OPINII Comentarii la un clasament

MIHAI IORDACHE
Ziarul BURSA #Editorial / 19 iulie 2010

MIHAI IORDACHE

"Contrast Management Consulting" a făcut un clasament al societăţilor tranzacţionate pe piaţa de capital românească, concluziile nefiind dintre cele mai favorabile, efectul crizei economice mondiale făcându-se simţit şi în rândul aces-tora. Astfel, dintre cele 50 de societăţi analizate, doar 14 au avut în 2009 creşteri ale cifrei de afaceri şi ale activelor imobilizate, comparativ cu 30 în anul precedent. Se degajă, însă, o opinie fals optimistă, aceea că randamentul acţiunilor la bursă a fost pe medie de peste 56 %, performerele fiind "Alumil" cu 253,62%, "Condmag" cu 231% şi "Biofarm" cu 152,83%.

Pe baza unor criterii alese, cotate cu un maxim de 84 puncte, pe primul loc este clasat Condmag cu 81,5 puncte, urmată de Alumil - 80,5 puncte, Prospecţiuni - 77 puncte, Biofarm - 68 puncte, Transgaz - 62,5 punct, Aerostar - 62 puncte, Vrancart - 55 puncte, Farmaceutice Deva - 54 puncte, Electromagnetica - 53 puncte şi Petrom cu 53 puncte. Urmează în clasament Rompetrol Well Service, Antibiotice, Albalact, Sonpet, Teraplast, Amonil, IAR Ghimbav, Boromir şi SN Orşova.

Dacă despre unele ştiam că sunt bine apreciate, acest clasament pare surprinzător. Dacă ne referim la importanţa acestor societăţi în capitalizarea bursieră şi în lichiditatea globală a bursei, găsim în mod surprinzător multe exotice. Aritmetica este însă aritmetică şi dacă acele criterii ce au fost avute în vedere au dat acest rezultat, asta este şi nu putem schimba lucrurile. Totuşi, ceva comentarii tot se pot face. Surprinde cu totul neplăcut diferenţa între o realitate relativ obiectivă (în măsura în care ponderea criteriilor evaluate este corectă) şi percepţia dată de piaţă, reflectată în preţul acţiunilor. De exemplu, Vrancart Adjud, clasată pe un meritat şi merituos loc 7, înaintea multor societăţi mult mai prestigioase, are un preţ de piaţă actual de circa 0,07 lei, sub valoarea nominală, iar Oltchim de exemplu, care nu intră în top 20, cu mari probleme de datorii şi cu pierderi endemice, are un preţ de circa 2,5 ori mai mare decât valoarea nominală. Ce să mai vorbim despre Amonil, care are acum o valoare sub 20 % din valoarea nominală şi de peste 4 ori mai mică decât valoarea de activ a acţiunilor. Dacă ne referim la indicatorul randamentul acţiunilor aici s-ar putea comenta foarte mult. Acest coeficient care reflectă creşterea valorii de piaţă al acţiunilor în cursul anului 2009 reflectă de fapt gradul de recuperare al acţiunilor, după scăderile extraordinar de mari şi complet nejustificate din 2008. Căci, ce reprezintă creşterea de 152% la Biofarm, ajunsă la un minim de 0,057 lei în ianuarie - februarie 2009, după ce maximul anului 2008 a fost de 0,84 lei, şi acum se învârte cu voia speculatorilor între 0,17 şi 0,185 lei? Nu am la îndemână, dar îmi amintesc cu nostalgie de 393 lei preţ la Transgaz, de 1,8 lei la Vrancart, de Transelectrica sau de Condmag ori Prospecţiuni, ca să mă refer la top 10, sau 0,12 lei la Amonil, ori de Albalact, Alro şi Conpet din top 20. Creşteri spectaculoase în 2009 apar şi la societăţile din sectorul financiar, în ordinea clasamentului, SIF5, SIF2, SIF1, SIF3, BRD, Banca Transilvania, Banca Carpatica şi SIF 4. Dacă vrem să ne reamintim maximele din 2008 ne apucă ameţeala, iar dacă ne uităm la minimul anului trecut chiar leşinăm. Cum altfel putem interpreta trecerea BRD de la 30 lei la 7,7 lei sau a SIF5 de la 4,95 lei la 0,36 lei. Privit din celălalt unghi, 1,21 lei preţul actual pare o creştere formidabilă, când în fond reprezintă numai o revenire de 30% din pierderea anterioară. În clasamentul după randamentul acţiunilor, care desigur are importanţa sa majoră, acţiunile care au cea mai mică creştere au avut ori cea mai mică scădere, ori au fost cel mai mult balonate. De exemplu şi acum Albalact are un preţ al acţiunilor de 8 - 9 ori mai mic decât în 2008. Am insistat asupra acestui aspect pentru ca cititorii neavizaţi ai acestui clasament să nu fie cumva induşi în eroare, aşa cum s-a mai întâmplat în anii trecuţi, când nişte creşteri de ajustare au fost percepute ca şansă de creştere viitoare şi pe fondul unei creşteri reale a resurselor financiare produse de economie s-a produs o creştere nejustificată a preţurilor, la un nivel cu adevărat nesustenabil, fapt care ulterior a condus la o scădere nemeritat de mare.

În primăvară, preţul acţiunilor înregistra o reală tendinţă de reaşezare pe baze reale, dar a intervenit peste piaţa de capital criza bugetară, care are efecte devastatoare, atât la nivelul preţurilor, cît şi asupra lichidităţii. Studiind cu atenţie însă aceste clasamente se pot trage concluzii valide privind perspectivele viitoare de creştere, mai ales pentru investitorii de perspectivă ( pe termen mediu şi lung ). Aici este de remarcat activitatea investiţională a SIF5, SIF 2 şi SIF 1, care după părerea mea au luat decizii foarte bune investind în Biofarm, BRD şi TLV.

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb