ONU: ''Gropile comune de la Bucea ridică întrebări privind posibile crime de război"

G.U.
Internaţional / 4 aprilie 2022

''Gropile comune de la Bucea ridică întrebări privind posibile crime de război"

ONU consideră că descoperirea unor gropi comune la Bucea, localitate din apropierea capitalei ucrainene Kiev, după retragerea forţelor ruse ridică întrebări serioase privind "posibile crime de război", subliniind totodată importanţa de a păstra orice probe, relatează AFP, conform Agerpres.

"Ce ştim până acum ridică clar întrebări serioase şi îngrijorătoare privind posibile crime de război şi încălcări grave ale dreptului internaţional umanitar", a transmis Biroul ONU pentru Drepturile Omului.

Ucraina a acuzat duminică Rusia de "genocid", afirmând că a descoperit cadavrele a 410 civili în regiunea Kiev recent eliberată de sub controlul forţelor ruse, în urma retragerii acestora.

Numai în oraşul Bucea, la nord-vest de Kiev, aproape 300 de persoane au fost înmormântate în gropi comune, conform autorităţilor ucrainene.

Biroul ONU pentru Drepturile Omului a transmis că personalul său de pe teren nu a putut încă verifica aceste afirmaţii.

"Suntem extrem de îngrijoraţi de fotografiile şi filmările disponibile, inclusiv de imaginile cu cadavre cu mâinile legate la spate", a adăugat totuşi Biroul ONU pentru Drepturile Omului.

În acelaşi timp, acesta nu a exclus ca printre cele "circa 300 de cadavre despre care autorităţile oraşului spun că au fost găsite şi îngropate" să se numere şi "cadavre ale unor soldaţi ucraineni sau ruşi ucişi în timpul ostilităţilor".

"Civili morţi din cauze naturale, de crize cardiace sau în urma altor probleme de sănătate declanşate de stres şi de lipsa accesului la medicamente şi la ajutor medical în ultima lună s-ar putea număra de asemenea printre persoanele descoperite decedate pe străzile oraşului", a adăugat organizaţia.

Însă, dată fiind posibilitatea să fi fost comise crime de război, ONU consideră că este important "să fie exhumate şi identificate cadavrele" pentru a stabili cauzele exacte ale deceselor.

"Este de asemenea important să se ia toate măsurile pentru a se asigura păstrarea probelor", a subliniat ONU.

În acelaşi timp, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, s-a declarat duminică "profund şocat de imaginile cu civili ucişi la Bucea".

"Este esenţial ca o anchetă independentă să permită tragerea la răspundere" a vinovaţilor, a adăugat şeful ONU într-un scurt comunicat.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. ONU toarna apa rece pe dezinformarea ucrainienilor.

    1. Numai sa nu se incalzeasca apa rece dupa ce termina ONU ancheta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb