Operatorii portului Constanţa se unesc pentru a cumpăra acţiuni la compania care îl administrează

A.C.
Companii / 26 aprilie 2014

Operatorii portului Constanţa se unesc pentru a cumpăra acţiuni la compania care îl administrează

O parte dintre operatorii şi agenţii din portul Constanţa, reuniţi în cadrul organizaţiei patronale "Operatorul Portuar", au decis să înfiinţeze o companie de investiţii prin care să cumpere acţiuni la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime, potrivit surselor din presă.

"< Operatorul Portuar > are acelaşi interes ca şi Administraţia Porturilor Maritime. Interesul nostru este să dezvoltăm portul, să creştem fluxul de mărfuri şi să utilizăm capacităţile cât mai bine", a declarat pentru surse din presă Niculae Duşu, acţionar al operatorului portuar Socep Constanţa, unul dintre membrii patronatului interesat să preia acţiuni la port.

În cadrul organizaţiei patronale "Operatorul Portuar" activează aproximativ 30 de operatori portuari şi agenţi.

Acţionarul majoritar al Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa este Ministerul Transporturilor, cu 60% din titluri, în vreme ce Fondul Proprietatea şi Primăria Constanţa deţin fiecare participaţii de 20%.

Ministerul Transporturilor intenţionează să cedeze 13% din acţiuni Primăriei Constanţa şi să listeze pe bursă o participaţie de 14% din capital.

"În acest fel vom avea un echilibru perfect între autoritatea centrală şi autoritatea locală, adică Ministerul Transporturilor va avea 33%, Primăria Constanţa va avea 33%, asigurând în acest fel egala reprezentare a intereselor centrale şi locale în portul Constanţa, 34% ajungând în sferă privată. Avantajul scoaterii pe bursă a 14% este reprezentat de transformarea Administraţiei Portului Constanţa în companie publică, ceea ce presupune transparentizarea tuturor operaţiunilor, pentru că fără această transparentizare nu este posibilă listarea pe bursă. Acest lucru va duce în mod evident la creşterea investiţiilor în portul Constanţa şi în mod inevitabil la creşterea activităţii economice a operatorilor privaţi", a declarat la finele lunii martie ministrul Transporturilor, Dan Şova.

Duşu a precizat că membrii organizaţiei patronale au decis să participe împreună la privatizarea portului pentru a avea "o singură voce" în cadrul operaţiunii, dar participaţiile fiecăruia în cadrul vehicului de investiţii nu au fost deocamdată stabilite.

"Plasamentul în acţiunile Administraţiei Portuare este unul bun, cred eu. În rest, eşti un investitor, un acţionar, să faci în aşa fel încât administraţia portuară să funcţioneze pe principii de eficienţă şi să-şi atingă obiectivele. De mulţi ani de zile, din cauza schimbării permanente a conducerii, au fost multe lucruri lăsate deoparte", a spus Duşu.

Omul de afaceri este şi proprietarul producătorului de materiale de construcţii Celco Constanţa.

Referindu-se la preluarea de către Primăria Constanta a unui pachet suplimentar de acţiuni, Duşu a afirmat: "Nu este niciun fel de problemă. Poate că este mai bine, sunt constănţean, îmi convine ca oraşul să aibă deţinere acolo. Dar, cu cât se privatizează mai repede, cu atât mai bine, pentru că atunci influenţa politicului se diminuează, intrăm pe principiul de eficienţă, urmărirea activităţii corecte şi a intereselor portului".

Ministrul Transporturilor a afirmat în urmă cu o lună că evaziunea din Portul Constanţa trece de 40%, iar preţurile pentru închirierea danelor sunt prea mici.

Pe de altă parte, Consiliul Local Constanţa l-a desemnat săptămâna trecută pe reprezentantul său în AGA Administraţiei Porturilor Maritime să verifice nivelul chiriilor în port, pentru a vedea dacă sunt operatori care plătesc mai puţin decât alţii.

Cooperarea dintre Administraţia Porturilor Maritime şi Autoritatea Portului Rotterdam a fost unul dintre subiectele discutate miercuri de Dan Şova cu ministrul Comerţului Exterior din Olanda, Lilianne Ploumen.

"Partea olandeză şi-a reiterat interesul de a participa în calitate de partener strategic în dezvoltarea Portului Constanţa, datorită potenţialului acestuia. Zona de Sud a Portului este de interes major pentru investitorii străini, Autoritatea Portului Rotterdam fiind unul dintre cei care şi-au exprimat interesul. Pentru investiţia din Zona de Sud a Portului Constanţa este posibil a fi folosită şi noua Lege a Parteneriatului Public - Privat", a anunţat ministerul Transporturilor, într-un comunicat.

Administraţia Porturilor Maritime Constanţa estimează un profit brut de 38,2 milioane lei în acest an, cu 34% mai mare faţă de cel prevăzut în bugetul aprobat pentru 2013, şi a programat investiţii de 449,79 milioane lei, în creştere cu 26% faţă de nivelul bugetat anul trecut.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb