O ţară care nu este o ţară

Încep cu o întrebare: tot Occidentul este de vină? Este la modă în ziua de azi, mai ales în universităţile "muşcate" de marxismul revoluţionar şi de alte ideologii de Stânga, să dai vina pe Occident pentru orice. Sărăcia din Africa? "O consecinţă a sclaviei!". Subdezvoltarea din America Latină? "Este vina imperialismului european!". Dictaturile din Asia? "Moştenire a rasismului colonialist!". Şi alte asemenea aberaţii.

Iată însă că faptele, din când în când, indică altceva. Spre exemplu, Libanul. Acolo este dezastru. Chiar în dimineaţa zilei în care scriu acest editorial, Hezbollah se pregătea să atace masiv, cu rachete, Israelul. Aviaţia israeliană a detectat pregătirile de război şi a lovit prima. Orientul Mijlociu este iarăşi un butoi cu pulbere.

A cui este vina pentru halul în care arată astăzi Libanul? De ce nu îi auzim pe marii intelectuali ai Stângii comentând situaţia din Liban? Nu de alta, dar când vine vorba de Israel, le merge peniţa non-stop.

Dacă este un imperiu al cărui "imperialism" a pus bazele instabilităţii din Liban, acesta este cu siguranţă Imperiul Otoman. Acesta a stăpânit ceea ce a devenit mai apoi Libanul timp de circa 500 de ani. După Primul Război Mondial, odată cu descompunerea statului otoman, teritoriile care azi formează Libanul au fost date de Liga Naţiunilor, spre administrare, Franţei.

Trebuie spus că, în sens juridic, ceea ce Franţa a primit a fost un "mandat" din "clasa A", aşa cum erau aceste "mandate" definite de Liga Naţiunilor. Asta înseamnă, în esenţă, că teritoriile respective urmau să facă tranziţia spre independenţă şi că administraţia franceză (în acest caz) urma să fie temporară. Deci nici vorbă de "imperialism" în sensul în care acest termen a ajuns să fie folosit, ca un fel de măciucă, de către Stânga.

În 1943 Libanul îşi proclamă independenţa. O vreme, a dus-o foarte bine. Beirutul devenise unul dintre oraşele "la modă" de pe malurile Mării Meditterane. Însă de la sfârşitul anilor "60, lucrurile au luat-o spre sud.

Cine este de vină? Mulţi. Să începem cu începutul catastrofei. La sfârşitul anilor 1960 şi-au găsit adăpost în Liban circa o sută de mii de arabi palestinieni. Aceştia au creat un fel de stat în stat. Taberele de "refugiaţi" erau conduse cu o mână de fier de tot felul de gherile revoluţionare, înarmate până în dinţi.

La un nivel încă şi mai profund, ceea ce a dezechilibrat total situaţia din Liban au fost evoluţiile demografice. La începuturile sale, statul numit "Liban" era construit în jurul unui aranjament de împărţire a puterii între două comunităţi: creştinii maroniţi şi druzii. Cu vremea însă, şi datorită modificării graniţelor, în Liban a crescut proporţia de musulmani, suniţi şi şiiţi, deopotrivă.

Din anii 1980, sudul Libanului a devenit un alt stat în stat, de data aceasta dominat de Hezbollah ("Partidul lui Dumnezeu"), o mişcare teroristă sprijinită de Iran. Acolo armata oficială a statului libanez efectiv nu poate intra. Ideologia Hezbollah este un fel de amestec între islamism şi nazism. Trebuie să subliniem acest lucru: cu toate că Israelul şi Libanul nu au nici o dispută teritorială, totuşi Hezbollan lansează frecvent atacuri peste graniţă, împortiva civililor israelieni. Motivul? Antisemitismul cel mai radical.

Însă Hezbollah subminează activ şi statul libanez. Constituţional vorbind, în Liban există un fel de aranjament prin care principalele comunităţi religioase împart puterea. Preşedintele este creştin (maronit), prim-mnistrul este musulman sunit, iar speaker-ul parlamentului este musulman şiit. Asta pe hârtie. Însă Hezbollah este angajat într-o adevărată campanie de curăţire etnică şi religioasă. Creştinii sunt pricipala sa ţintă. De ani de zile răpirile şi asasinatele se ţin lanţ.

Să rezumăm. Libanul a fost o ţară relativ bogată şi stabilă după independenţă. Însă creşterea influenţei partidelor radicale musulmane, în special a Hezbollah, a împins-o în prăpastie. Au contribuit şi Siria şi Iranul, care şi-au infliltrat agenţi şi au sprijinit extremismul politic.

Ce ar fi de făcut? Cred că Libanul este o cauză pierdută. Deşi există pe hartă ceva numit "Liban", în realitate acesta este un stat-fantomă, fără nici un fel de autoritate. Îmi este neclar ce anume câştgâm dacă continuăm să ne raportăm la Liban ca la un stat veritabil.

Oricum, regimul de la Bucureşti nu este pe cale să aibă nici un fel de revelaţie în viitorul apropiat. Ambasador la Beirut este, din 2021, un anume Radu-Cătălin Mardare. Ce îl recomandă? Evident, activitatea ca senator PSD şi faptul că are o diplomă de inginer.

Într-o lume mai bună, statele civilizate ar lua act că Libanul este o ficţiune politică ce ascunde în sânul său un stat terorist dominat de o miliţie radical antisemită. Şi ar reveni la sistemul mandatelor, încredinţând unor puteri democratice sarcina de a administra un teritoriu pe care "guvernul" de la Beirut este evident incapabil să îl administreze. Independenţa câştigată în 1943 a venit mult prea devreme.