate în Euro, operatorii noştrii de telecomunicaţii au la îndemână hedging-ul care minimizează riscul şi cheltuielile financiare. Nu şi românii, utilizatori finali!

Telecomunicaţiile din România ar trebui să revină la normalitate, la tarife denominate în lei pentru toate serviciile, aşa cum era înainte de lansarea servicilor de telefonie mobilă.

Tonul ar trebui să-l dea autorităţile şi în primul rând ANCOM, autoritatea de reglementări, şi "ministerul telecomunicaţiilor", care ar trebui să-şi denomineze în lei toate tarifele şi preţurile cu care lucrează: tarife de interconectare, tarife de închiriere, tarife de utilizare a spectrului, preţurile licenţelor, etc. şi să ceară operatorilor să facă acelaşi lucru.

Apoi, Consilului Concurenţei ar trebui să analizeze dacă nu sunt create probleme concurenţiale pe o piaţă cu tarife denominate în mai multe monede, dacă nu sunt create avantaje prin utilizarea unor monede.

Şi nu în ultimul rând, ANPC, care are menirea să protejeze utilizatorii finali şi având printre atribuţii "să propună Guvernului spre adoptare şi să avizeze proiecte de acte normative în domeniul protecţiei consumatorilor", ar trebui să propună guvernului un proiect de act normativ pentru protejarea consumatorul român de servicii de comunicaţii mobile prevăzând obligativitatea denominării tarifelor în lei, moneda naţională.

Sau, poate însuşi guvernul va decide să ia măsuri pentru înlăturarea acestei anomalii!

• 5. Eliminarea tarifelor de terminare în reţelele mobile

Pentru creşterea competiţiei, eliminarea subvenţionării marilor operatori de către cei mici şi mai ales pentru a optimiza cheltuielile României cu comunicaţiile mobile ar trebui ca tarifele de terminare în reţelele mobile să dispară până în anul 2025. Tendinţa de reducere impusă de CE este evidentă şi în final va duce la dispariţia acestor tarife. Tarifele de terminare în reţelele mobile fac ca unii români să aibă două telefoane mobile conectate în reţele diferite. Ar trebui ca românii să aibă doar un singur telefon mobil în buzunar, aşa cum au, dacă mai au, un singur telefon fix acasă. Şi tarifele de terminare în reţelele fixe ar putea dispărea până în 2025 împreună cu cele mobile.

• 6. Reglementare pentru competiţie şi utilizatorul final

Operatorii de reţele mobile virtuale - o şansă pentru prezervarea competiţiei!

Operatorii de reţele mobile virtuale sunt furnizori de servicii de comunicaţii mobile, care nu posedă propriul spectru radio şi nu deţin în mod necesar întreaga infrastructură necesară pentru a furniza aceste servicii. Aceştia încheie acorduri comerciale cu operatorii de reţele mobile: cumpără en gros minute de trafic şi le revând propriilor abonaţi sub marcă proprie. In prezent, nu există legislaţie care să oblige operatorii de reţele să închirieze reţea operatorilor de reţele mobile virtuale, contractele reflectând acordul celor două părţi. Şi de aici problema României!

Acest model de afacere a fost dezvoltat în vestul Europei, tonul fiind dat de Virgin Group din Anglia. După ce a acumulat experienţă în operarea unei companii aeriene "virtuale", grupul Virgin condus de Richard Branson şi-a extins ideia de afacere (închirierea de infrastructură în vederea comercializării de servicii sub marcă proprie) şi în telefonia mobilă. În urma unui parteneriat 50-50 încheiat în iunie 1999 cu operatorul One-2-One (T-mobile), Virgin Mobile îşi lansa serviciile în 11 noiembrie 1999 sub marcă proprie. La 3 luni de la lansare avea 0,5% din piaţă, iar în 2004 avea 4,25 milioane utilizatori, 8% dintr-o piaţă cu 52 milioane utilizatori.

România nu are o experienţă relevantă cu astfel de operatori din cauza opoziţiei îndârjite a marilor operatori de reţele mobile. O primă breşă a fost făcută la licitaţia 4G din anul 2012, cand s-a introdus pentru prima dată stimultente pentru intrarea pe piaţă a operatorilor de reţele mobile virtuale. Astfel, a fost posibilă apariţia câtorva operatori - Lycamobile România, filiala locală a unui jucător global, DCS şi fostul RomTelecom, însă cu o pondere reduseă. Toţi au folosit reţeaua fostului operator Cosmote Romania.

Din păcate, documentaţia licitaţiei 5G nu prevedea stimulente pentru operatorii de reţele mobile virtuale, fapt deosebit de grav dacă luăm în consideraţie tendinţa de concentrare a pieţei noastre din ultimul timp (UPC, DCS, RomTelecom,...). Având modelul licitaţiei 4G din anul 2012, echipa ANCOM care pregăteşte licitaţiia 5G (cam aceeaşi) ar trebui să-şi reamintească de licitaţia 4G şi să introducă în documentaţie stimulentele folosite în anul 2012 pentru a convinge operatorii de reţele să găzduiască operatorii de reţele virtuale: reducerea valorii scrisorii de garanţie bancară, reducerea tarifelor de utilizare a spectrului, ...

Este în interesul României să păstreze competiţia în telecomunicaţii, puternic ameninţată de dorinţa de concentrare a marilor operatori.

• Legislaţie predictibilă şi favorabilă dezvoltării reţelelor de telecomunicaţii

Experienţa ultimilor doi ani a arătat intervenţii brutale ale executivului pe piaţa telecomunicaţiilor soldate cu bulversări, blocaje şi, în final, cu amânarea de două ori a licitaţiei 5G. Dacă în anul 2019 OUG114/2018 avea să bulverseze telecomunicaţiile noastre şi să amâne licitaţia 5G cu un an prin prevederi care vădeau necunoaştere şi obsesie pentru bani, în 2020 obstacolul a fost proiectul de lege 5G, care propunea autorizarea furnizorilor de echipament de telecomunicaţii, o premieră în Uniunea Europeană, o abatere profundă de la liberalismul economic.

Pentru ca astfel de anomalii cu profund impact asupra telecomunciaţiilor şi economiei ţării să nu mai apară, ar trebui să nu se mai permită intervenţia executivului în problemele de reglementari ale telecomunicaţiilor. Avem autorităţi locale neutre şi cu o deosebită expertiză (ANCOM, Consiliul Concurenţei), avem Comisia Europeană care asigură reglementarea pieţei unice europene, astfel că nu este nevoie de diletantismul politicienilor noştri.

România, ţară membră a Uniunii Europene, trebuie să urmaze linia acesteia asigurând o legislaţie predictibilă pentru stimularea investiţiilor în telecomunicaţiile noastre.

Articol preluat de pe https://nicolaeoaca.blogspot.com