Operaţiunea "Economatul"

Memoria publicului este scurtă, nu-i aşa? Se pare că pe asta se bazează unii. În 2002, Guvernul a emis o Hotărâre prin care erau aprobate normele de înfiinţare a unor magazine de tip "economat". Propaganda sprijinită pe bani guvernamentali s-a pus în mişcare. "Produse ieftine pentru pensionari!" etc., etc. Rezultatul? Mega-afaceri pe bani publici, spaţii comerciale deturnate şi o avalanşă de dosare penale deschise când socialiştii au plecat din Guvern. După care s-a aşternut tăcerea.

Întrebarea cea mai interesantă este aceea cu privire la natura acestei idei. Cum şi-a imaginat cineva că o schemă atât de evident împotriva pieţei libere va funcţiona? Ce spune acest lucru despre partidul socialiştilor?

Am să vă spun astăzi povestea economatelor.

Termenul provine din "Vechiul Regim" francez. Funcţia de "econom" era, în esenţă, una de adminis-trator. Deţinătorii unei "scrisori de economat" din partea Regelui aveau dreptul să administreze o dioceză.

Socialismul utopic al secolului al XIX-lea a preluat termenul. Personajul-cheie este un anume Jean-Baptiste André Godin (1817-1888). De origini umile, Godin s-a îmbogăţit în afacerile cu metale. Firma sa făcea sobe din fontă pentru care obţinuse şi un brevet, ceea ce mă face să cred că de la numele său provine termenul "godin", folosit şi astăzi la noi pentru a desemna un anume tip de sobă mică.

Provenind din mediile muncitoreşti şi fiind plin de bani, domnul Godin s-a gândit să cheltuiască pe proiecte de îmbunătăţire a vieţii celor săraci. Intenţia era bună, însă execuţia s-a dovedit dezastruoasă. În 1855, Godin a finanţat un experiment social condus de Victor Considerant. La Réunion, comunitatea utopică pe care acesta a întemeiat-o în Texas, a capotat economic. Rămăşiţele sale au fost absorbite de viitoarea citadelă a capitalismului texan, pe atunci un sătuc vecin, Dallas.

Domnul Godin nu era cineva care să se lase cu una, cu două. Aşa încât în 1859 a trecut de la formula falansterului la aceea, inventată de el, a "familisterului". Este vorba de un tip de comunitate pe care el o ataşase fabricii sale de sobe. Aceasta includea locuinţe sociale moderne, o şcoală, teatru, spălătorie şi piscină.

Una dintre clădiri conţinea "economatul". Acesta era un magazin care, în viziunea lui Godin, urma să se dispenseze de intermediari şi să furnizeze direct muncitorilor produse sănătoase şi ieftine. Aveam de-a face mai degrabă cu un precursor al mall-urilor moderne. Economatul avea şi un restaurant (închis în curând din lipsă de clienţi), o bucătărie colectivă pentru mese gata preparate şi spaţii de relaxare. Vânzările se decontau fie cu bani, fie pe un fel de carneţel legat de un sistem de credit.

Merită să vedeţi familisterul din Guise, care are o adresă de Internet foarte interesantă ce cuprinde inclusiv fotografii de la economat. Complexul a trecut în 1880 în proprietatea colectivă a asociaţiei de munci-tori, iar acum este restaurat şi a devenit un obiectiv turistic. Apartamentele, însă, s-au vândut. Capitalis-mul a triumfat.

În România, termenul "economat" a fost folosit, un timp, tot în sensul său iniţial, de unitate adminis-trativă. La Peleş există şi acum clădirea Economatului, construită odată cu palatul, în acelaşi stil. Însă în 1947, pe fondul crizei economice şi politice din România, lucrurile se vor schimba. Noile autorităţi comuniste, instalate prin fraudă electorală, au înfiinţat "economatele", ca o reţea de magazine ce distribuiau, pe cartelă, mărfuri subvenţionate. Prin această reţea, comuniştii doreau să dea o lovitură fatală "concurenţei" şi să câştige de partea lor populaţia săracă.

Cu toate pretenţiile comuniştilor, asistenţa socială a depins tot de organizaţii private şi străine. Un tânăr istoric, Dorin Dobrâncu, directorul general al Arhivelor Naţionale, a arătat că, în acei ani, ajutoare au fost trimise de americani, de Crucea Roşie suedeză şi elveţiană, de asociaţiile evreieşti, protestante sau catolice. Uneori, acestea au fost deturnate de comunişti.

Ideea economatelor a stat în adormire până când a fost resuscitată de social-democraţii anului 2002. Era momentul în care economia liberă o depăşise pe aceea de stat, o evoluţie cu care o parte a grupării social-democraţilor nu s-a împăcat nici în ziua de astăzi. În 2002, Guvernul de atunci a legiferat o politică provenită direct din istoria socialismului utopic şi de cazarmă.

Am căutat pe Internet să vad ce mai fac economatele. Am apelat la "Goagăl", vorba Primarului-Care-Este, pentru că la nivelul străzii nu se mai vede nimic. Fostele economate sunt închise. N-am găsit decât scandal. Preţuri mai mari decât cele din magazinele normale, produse de slabă calitate, afaceri cu sedii, anchete judiciare. Plus senzaţia că nimeni nu dă socoteală, că nimeni nu şi-a asumat răspunderea.

Şefii operaţiunii "Economatul" sunt acum în Parlament sau prin primării. De unde dau sfaturi cu privire la economia naţională. Firma lui Godin există şi astăzi, preluată de o companie multinaţională.