Omul de afaceri Jean Valvis a vândut 20% din Aqua Carpatica către gigantul PepsiCo

G.D.
Companii / 3 august 2022

Sursa foto: www.pixabay.com

Sursa foto: www.pixabay.com

Omul de afaceri Jean Valvis, care a creat branduri precum Aqua Carpatica, LaDorna sau Dorna, cedează către gigantulul american PepsiCo un pachet de 20% din acţiunile îmbuteliatorului Aqua Carpatica, cu planuri de comercializare a apei pe piaţa din SUA. Valoarea tranzacţiei nu a fost anunţată public, informează Economedia.

Astfel, PepsiCo va deţine 20% din acţiuni la compania românească AQUA Carpatica şi drepturile de distribuţie în România, Polonia şi alte ţări internaţionale, cu perspectiva altor pieţe, inclusiv Statele Unite ale Americii.

Jean Valvis va păstra controlul companiei precum şi funcţiile executive pe care le deţine.

"Este o premieră naţională faptul că un produs premium 100% românesc devine parte din portofoliul internaţional al unei corporaţii multinaţionale, eveniment ce are efecte benefice la toate nivelele, pentru economia ţării, capitalul de imagine naţional, dezvoltarea locală, dar şi pentru valorificarea resurselor naturale şi umane implicate", a transmis compania românească într-un comunicat de presă.

"Cu un gust excelent şi o poziţionare premium, AQUA Carpatica completează perfect portofoliul de produse premium PepsiCo" declară Silviu Popovici, CEO PepsiCo Europa. "Avem încredere deplină că AQUA Carpatica, prin capitalul puternic de brand, va rezona în totalitate cu aşteptările consumatorilor noştri atât pe plan local, cât şi internaţional".

"AQUA Carpatica este un brand la fel de unic precum locul de origine al izvoarelor sale. Sunt încântat de oportunitatea de a deveni partener PepsiCo pentru a ne extinde prezenţa în Europa şi pentru a aduce AQUA Carpatica şi beneficiile sale pentru sănătate consumatorilor din pieţele noi. Prin parteneriatul puternic pe care l-am încheiat, materializarea viziunii noastre îndrăzneţe de a poziţiona România ca "Patria Apelor Minerale" la nivel internaţional devine acum un obiectiv tangibil", declară Jean Valvis, fondator AQUA Carpatica.

AQUA Carpatica a fost fondată în 2010 de antreprenorul Jean Valvis şi este acum prezentă pe 16 pieţe internaţionale. Carpathian Springs, compania din spatele acestui brand, a realizat anul trecut afaceri de 333 milioane lei anul trecut şi un profit de aproape 47 milioane lei, cu 308 angajaţi.

Anterior, în 2002, Jean Valvis a vândut integral brandul de apă minerală Dorna către Coca-Cola.

Totodată, în 2008, Valvis a vândut şi afacerea cu lactate LaDorna către gigantul mondial Lactalis, cu circa 70-90 milioane de euro.

PepsiCo a generat venituri nete de peste 70 de miliarde de dolari în 2021. Portofoliul de produse PepsiCo include Lay's, Doritos, Cheetos, Gatorade, Pepsi-Cola, Mountain Dew, Quaker şi SodaStream.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb