În vacarmul mediatic creat de suspendarea din funcţie a preşedintelui ţării, a trecut, aproape neosebservată, ştirea prin care aflăm că, în primele două luni ale anului curent, deficitul contului curent al României a fost de aproape trei ori mai mare decât în perioada corespunzătoare a anului trecut. Pe parcursul lunilor ianuarie-februarie 2006, contul curent al relaţiilor noastre financiare cu străinătatea înregistrase un deficit egal cu 770.000 euro, anualizat acesta însemnând circa 5 miliarde euro, o sumă mare, dacă o comparăm cu cele înregistrate în domeniu de ţările cu economii sănătoase.
În primele două luni ale anului 2007, contul curent a luat-o razna, înregistrând un deficit egal cu suma de 2,04 miliarde euro, la nivelul întregului an aceasta însemnând circa 12 miliarde euro, sau 12-13% din PIB. Dacă o ţinem tot aşa, în 5-6 ani datoria externă va fi mai mare decât PIB-ul.
Deficitul contului curent este aproape egal cu deficitul comercial, adică diferenţa între importuri şi exporturi, de 2,03 miliarde euro, de două ori mai mare faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut. Creşterea mult mai puternică a soldului negativ al contului curent (de trei ori) decât a soldului contului comercial (de două ori), îşi găseşte explicaţia în două dintre componentele structurale ale balanţei fluxurilor noastre financiare cu străinătatea.
Până în acest an, deficitele comerciale, în creştere continuă şi foarte rapidă, cu mult peste potenţialul PIB-ului, au fost atenuate, parţial, de intrările de valută reprezentând o parte din veniturile realizate de românii plecaţi să lucreze în străinătate, mai mult sau mai puţin legal, care trimit aceste venituri acasă, pentru a-şi întreţine familiile. Se pare că, odată cu aderarea României în Uniunea Europeană, această componentă a balanţei noastre financiare cu străinătatea a ajuns la valoarea sa maximă, urmând să se subţieze treptat, până la completa sa dispariţie. Aceasta pentru că o parte din cei plecaţi în băjenie se vor stabili definitv acolo, unde îşi vor aduce şi familiile, în timp ce cealaltă parte se va întoarce, tot definitiv, acasă, ca urmare a apropierii nivelului veniturilor şi salariilor realizate în România de nivelul realizat în celelalte State Membre ale Uniunii Europene.
Aşa cum era de aşteptat, în balanţa financiară externă a României şi-a făcut intrarea şi devine din ce în ce mai viguroasă o nouă componentă, cu impact negativ asupra soldului balanţei. Este vorba de ieşirile de valută reprezentând profiturile realizate de societăţile comerciale româneşti care, prin "privatizările" postdecembriste, au intrat în proprietatea străinilor.
Într-o economie normală, este absolut firesc ca profiturile realizate prin utilizarea capitalului străin să se ducă în ţara din care provine capitalul în cauză. Nu numai profiturile, ci şi capitalul în sine, prin dezinvestire, atunci când este cazul. Astfel de fluxuri ale capitalurilor sunt nu numai fireşti, dar şi benefice pentru ţara "adoptivă", aceea care găzduieşte capitalul străin şi-l combină cu propria forţă de muncă, pentru a produce avuţie nouă, împărţită, apoi, între proprietarul capitalului şi cel al forţei de muncă.
În loc să creeze un mediu economic natural şi sănătos, propice pentru producţia de avuţie şi pentru bunăstarea românilor, "privatizările" făcute de guvernanţii României postdecembriste au creat un monstru care trăieşte înfulecând avuţia creată de români şi care ne va ţine, mulţi ani, departe de bunăstarea cunoscută de ceilalţi europeni. Creşte decalajul dintre valoarea importurilor şi cea a exporturilor. Noii proprietari ai capitalului nostru importă mult fiindcă noi producem puţin, veniturile noastre fiind mici, din care cauză nu putem economisi, nu putem investi, nu ne putem creşte capacitatea de a produce. Se importă mult şi la preţuri mari, de monopol. Se fac, astfel, profituri uriaşe. La fel şi la export. Exportăm puţin fiindcă producem puţin, tot din cauza micimii veniturilor, economiilor şi investiţiilor. În plus, se exportă la preţuri mici, cu mult sub cele practicate pe piaţa internaţională. Tot pentru creşterea profiturilor noilor proprietari de capital. Acest cerc, mai mult decât vicios, nu a fost creat de "mâna invizibilă", de forţele naturale ale pieţei. El a fost creat prin intervenţia statului în economie, prin "privatizare". Tot statul trebuie să intervină şi să spargă cercul. Altfel se va sparge ... bomba socială - nu numai la români - şi se va alege praful şi de comunitatea europeană.