Oamenii sunt absolviţi, natura este de vină pentru încălzirea globală

O nouă ipoteză este lansată de oamenii de ştiinţă în ceea ce priveşte sursa încălzirii globale: suprafaţa Oceanului Arctic s-ar putea afla la originea emisiilor de metan, un important gaz cu efect de seră, potrivit unui studiu realizat de experţii în climă. Am prezentat, cu puţin timp în urmă, că lumea ştiinţifică este împărţită în două tabere, o parte din cercetători susţin că asistăm la o încălzire globală, în timp ce o altă tabără vorbeşte de o răcire care ne va afecta pentru o lungă perioadă de timp. Dacă 2005 a fost anul în care s-a vorbit cel mai mult despre încălzire, despre efectul de seră şi de nocivitatea poluării, în 2009 a apărut varianta unei răciri dramatice. Ultima descoperire pare să dea dreptate primei tabere, dar în ecuaţie mai apare un element foarte important, activităţile umane nu contribuie decisiv la aceste schimbări.

Oamenii de ştiinţă au constatat concentraţii importante de metan în apropiere de suprafaţa oceanului, în special în zonele în care apar bucăţi de gheaţă. Astfel, printr-un mecanism până acum necunoscut, apele de la suprafaţa Oceanului Arctic ar putea reprezenta o sursă importantă de metan, "potenţial sensibil la schimbările înregistrate la nivelul suprafeţei îngheţate a mării", au explicat autorii studiului, coordonat de Eric Kort de la Institutul de tehnologie din California (Caltech), publicat de Nature Geoscience. Savanţii au constatat deja că metanul, captiv vreme de milioane de ani în permafrostul din Siberia şi din America de nord, "evadează" din sol atunci când temperaturile cresc. El contribuie astfel la încălzirea globală, care generează la rândul ei, ca într-un cerc vicios, o eliberare suplimentară de metan atmosferă. Potrivit noului studiu, concentraţiile de metan de la suprafaţa apei oceanice din zonele nordice sunt asemănătoare celor de pe coastele Siberiei Orientale, în urma unei eroziuni a permafrostului. Aceasta este pentru prima dată când s-a stabilit o contribuţie directă a metanului provenind din oceane, nu de pe continent, la latitudinile arctice, la încălzirea globală. Mecanismul nu a fost deocamdată clarificat. Potrivit oamenilor de ştiinţă, este improbabil ca acest gaz să fi fost emis de sedimentele de pe platoul continental. În schimb, este posibil ca el să provină din anumiţi microbi (metanogeni) de la suprafaţa oceanului. Metanul este cel mai important gaz cu efect de seră după dioxidul de carbon (CO2). Concentraţiile sale din atmosferă sunt relativ scăzute, însă metanul este de 20 de ori mai eficient decât gazul carbonic în ceea ce priveşte captarea căldurii solare. Concentraţiile de metan au crescut rapid odată cu industrializarea din a doua jumătate a secolului XX, după care a urmat o perioadă de relativă stabilitate, urmată recent de o nouă creştere. În 2010, gheţarii Groenlandei s-au topit la o viteză cu 8% mai mare decât în anul 2007. Este de aşteptat ca în scurt timp să apară şi replica celor care susţin că urmează o nouă mică glaciaţiune.