OFICIAL UCRAINEAN:  Membrii grupării Sectorul Dreptei au plecat de la graniţa cu Transnistria

Elena Deacu
Internaţional / 21 iulie 2015

Membrii grupării ultranaţionaliste ucrainene Sectorul Dreptei nu au reuşit să instaleze un punct de control la graniţa cu regiunea separatistă moldoveană Transnistria şi au plecat, a declarat un purtător de cuvânt al Serviciului de frontieră din sudul Ucrainei, citat de agenţia rusă TASS.

"Persoane care s-au prezentat drept activişti ai Sectorului Dreptei au venit la punctul de control Timkovo, la frontiera ucraineano-moldoveană, la 17 iulie. Ei le-au oferit poliţiştilor de frontieră ajutorul lor la apărarea frontierei şi combaterea contrabandei. Comandantul punctului de control le-a recomandat să ceară permisiunea unui organism superior. Ulterior, ei au ridicat steagurile organizaţiei lor, s-au fotografiat cu aceste steaguri în faţa punctului de control şi au plecat", a declarat luni purtătorul de cuvânt.

Filiala din Odesa a grupării ultranaţionaliste a scris duminică pe pagina sa de Facebook că "un punct de control a fost organizat în apropierea localităţii Timkovo din regiunea ucraineană Odesa, pentru a controla graniţa cu Transnistria şi a preveni contrabanda".

Sectorul Dreptei a precizat că vameşii şi poliţiştii de frontieră ucraineni au o atitudine "pozitivă faţă de cooperarea" cu organizaţia ultranaţionalistă. Gruparea a adăugat că nu va opri pentru verificări maşinile, ci va exercita un control public asupra activităţilor ofiţerilor vamali.

Sectorul Dreptei se află în spatele unui scandal legat de contrabandă în regiunea Transcarpatia din vestul Ucrainei, în apropierea frontierelor cu România, Ungaria şi Slovacia.

La 11 iulie, membri înarmaţi ai grupării extremiste, care este interzisă în Rusia, au deschis focul asupra rivalilor lor în timp ce discutau despre "redistribuirea sferelor de influenţă" în Mukaceve. Extremiştii au tras apoi cu arme automate şi lansatoare de grenade asupra poliţiştilor sosiţi la locul incidentului.

Ei au distrus mai multe maşini de poliţie şi au incendiat un punct de control al poliţiei rutiere şi o benzinărie. Prin urmare, trei persoane au fost ucise şi alte 11 rănite.

Confruntările armate cu forţele ucrainene au continuat câteva zile, generând temeri privind riscul unui nou conflict militar, de data aceasta în vestul Ucrainei, în apropierea frontierelor cu România, Ungaria şi Slovacia.

Organizaţia ultranaţionalistă, implicată în protestele violente care au condus la înlăturarea regimului prorus Viktor Ianukovici la începutul anului 2014 şi în conflictul separatist din estul Ucrainei, refuză predarea armelor, argumentând că vrea să oprească traficul ilegal cu ţigări spre Ungaria şi Slovacia, în contextul în care contrabanda i-ar îmbogăţi pe politicienii ucraineni.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb