ONU se angajează să oprească răspândirea Ebola în maximum 9 luni

V.B.
Companii #Sănătate / 6 septembrie 2014

Organizaţia Naţiunilor Unite şi-a alocat între 6 şi 9 luni pentru a stopa răspândirea Ebola în ţările deja atinse de virus, a anunţat ieri secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, făcând apel la mobilizare internaţională şi precizând că următoarele săptămâni vor fi cruciale, scrie AFP.

Totuşi, oficialul a recunoscut că epidemia este mult mai rapidă decât răspunsul autorităţilor naţionale şi internaţionale. Afirmaţiile au fost făcute la finalul unei reuniuni cu oficiali de rang înalt însărcinaţi cu acest dosar. Printre ei, se numără directoarea generală a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Margaret Chan, şi coordonatorul ONU pentru Ebola, David Nabarro.

Anunţând crearea unui centru de criză pentru Ebola, Ban Ki-moon a îndemnat ţările membre să furnizeze 200 de milioane de dolari pentru susţinerea celor mai afectate ţări din Africa de Vest (Guineea, Liberia şi Sierra Leone).

Un vaccin contra Ebola ar putea fi disponibil din noiembrie. După efectuarea testelor, "dacă vaccinul pare sigur, el ar putea fi disponibil începând din noiembrie", informează OMS într-un comunicat.

Potrivit datelor OMS publicate ieri, până în prezent, febra hemoragică Ebola a făcut 2.097 de morţi, dintre cele 3.944 de cazuri în Guineea, Liberia şi Sierra Leone.

Liberia a înregistrat 1.089 de morţi, Guineea 517, iar Sierra Leone 491. Nigeria, care nu figurează în bilanţ, a declarat 22 de cazuri, dintre care 8 mortale.

Precedentul bilanţ, publicat joi de OMS, anunţa 1.841 de morţi dintre 3.685 de cazuri în cele trei ţări vest-africane.

La rândul lor, Banca Mondială şi UNICEF au anunţat că 48 de tone de medicamente şi echipamente au fost transportate ieri în Sierra Leone, pentru bolnavii de Ebola.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb