OCDE: procedura amiabilă pentru soluţionarea disputelor fiscale, slab utilizată în România

Companiile din întreaga lume care contestă deciziile de impunere emise de autorităţile competente, considerând că acestea contravin prevederilor acordurilor sau convenţiilor de evitare a dublei impuneri, pot apela la procedura amiabilă pentru soluţionarea unor astfel de dispute. Această procedură este însă puţin accesată în România, comparativ cu principalii săi parteneri comerciali, respectiv Austria, Germania, Spania sau Italia, aşa cum reiese din cele mai recente date publicate de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) referitoare la anul 2020.

OCDE publică anual date cu privire la procesul de soluţionare a procedurilor amiabile, atât la nivel global, cât şi la nivel naţional. Statistica aferentă anului 2020, care acoperă 118 jurisdicţii, inclusiv România, şi cuprinde, practic, toate cazurile derulate în întreaga lume, arată că procedura are în continuare un caracter concentrat - anul trecut au fost demarate aproximativ 2.500 de cazuri noi, 95% dintre acestea fiind iniţiate în primele 25 de jurisdicţii, iar restul de 5% fiind reprezentate de alte 40 de jurisdicţii.

Impactul pandemiei de COVID-19 s-a resimţit şi la nivelul procesului de soluţionare a procedurilor amiabile, astfel că se remarcă o uşoară scădere a numărului total de cereri finalizate, comparativ cu anul 2019. Această diminuare este datorată cazurilor din alte arii de impozitare, care au scăzut cu 12%, în timp ce numărul cazurilor din sfera preţurilor de transfer soluţionate a crescut cu aproximativ 6% pe parcursul anului trecut. Cu toate acestea, autorităţile competente s-au adaptat contextului generat de pandemie şi au permis contribuabililor să depună cererile pentru demararea procedurii amiabile şi în format digital (variantă inexistentă anterior).

Dintre cererile soluţionate în 2020, aproximativ 75% au rezolvat în totalitate atât aspectele referitoare la preţurile de transfer, cât şi pe cele aferente altor zone de impozitare, în timp ce aproximativ 3% dintre proceduri au fost încheiate fără acord. Pe de altă parte, numărul de cazuri retrase de contribuabili aproape s-a dublat în 2020 faţă de 2019.

Durata de soluţionare a cererilor privind procedura amiabilă rămâne una ridicată, dar având termene comparabile cu o dispută cu autorităţile fiscale în tribunal. Cazurile din zona preţurilor de transfer soluţionate anul trecut s-au derulat, în medie, pe parcursul a aproape trei ani (35 de luni), în creştere de la 31 de luni în 2019. Procedurile pe alte impozite s-au soluţionat, în medie, în aproximativ 18 luni, comparativ cu 22 de luni pentru cele finalizate în 2019. Unele jurisdicţii au înregistrat întârzieri, în special pentru cazuri mai complexe, din cauza crizei generate de pandemie, care a afectat calitatea comunicării cu unii din partenerii din tratatele internaţionale.

Cum funcţionează mecanismul?

Procedura amiabilă este reglementată, la nivel european, prin intermediul Directivei UE 2017/1852, care conţine norme de aplicare a mecanismului de soluţionare a litigiilor între statele membre ale Uniunii Europene atunci când acestea apar în urma interpretării şi aplicării acordurilor şi convenţiilor care prevăd eliminarea dublei impuneri. România a transpus prevederile directivei în legislaţia naţională în 2019.

Acest instrument poate fi folosit de către un contribuabil român după primirea unei decizii de impunere care reprezintă, în opinia sa, dublă impunere. Într-o astfel de situaţie, contribuabilul poate depune o plângere în termen de trei ani de la comunicarea deciziei de impunere, care trebuie să conţină o serie de informaţii şi documente, conform Codului de Procedură Fiscală. Ulterior, în termen de 180 de zile de la primirea plângerii sau de la primirea informaţiilor şi documentelor solicitate, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) decide dacă acceptă plângerea şi demarează procedura amiabilă sau dacă o respinge. Dacă o acceptă, soluţionează chestiunea litigioasă, în mod unilateral, fără implicarea celorlalte autorităţi competente.

Prin intermediul mecanismului impus de Directiva 1852, ANAF şi autorităţile competente ale statelor membre implicate trebuie să soluţioneze cererea depusă de contribuabil în termen de doi ani de la data ultimei notificări a deciziei de acceptare a plângerii venite din partea uneia dintre autorităţile competente ale statelor membre în cauză. În anumite cazuri, termenul poate fi prelungit cu până la un an la cererea ANAF sau a oricăreia dintre autorităţile competente din statele în cauză.

Astfel, prin acest mecanism este reglementat un termen pentru soluţionarea litigiilor fiscale, aspect care nu este asigurat de tratatele bilaterale şi convenţiile de evitare a dublei impuneri.

Care sunt cele mai eficiente jurisdicţii şi unde se poziţionează România?

Jurisdicţiile cele mai eficiente în utilizarea acestui instrument sunt Elveţia şi Australia, dacă ne raportăm la durata de soluţionare relativ redusă a cazurilor de preţuri de transfer, precum şi a altor cazuri, Luxemburg şi Norvegia, în ceea ce priveşte gestionarea eficientă a numărului de cazuri, şi Irlanda, care are cel mai performant cadru de soluţionare a procedurilor amiabile.

În România, gradul de soluţionare a procedurilor amiabile a fost relativ redus pentru cererile depuse după data de 1 ianuarie 2016. În zona preţurilor de transfer, în cursul anului 2020 au fost depuse 14 cereri de soluţionare prin intermediul procedurii amiabile, din care doar trei au fost soluţionate, iar la finalul perioadei analizate au rămas deschise 40 de cazuri.

Din statisticile publicate de OCDE rezultă că principalii parteneri ai României cu privire la procedurile amiabile sunt Austria, Germania, Spania şi Italia, jurisdicţii mult mai active din acest punct de vedere, cel mai probabil datorită cadrului fiscal mai stabil. Astfel, în 2020, în Austria au fost iniţiate 40 de cereri pentru procedura amiabilă, în Germania 323, în Italia 307, iar în Spania 171 de cereri.

În concluzie, numărul redus de cereri de iniţiere a procedurii amiabile depuse de companiile din România poate fi explicat prin faptul că acest instrument este puţin cunoscut de către contribuabili, la fel şi implicaţiile ce decurg dintr-un astfel de proces. Un alt factor descurajant este legat de durata îndelungată de soluţionare din partea autorităţilor competente.

Cu toate aceste impedimente, pentru a evita dubla impunere cauzată de ajustările preţurilor de transfer efectuate de către autorităţile fiscale din România sau de către autorităţile din altă jurisdicţie asupra tranzacţiilor desfăşurate cu companii din Romania, este recomandabil ca o companie să aibă în vedere procedura amiabilă de soluţionare dintre autorităţile fiscale ca o alternativă viabilă la o acţiune în instanţă.