English
Criza creditelor în franci elveţieni este reluarea unei "piese" care s-a mai jucat în România, cu câţiva ani în urmă.
Acum, guvernatorul Mugur Isărescu a transmis un mesaj celor 70.000 de oameni disperaţi, declarând că Banca Naţională a atras de multe ori atenţia asupra riscurilor asociate creditelor în altă valută decât moneda naţională.
Ce-i drept, există un principiu: "Caveat Emptor" - adică: Fii prudent, cumpărătorule!
Ca să-l ilustrăm, să luăm ca exemplu piaţa de maşini second hand. Vânzătorul caută să scoată în evidenţă calităţile automobilului, încercând în acelaşi timp să distragă atenţia asupra unor posibile defecte. În cazul în care cumpărătorul nu este atent, mai târziu este dificil, dacă nu imposibil, să obţină redresarea defectelor.
Pentru a evita dispute între comercianţi şi consumatori, în mai toate ţările există instituţii de protecţie a consumatorilor. Dar ce se întâmplă în cazul băncilor, care încheie contracte de creditare în care sunt menţionate cu litere mici şi riscurile cursului de schimb? Ca să putem face o analiză, trebuie să pornim de la o (altă) întrebare: de ce împrumuturi în franci elveţieni?
Până de curând, băncile elveţiene împrumutau franci la cea mai scăzută dobândă din lume.
Cum puteau să facă acest lucru? De zeci de ani, moneda elveţiană s-a dovedit cea mai stabilă din lume. Cu toate ca dobânzile la franci elveţieni erau aproape neglijabile, băncile elveţiene atrăgeau enorm de mult capital străin. În perioada interbelică, neutralitatea acestei ţări făcea ca banii depuşi în băncile sale (denominaţi în franci elveţieni) să prezintă securitate pentru depozite şi valoarea monedei.
Acest model s-a menţinut împreună cu secretul bancar, ceea ce a atras bani negri din întreaga lume. Chiar şi în zilele noastre, după presiuni enorme asupra Elveţiei, singura concesie făcută a fost aceea ca - în cazul în care exista o solicitare la nivel de autorităţi de stat pentru o persoană suspectată de corupţie - băncile să dea acces la conturile acesteia.
Ce s-a întâmplat în Europa de Est - Ungaria, Polonia, România etc.? Băncile care funcţionau în aceste ţări au promovat activ oferta împrumuturilor în franci elveţieni. De ce? Pentru că era foarte profitabil pentru ele: împrumutau franci elveţieni la o dobandă de 1-2% şi vindeau clienţilor cu dobânzi între 6 şi 9%. Era o situaţie câştigător- câştigător, pentru ambele părţi, dobânda în moneda locală fiind mult mai mare decât cea în franci elveţieni.
Recent însă, speculaţia enormă pe francul elveţian a făcut ca valoarea acestuia să se aprecieze până la un nivel la care guvernul Elveţiei a decretat că nu poate permite distrugerea economiei sale: creşterea în valoare a francului făcea ca produsele elveţiene să devină necompetitive pe piaţa externă! A anunţat că va recurge la tipărirea de bani, pentru a satisface cerinţa de franci, şi va fixa rata de schimb.
La un moment dat, guvernul elveţian s-a declarat învins şi a decis ca, de atunci, speculanţii financiari să speculeze contra altor speculanţi. A lăsat moneda liberă, care într-o singură zi a crescut cu aproximativ 30%.
Între timp, francul a mai scăzut cu vreo 10 % - probabil că "învingătorii" au vândut franci şi au realizat un profit frumos. Nu-mi propun să fac o analiză a implicaţiilor pentru economia elveţiană, ţin doar să menţionez că anul acesta au fost, cred, mai puţini schiori străini pe celebrele pârtii din Elveţia..
Dar să ne întoarcem la creditele în franci acordate în România. Este clar, precum în exemplul cu maşini la mâna a doua: băncile au vândut o marfă profitabilă pentru ele unor împrumutaţi care şi-au asumat riscuri prin ignoranţă.
Astăzi, băncile sunt şi ele expuse la pierderi masive, deoarece beneficiarii creditelor devin incapabili să mai susţină ratele, iar în multe cazuri datoria generată din cauza creşterii valorii francului elveţian depăşeşte valoarea bunului dobândit prin contractul de împrumut.
Şi în Australia am trecut printr-o asemenea situaţie. Cele mai mai numeroase credite de acest gen au fost făcute de fermieri. Aceştia au dat băncile în judecată, pe motivul că, la semnarea creditului, li s-au vândut avantajele tranzacţiei fără să le fie explicate pierderile potenţiale. Curtea le-a dat dreptate, astfel ca o parte din pierderi au fost trecute în seama băncilor.
Astăzi, dacă vrei să iei un credit într-o valută străină, ţi se dă un document explicativ al riscurilor, pe care trebuie să-l semnezi în faţa unui avocat. Acesta certifică faptul că ţi-a explicat documentul şi tu ai înţeles riscurile pe care ţi le asumi.
Responsabilitatea a fost " transferată" de la bănci la avocaţi şi consumatori. De atunci, creditarea în valute străine s-a blocat, întrucât avocaţii nu îşi asumă riscul să semneze asemenea documente, care îi expun posibilităţii de a fi acuzaţi de către debitori că nu au înţeles explicaţiile şi implicaţiile - de aici şi posibilitatea de a fi daţi în judecată.
Este evident că băncile au interes să facă un compromis pentru a-şi minimaliza potenţialele pierderi. Şi există destule soluţii pe care le pot adopta: reducerea dobânzii, care are ca efect numai pierderea din profit; subvenţionarea parţială a diferenţei la rata de schimb; prelungirea termenului creditării, menţinând aceeaşi rată lunară; o combinaţie a celor de mai sus.
Soluţia care trebuie evitată este ca pierderile să fie preluate de către guvern, adică de contribuabili - să nu se aplice nicicum principiul că profiturile le fac băncile, iar potenţialele pierderi le suportă toată populaţia!
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.02.2015, 01:07)
Nu exista iesire, nu mai trebuie decit falimentul personal adoptat si mai repede. acolo este inclusa si negocierea intre banci si clienti si gata fara urlete si iesiri in strada
2. Cei care au spart ouale trebuie sa le plateasca
(mesaj trimis de Alexandru V în data de 10.02.2015, 14:51)
Dar acum stand stramb si cugetand drept, ce credeti, ca cei care au luat imprumuturile in franci elvetieni chiar erau niste habarnisti care nu stiau ca exista riscul ca la un moment dat in acea lunga perioada de zeci de ani in care ar fi trebuit sa ramburseze imprumutul dobanda ar fi putut creste? Sa facem pe prostii ne pricepem, dar nu inseamna ca chiar este si adevarat.
Cei mai multi care au luat imprumuturi nici nu au fost batrani senili usor de fentat, ci tineri, foarte multi dintre ei cu studii superioare.
Banca le-a prezentat doar partile pozitive, dar BNR a avertizat de foarte multe ori ca este bine sa se ia imprumuturi in moneda in care se obtin venituri fiindca altfel exista riscuri. De ce nu au tinut cont de ce au spus reprezentantii BNR? Daca nu au tinut cont nu e datoria altora sa le rezolve acum problemele.
Multi economisti au criticat si excrocheria Caritas in timp ce functiona, dar mii si mii de destepti spuneau ca lasa ca stie Stoica cum sa faca bani, ca e mai destept decat economistii aia prosti, dar dupa ce au pierdut au uitat asta si unii chiar s-au unit ca sa duca o lupta cu speranta ca vor recastiga banii.
Bancilor din Romania li s-a permis sa faca multe lucruri anormale, insa asta cu buna stiinta, fiindca pe de o parte Romania pierde mai putin, dar castiga mai mult datorita afacerilor care se pot face cu banii strainilor, afaceri din care rezulta multe locuri de munca, multe taxe catre stat. Doar bancile din Romania in mod direct au zeci de mii de angajati care castiga relativ bine si pot face cumparaturi care sa sustina activitatea multor altor firme si care creaza alte zeci de mii de locuri de munca, dar pe langa asta creditele date au permis miilor de romani sa cumpere o locuinta, au permis unui numar foarte mare de firme de constructii sa existe si sa aiba angajati, iar pentru toate aceste tranzactii si salarii are de castigat si statul din taxe, iar de banii aia se bucura si sistemul educational si persoanele care beneficiaza de sprijin social, pensionari etc.
Pe langa asta daca in Romania nu ar exista banci straine, mult mai putini investitori straini ar fi avut curajul sa investeasca la noi, asa ca bancile straine sunt niste hoti, dar noi romanii ne folosim de banii hotilor respectivi ca sa dezvoltam cat de cat tara, deci BNR a facut bine ca le-a oferit niste conditii mai putin restrictive ca sa le incurajeze.
Imprumutul in valute straine pentru a specula dobanda mai scazuta inseamna speculatii pe valuta, nu doar simple imprumuturi. Iar cei care speculeaza o fac intotdeauna pe riscul lor.
Nici cei care speculeaza la bursa nu sunt informati mura-n gura de fiecare data ca achizitionarea unor titluri implica riscuri, fiindca este evident ca implica.
3. fără titlu
(mesaj trimis de Antinu în data de 14.02.2015, 20:12)
a) Avertizarile, daca au venit cumva la timp, au fost vagi, de tipul " e smecher cine cumpara acum dolari" - Isarescu.
b) in anii 1997-98 dobanzile, la creditele in lei, au ajuns la brusc la 150- 180%, acesta nu e un risc demn de luat in seama?
c) in mod normal, bancile nu aveau de unde sa aiba franci, fie s-au imprumutat - greu de crezut, nu sunt proaste, fie au cumparat, mai normal. Dupa ce a luat imprumutul, clientul nu a avut ce face cu francii, in consecinta, i-a vandut, de obicei tot bancilor, in rest nu prea era piata pentru sume mari. cu castigul corespunzator pentru banca.
Ca sa-si plateasca ratele clientii sunt obligati sa schimbe, de obicei tot la banci, pentru ca la casele de schimb sa gaseau greu, mai ales in localitatile mai mici. Din schimbul valutar al ratelor lunare, banca mai castiga 2-3%, adica mai mult decat e azi dobanda pentru un depozit de un an. si atunci unde e pierderea?
d) exemplu: credit de 100.000 CHF luat in mai - iunie 2007, pe 20 de ani. Vandut CHF pentru 190.000 RON. Cumparat lunar franci pentru rata lunara, in total cca 170.000 RON, pana in feb. 2015, inclusiv.
Suma ramasa de achitat, cca 65.000 CHF in prezent, adica in jur de 270.000 RON. Unde e pierderea bancii, va rog?