OPINII: Aderarea la OCDE - implicaţii asupra reglementărilor fiscale internaţionale preluate de România

Deschiderea negocierilor pentru aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) reprezintă o dovadă că economia românească a evoluat în direcţia corectă în ultimii ani. În acelaşi timp, invitaţia de integrare vine cu o serie de condiţii, în special în direcţia accelerării reformelor structurale, ceea ce ar trebui să creeze premisa de recuperare a decalajelor de dezvoltare faţă de ţările membre ale organizaţiei.

Din punctul de vedere al fiscalităţii interne, cerinţele OCDE sunt în linie cu cele ale Uniunii Europene (UE), iar, pentru România, implementarea măsurilor din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) reprezintă un nou pas înspre alinierea la acestea. Din perspectiva reglementărilor fiscale internaţionale, emise la iniţiativa OCDE, implicaţiile vor fi în mare măsură la nivel de detaliu, dat fiind că acestea au fost preluate deja în mare parte de ţara noastră. Însă probabil mai important este că, în calitate de membru al organizaţiei, România va avea un cuvânt de spus în dezbaterile pe marginea recomandărilor viitoare cu privire la impozitarea tranzacţiilor transfrontaliere, dar şi pe alte teme economice de interes global.

În momentul anunţului privind începerea negocierilor, organizaţia a publicat un amplu raport privind starea economiei româneşti, rezultatele obţinute în ultimii ani, modul în care a traversat perioada pandemiei, dar şi vulnerabilităţile care persistă şi posibilele efecte ale acestora pe termen mediu şi lung. Pentru temperarea acestora, OCDE a emis şi un set de recomandări pentru autorităţile din România.

În principal, reprezentanţii organizaţiei susţin că autorităţile naţionale trebuie să se concentreze pe o implementare eficientă a PNRR, prin îmbunătăţirea capacităţii administrative şi realizarea reformelor necesare, axate pe reluarea creşterii productivităţii, pe crearea de locuri de muncă şi pe dezvoltarea competenţelor, consolidând statul de drept şi finanţele publice.

În zona fiscală, principalele recomandări vizează reactivarea sprijinului fiscal în cazul în care situaţia economică se deteriorează pe fondul pandemiei, stabilirea unui plan credibil de consolidare pe termen mediu şi reducerea treptată a deficitului fiscal pentru a menţine sustenabilitatea finanţelor publice sau continuarea modernizării şi informatizării administraţiei fiscale pentru a îmbunătăţi colectarea impozitelor, în special pe baza conformării voluntare. De asemenea, organizaţia recomandă eliminarea inechităţilor (cote reduse de impozitare, excepţii sau regimuri fiscale speciale) şi regândirea taxelor pe proprietate, concomitent cu protejarea contribuabililor vulnerabili.

Dincolo de aceste recomandări, care respectă aceeaşi direcţie trasată de Uniunea Europeană încă din perioada de pre-aderare, dar şi de alte instituţii financiare care monitorizează România, parcursul negocierilor pentru admiterea în OCDE poate avea un efect catalizator pentru politicile publice necesare reducerii decalajului de dezvoltare faţă de celelalte state membre. Cu alte cuvinte, atingerea acestui obiectiv presupune înfăptuirea reformelor de care vorbim de foarte mult timp, dar care par a fi abandonate de ceva vreme, în lipsa unei motivaţii puternice. În ultimele decenii, astfel de motivaţii au fost reprezentate de programele derulate cu instituţiile financiare internaţionale - FMI, Banca Mondială -, dar mai ales de aderarea la UE, programe care au venit la pachet cu o serie de condiţionalităţi.

Elaborarea unui plan credibil pe termen mediu pentru a permite o reducere treptată a deficitului bugetar sau accelerarea modernizării administraţiei fiscale sunt doar două dintre condiţiile desprinse din mesajul privind deschiderea negocierilor, dar cu siguranţă acestea vor fi detaliate în foaia de parcurs. Deşi nu există un termen limită pentru finalizarea procesului de aderare, este important ca România să ţină pasul cu celelalte ţări incluse în actualul val de aderare, respectiv Bulgaria, Croaţia, Brazilia, Argentina şi Peru.

România, stat asociat al proiectului BEPS

România şi-a depus pentru prima data candidatura la OCDE în 2004 şi a reînnoit-o de câteva ori. Dar, chiar dacă nu a devenit încă membru, participă deja de câţiva ani, în calitate de asociat, în 12 dintre structurile de lucru ale OCDE şi a aderat la 47 de instrumente juridice ale organizaţiei. În 2016, ţara noastră a devenit stat asociat al proiectului BEPS (Base Erosion and Profit Shifting), care presupune combaterea erodării bazei de impozitare şi a transferului profiturilor, una din cele mai complexe iniţiative ale organizaţiei derulate în contextul creşterii mobilităţii capitalurilor şi al noilor modele de afaceri specifice acestui secol (economia digitală).

În baza recomandărilor emise în cadrul acestei iniţiative, România a transpus în legislaţia internă o serie de reglementări, cele mai multe datorită statutului de membru al UE, care prevăd transparenţa fiscală şi schimbul automat de informaţii. Printre acestea se numără directiva pentru combaterea evaziunii fiscale, cunoscută ca directiva ATAD (Anti Avoidance Tax Directive), în 2018, Directiva privind obligaţiile de raportare pentru intermediari (DAC6), în vigoare din 2021, sau Directiva UE 2017/1852, care conţine norme de aplicare a mecanismului de soluţionare a litigiilor între statele membre ale UE (2019). Totodată, România este semnatară a acordului multilateral privind schimbul de informaţii din cadrul rapoartelor de ţară (country-by-country - CbC), însă statutul său este de jurisdicţie nereciprocă, adică ţara noastră trimite rapoarte CbC către partenerii ei, inclusiv jurisdicţii non-UE, dar nu primeşte rapoarte de la partenerii de schimb din afara UE, ci doar din interior, în conformitate cu Directiva UE 881/2016 - DAC 4.

Astfel, dacă în prezent ţara noastră are posibilitatea să implementeze recomandările OCDE păstrând anumite particularităţi (cu excepţia celor preluate în directive europene), după aderarea la organizaţie, această marjă de manevră probabil se va îngusta, astfel că instrumentele internaţionale vor fi preluate mai fidel în legislaţia internă, un exemplu fiind acceptarea calităţii de jurisdicţie reciprocă.

Pe de altă parte, odată cu dobândirea statutului de membru, România va avea dreptul să participe la discuţiile pe baza cărora sunt stabilite politicile economice aplicabile în statele membre, dar şi în alte state care aderă voluntar la acordurile negociate sub coordonarea organizaţiei, şi chiar să le influenţeze, în cazul în care prezintă opinii documentate şi conforme cu principiul de bază al organizaţiei, acela de a contribui la o dezvoltare echitabilă la nivel global.

Iniţiative OCDE în curs de implementare

Pentru perioada următoare, în România sunt aşteptate reglementările necesare implementării celor doi piloni ai reformei fiscale internaţionale din acordul obţinut în 2021 de OCDE şi semnat de aproape 140 de ţări din întreaga lume, inclusiv România. Pentru pilonul II, care prevede impunerea unui impozit minim pe profit la nivel global, de 15%, organizaţia a emis un set de norme, iar acestea au fost preluate într-un proiect de directivă la nivelul UE, iar România a anunţat deja că pregăteşte implementarea la nivel local.

Pentru pilonul I, care propune realocarea parţială a drepturilor de impozitare către statele din care sunt obţinute veniturile (care înlocuieşte taxa digitală), încă nu au fost emise normele, dar cel mai probabil acestea vor ajunge în legislaţia românească tot prin intermediul unei directive europene.

Din aceeaşi sferă de influenţă - recomandările OCDE de limitare a erodării bazei de impozitare - face parte şi un alt proiect de directivă care urmăreşte combaterea utilizării abuzive a entităţilor care nu au substanţă economică ("shell entities", un fel de entităţi goale), în scopul evitării plăţii taxelor.

Aşadar, atât prin intermediul UE, cât şi independent de aceasta, România este ancorată în realitatea fiscală internaţională, modelată pe baza recomandărilor OCDE. În consecinţă, nu sunt aşteptate schimbări semnificative pe acest plan odată cu obţinerea statutului de membru cu drepturi depline, dar ar fi de dorit ca autorităţile române să se implice activ în procesul de elaborare a recomandărilor cu impact global. Pe de altă parte, apartenenţa la clubul celor mai dezvoltate state ale lumii (în prezent organizaţia are 38 de membri, majoritatea state europene, care deţin peste 70% din producţie şi comerţ la nivel global şi 90% din investiţiile străine directe) ar avea un puternic impact pozitiv asupra rating-ului de ţară şi ar determina atragerea unui volum mai mare de investiţii străine. În plus, procesul de integrare însuşi ar determina accelerarea reformelor şi, implicit, a absorbţiei fondurilor UE atât de necesare în acest scop.