"Ofensiva de primăvară"

Războiul din Ucraina se apropie cu paşi repezi de un nou punct de inflexiune. "Ofensiva din februarie". Întrebarea inevitabilă: ce urmează? În ce direcţie se vor mişca lucrurile, după aceea?

Prin însăşi esenţa lui, războiul este "copilul" stărilor maxime de instabilitate. Nimic nu este mai departe de "sigur", de predictibil şi mai aproape de hazard, deşi nu puţine activităţi, acţiuni şi operaţiuni sunt pregătite şi "planificate" minuţios. Este uşor de precizat punctul de plecare, unde şi cînd a fost declanşat măcelul. Este aproape imposibil de prevăzut, însă, care va fi dinamica evenimentelor, care sunt punctele critice care vor marca evoluţia şi sfîrşitul. Cine va cîştiga şi, respectiv, cine va ieşi învins. Primul şi al doilea război mondial reprezintă "materialul didactic" prin excelenţă care validează această trăsătură fundamentală a dezlănţuirii de iraţional, distrugere şi moarte pe care o numim sec, aseptic, rece, oarecum "tehnic", război. Dacă pe unde va merge în continuare războiul nu ştim, în schimb, pe unde ar putea să o ia poate fi creionat cu destulă precizie.

La nivel de generalitate, din punc­tul în care se află lucrurile azi, "ecuaţia" războiului din Ucraina are doar trei tipuri de soluţii. Primo: va rămîne pe platoul actual, al rezultatului nedecis, mărind doar viteza şi cantitatea resurselor consumate: oameni, armamente, muniţii, moral, rezoluţie combativă la nivelul trupelor şi al populaţiei, susţinere politică. Secundo: dacă nu stă în platou, atunci o poate coti radical spre final. Fie o rezoluţie militară, pe cîmpul de luptă, fie una politică, la masa negocierilor, fie cel mai probabil un hibrid. În sfîrşit, terzo: conflictul poate lua drumul escaladării. Aceasta este ramura de care ne vom ocupa azi.

Mult trîmbiţata ofensivă a Rusiei este menită, din punctul de vedere al "echipei Putin", să marcheaze cu o culoare nouă punctul critic al declansării agresiunii. Să ştergă amintirea eşecului sever al planurilor iniţiale. Să arate lumii că Moscova putiniană este capabilă şi hotărîtă, dincolo de orice piedici şi cu orice preţ, să cîştige.

Atît militar, cît şi politic. O confruntare care nu se mărgineşte la binomul Rusia-Ucraina, ci vizează raporturile strategice ale Moscovei cu "Occidentul", cu cei care au ales să i se opună şi, prin urmare, au ales să fie parte directă la conflict. Prin ea însăşi, ofensiva anunţată este o escaladare. "Minimal" ar putea fi una a intensităţii şi a ariei distrugerilor. Aproape sigur, dezlănţuirea nu se va limita la zonele de confruntare militară directă, ci va cuprinde arii mari din teritoriul Ucrainei, dacă nu chiar întregul teritoriu. Scopul militar nu este deloc nou. Este cel ratat într-un fel pînă acum: desprinderea totală de sub orice formă de control militar, civil, administrativ etc. şi încapsularea fără fisură a regiunilor din Ucraina pe care Rusia le-a încorporat deja oficial, ca părţi ale teritoriul său statal. Scopul politic are mai multe faţete. Inainte de orice, înfrîngerea şi umilirea lui Zelensky, eventual, schimbarea prin forţă a regimului său şi instaurarea la Kiev a unei marionete supusă direct şi fără fisuri deciziilor şi politicii dictate de la Moscova. Mai larg, victoria politică asupra ţărilor NATO, Statele Unite în primul rînd, care au cheltuit considerabile resurse pentru a susţine rezistenţa Kievului şi care şi-au produs semnificative pierderi în plan economic prin efectul de bumerang al pachetelor de sancţiuni impuse Moscovei. Celălalt posibil aspect al escaladării este atingerea, implicarea în conflict, fie şi simbolică, a teritoriului altor ţări. Candidatul "ideal" datorită slăbiciunilor sale de toate felurile, Republica Moldova. Propaganda de la Moscova pregăteşte de cîteva luni terenul. Probabil că şi planificatorii militari. O asemenea extindere a conflictului ar avea, dincolo de orice consideraţii militare, strategice sau de altă natură, rolul de a marca faptul că nimeni nu se află la adăpost de repercusiuni drastice, inclusiv militare, dacă alege să se "alieze" cu duşmanii Rusiei sau dacă nu alege cu consecvenţă şi "entuziasm" să se alinieze politicii regionale a Moscovei. Mesajul suplimentar: nimeni nu este la adăpost! După R. Moldova poate urma România, vreuna dintre Ţările Baltice, Polonia!

Un alt etaj critic al escaladării ar putea fi atins dacă Ucraina decide să utilizeze mijloacele pe care le are la dispoziţie pentru a ataca cu succes ţinte militare şi/sau civile de pe teritoriul Rusiei. Retorica propagandei de la Kiev a încercat deja, în cîteva rînduri, să prezinte o asemenea posibilitate ca un răspuns legitim faţă de agresiunea Rusiei. Semn clar că este o eventualitate luată în calcul atît la nivel politic, cît şi militar. Problema, evident, nu este a legitimităţii, ci a consecinţelor directe şi pe termen lung. Evoluţia conflictului într-o asemenea direcţie ar putea precipita implicarea trupelor Belarus în Ucraina şi, în orice caz, ar dezlega mîinile decidenţilor politici şi militari de la Moscova în privinţa oricăror acţiuni de pedepsire duse nu doar împotriva Ucrainei, ci şi a unor state vecine, cum sunt România, R. Moldova, Polonia, Statele Baltice. Este una dintre porţile care, dacă lururile sunt lăsate să meargă, ne-ar îndrepta aproape sigur spre un conflict regional extins, pan-european, dacă nu chiar mondial. Cu sau fără extinderea geografică semnificativă, atacarea militară a teritoriului Rusiei ridică miza nucleară a conflictului de la improbabil la foarte probabil. Chiar dacă un posibil răspuns nuclear al Moscovei nu va fi neapărat prima opţiune, cu siguranţă că nu va fi neapărat nici ultima.

Escaladarea necontrolată a conflictului "Rusia contra Occidentului" şi împingerea lui irevocabilă în tărîmul "totul sau nimic" este, de departe, cea mai gravă şi mai periculoasă dintre consecinţele posibile ale "ofensivei de primăvară" a lui Putin.