Judecătorii de Tribunalul Bucureşti l-au arestat preventiv pentru 30 de zile pe omul de afaceri Ioan Bene, urmărit penal într-un nou dosar cu prejudiciu aproximativ 22 milioane de lei.
Omul de afaceri Ioan Bene este acuzat deja de dare de mită în dosarul fostului preşedinte al CJ Cluj, Horea Uioreanu, dosar în care se afla sub control judiciar.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, procurorii au dispus în data de 8 iunie urmărirea penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală sub forma autoratului, instigării şi a complicităţii faţă de Ioan Bene, Cristian Bem, Claudiu-Vasile Dan, Traian Corpodean, Adrian-Cătălin Mihai, Alexandru Vacusta, Bogdan-Constantin Preda, Dragoş-Constantin Andrei, Cecilia-Cristina Stroe şi Sorin Sima.
Procurorii arată că în perioada 2008-2010, inculpaţii au derulat operaţiuni contabile fictive prin care au tranzacţionat produse petroliere precum şi alte bunuri mobile sau imobile, prin intermediul unor firme fantomă, în vederea deducerii de taxe şi impozite ori în scopul reciclării unor sume de bani provenite din infracţiuni.
De orchestrarea întregii activităţi infracţionale ce face obiectul cauzei s-a ocupat inc. Bogdan-Constantin Preda, care a fost sprijinit de inculpaţii Alexandru Vacusta, Dragoş-Constantin Andrei, Sorin Sima, Adrian-Cătălin Mihai, Cecilia-Cristina Stroe precum şi de Ţ.M. - decedat în prezent.
De asemenea, din probele administrate a mai rezultat că din prisma relaţiilor comerciale dintre inculpaţii Ioan Bene şi Bogdan-Constantin Preda, în sensul comercializării de carburanţi (motorină), aceştia au încheiat o înţelegere frauduloasă, prin care Ioan Bene a acceptat încheierea unui contract fictiv, urmat de emiterea unei facturi fictive în numele SC AGT SRL în cuantum de 55.663.939,80 lei, înregistrarea acestei facturi în contabilitatea SC BB I SRL, determinând sub acest aspect prejudicierea bugetului de stat cu suma de 8.887.519,80 lei.
La finalizarea activităţilor de urmărire penală din data de 1 iulie v2015, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare au dispus prin ordonanţă reţinerea pentru o perioadă de 24 ore a 6 dintre inculpaţi.
Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din data de 2 iulie 2015, avându-se în vedere atitudinea procesuală pozitivă dar şi beneficiile minime obţinute în urma comiterii faptelor de natură penală, s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 2 iulie 2015 până la data de 30 august 2015, faţă de inculpaţii: Dragoş-Constantin Andrei, Adrian-Cătălin Mihai şi Cecilia Stroe.
La data de 2 iulie 2015, a fost sesizată instanţa de judecată - Tribunalul Bucureşti cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de Ioan Bene, inculpatului Bogdan-Constantin Preda şi Alexandru Vacusta, instanţa admiţând propunerea formulată şi dispunând arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 30 de zile.
În fapt, s-a reţinut că în perioada 2008-2010, inculpaţii au derulat operaţiuni contabile fictive prin care au tranzacţionat produse petroliere precum şi alte bunuri mobile sau imobile, prin intermediul unor firme fantomă, în vederea deducerii de taxe şi impozite ori în scopul reciclării unor sume de bani provenite din infracţiuni.
De orchestrarea întregii activităţi infracţionale ce face obiectul cauzei s-a ocupat inc. Bogdan - Constantin Preda, care a fost sprijinit de inculpaţii Alexandru Vacusta, Dragoş - Constantin Andrei, Sorin Sima, Adrian Cătălin Mihai, Cecilia Stroe precum şi de Ţ. M. - decedat în prezent.
De asemenea, din probele administrate a mai rezultat că din prisma relaţiilor comerciale dintre inculpaţii Ioan Bene şi Bogdan -Constantin Preda, în sensul comercializării de carburanţi (motorină), aceştia au încheiat o înţelegere frauduloasă, prin care inc. Ioan Bene a acceptat încheierea unui contract fictiv, urmat de emiterea unei facturi fictive în numele SC AGT SRL în cuantum de 55.663.939,80 lei, înregistrarea acestei facturi în contabilitatea SC BB I SRL determinând prejudicierea bugetului de stat cu suma de 8.887.519,80 lei.
Prejudiciul total adus bugetului de stat este în cuantum de aproximativ 22 milioane de lei reprezentând TVA de plată şi impozit pe profit.
În prezent, în cauză se efectuează acte de cercetare specifice fazei de urmărire penale, precizează PCAB.