Oltchim a primit decizia Tribunalului Vâlcea privind planul de reorganizare

Alexandru Costea
Companii / 27 mai 2015

ACTUALIZARE 17:10 Oltchim a prezentat cele mai bune rezultate înregistrate în ultimii 4 ani

Conducerea Oltchim SA a prezentat în şedinţa de dialog social de ieri cele mai bune rezultate economico - financiare înregistrate în ultimii 4 ani, respectiv o creştere de 35% a cifrei de afaceri în primele patru luni ale anului, la 54,8 milioane euro, cu 14 milioane euro mai mult decât în primele 4 luni din 2014.

Raportat la primele patru luni din 2013, aceasta reprezintă o creştere de 27 milioane euro.

EBITDA (rezultat din exploatare mai puţin amortizarea) s-a îmbunătăţit cu 16 milioane euro, de la -11,7 milioane euro în primele 4 luni 2013 la +4,2 milioane euro în primele 4 luni din 2015.

Conducerea Oltchim SA, reprezentată la şedinţă de domnul Florian Mateiţă, a mai prezentat în şedinţă şi trendul activităţii combinatului. Aceasta a accentuat stabilitatea economică garantată de măsurile constante ale managementului de urmărire şi optimizare a costurilor, în paralel cu creşterea vânzărilor şi a productivităţii muncii.

De asemenea, au fost arătate măsurile de reparare, retehnologizare şi înlocuire a unor instalaţii sau părţi de instalaţii precum şi planurile de repornire ale altor secţii, raportat, însă, la conjuncturile pieţelor internaţionale de produse finite şi materii prime.

Din punct de vedere social, compania arată că, de aproape doi ani, personalul Oltchim (aproximativ 2.300 de salariaţi) primeşte lunar avans, lichidare şi tichete de masă. Începând cu anul 2015, salariaţii primesc prima de vacanţă integral în luna în care pleacă în concediu. În luna septembrie 2015 Oltchim va propune un grafic de eşalonare a plăţii celor două salarii şi jumătate restante, moştenite de la vechea conducere,

Personalul disponibilizat primeşte, în contul salariilor compensatorii, sume lunare. Astfel, toţi disponibilizaţii (921 de persoane, mai puţin 54 care au solicitat în scris că nu doresc plata eşalonată) au încasat câte 531 de lei în fiecare din lunile aprilie şi mai 2015, la care trebuie să adăugăm plăţile suplimentare făcute la solicitarea unor persoane cu probleme sociale şi medicale. Din luna iunie 2015, fiecare salariat disponibilizat va primi, lunar, 1.000 de lei.

Referitor la măsurile de diminuare ale costurilor operaţionale fixe (cu minim 450.000 euro/luna), Oltchim SA a precizat că acestea presupun acţiuni complexe de creştere a randamentelor instalaţiilor prin reabilitări, reparaţii, reorganizări etc. dar şi reducerea fondului de salarii prin disponibilizarea personalului excedentar (nu prin scăderea salariilor). Concedierea colectivă urmăreşte realizarea unei scheme de personal adaptată nevoilor de functionare a Oltchim SA şi are ca prioritate siguranţa şi eficienţa în exploatarea instalaţiilor în funcţiune şi conservarea instalaţiilor oprite, multe din ele din anul 2009.

A mai fost subliniat că administratorii judiciari, administratorul special şi managementul Oltchim nu au finalizat, încă, organigrama funcţională a noii structuri organizatorice. Drept urmare, nici un sindicat, dintre cele existente pe platformele Vâlcea şi Bradu, nu deţine, deci nu poate furniza, în spaţiul public sau membrilor săi, informaţii corecte cu privire la acest proces.

Nu în ultimul rând, informarea realizată de conducerea Oltchim SA este documentată din situaţii contabile, rapoarte financiare depuse la registraturile organelor statului, la Bursa Română de Valori precum şi din documente interne reale. Aşadar, orice alte informaţii furnizate în presă de terţe persoane în legătură cu rezultatele, activitatea, acţiunile şi planurile de viitor ale Oltchim SA, sunt pure speculaţii şi reprezintă strict opinia acestora, potrivit companiei.

(Elena Deacu)

---

Oltchim (OLT) informează că a primit sentinţa Tribunalului Vâlcea prin care a fost confirmat Planul de reorganizare al societăţii propus de consorţiul Rominsolv SPRL şi BDP Business Restructuring SPRL, potrivit unui raport remis azi Bursei de Valori Bucureşti.

Combinatul chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea se află în insolvenţă de la finele lunii ianuarie 2013.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb