OPINII Dai un ban, dar stai... la guvernare

Veste proastă pentru premierul Tăriceanu: pentru prima dată în ultimii 17 ani, plenul Senatului a respins legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe în timpul vacanţei parlamentare. Este vorba de o premieră absolută care blochează activitatea executivului pe un interval de două luni, timp în care ar fi urmat să se emită o serie de acte normative de primă importanţă, cum ar fi rectificarea bugetului de stat; a bugetului asigurărilor sociale pentru mărirea pensiilor începând cu 1 septembrie; salarizarea personalului militar din instituţiile publice. Pentru a spulbera orice iluzie a guvernanţilor că în Camera Deputaţilor, camera decizională, s-ar putea scoate un alt vot, preşedintele PSD, Mircea Geoană, s-a grăbit să declare că votul din Senat nu a fost nici pe departe un accident, o pură întâmplare, el exprimă noua atitudine a social-democraţilor faţă de un Executiv căruia, pentru nimic în lume, nu mai vor să-i acorde un "cec în alb". Ca atare, deputaţii PSD vor vota şi în Cameră împotriva legii!

Veste bună pentru premierul Tăriceanu: în viaţa politică românească, totul are un preţ, totul este de vânzare. La numai trei zile după votul din Senat, 19 lideri locali ai PSD, preşedinţi ai consiliilor judeţene, s-au reunit la sediul central al partidului, într-o şedinţă condusă de acelaşi intransigent şi consecvent Mircea Geoa­nă şi au convenit asupra "principiilor ideologice şi doctrinare" în virtutea cărora trebuie angajat dialogul cu cabinetul Tăriceanu. Mai direct, care este preţul la care PSD să-şi vândă voturile în Camera Deputaţilor, pentru a trece legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe în timpul vacanţei parlamentare, aceeaşi pe care a respins-o în Senat. Şi aşa, după calcule făcute cu multă dibăcie, oferta publică făcută guvernului PNL-UDMR sună cât se poate de limpede: susţinere până la alegerile pentru Parlamentul European, din toamnă, la preţul de 3 milioane de euro per judeţ. În total, 126 de milioane de euro de la bugetul statului pentru ca premierul Călin Popescu Tăriceanu să nu fie obligat să-şi abandoneze biroul din Palatul Victoria! Darul ar urma să ajungă în mâinile baronilor locali în urma rectificărilor bugetare. Care rectificare nu ar mai trebui făcută la sorocul potrivit, în toamnă, ci acum, imediat, pentru ca banii să poată fi investiţi aşa cum se cuvine, în lucrări ce se vor aduna în coşul cu bile albe, în campania electorală a PSD. Asta, bineînţeles, în situaţia în care Tăriceanu se doveşte "băiat de comitet" şi acceptă "dialogul". În situaţia unui improbabil refuz, PSD îşi aminteşte de vocaţia nestinsă pentru o opoziţie necruţătoare şi ameninţă pentru a suta oară cu tradiţionala moţiune de cenzură. Mutarea a fost dată în plic şi se aşteaptă răspunsul Guvernului.

Semnalele din partea PNL sunt nesperat de încurajatoare. Neobositul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, absolvent strălucit al cursurilor serale la "şcoala Hrebenciuc" nu ezită să-şi manifeste optimismul, convins fiind că în Camera pe care o conduce legea va avea o cu totul altă soartă decât cea din Senat. Deci, eliberaţi de sus­pans, putem anticipa cu încredere că Guvernul e dispus să plătească. Dă banul PSD-ului, dar îşi materializează şi PNL intenţia de a mări cât mai repede salariile bugetarilor, mişcare prin care speră să stopeze cât de cât căderea liberă înregistrată în toate sondajele de opinie. Şi aşa, ca nişte negustori cinstiţi, care atunci când au luat banul nu întârzie să livreze marfa, avem toate motivele să credem că săptămâ­na asta vom fi martorii perplecşi ai unei piruete de un grotesc desăvârşit, în finalul căreia deputaţii PSD vor vota cu ambele mâini în favoarea legii care abilitează guvernul să emită etc., etc.

Sigur, după toate cele de mai sus, s-ar putea găsi oameni care să mă atenţioneze că politica este, totuşi, un teritoriu al compromisurilor; că tranzacţionarea între putere şi un partid din opoziţie nu este chiar un păcat capital şi se practică peste tot în lume; că, până la urmă, important e că banii ajung la oameni, fie graţie atenţiei neostoite a Guvernului, fie a felului în care PSD se luptă pentru binele electoratului. Da, e un punct de vedere. Ce rămâne însă fără răspuns este întrebarea privind limitele dincolo de care nimic nu mai e de vânzare şi nimic nu mai poate fi cumpărat. Spre pildă: cinste, principii, idealuri. Dacă le acceptăm ca valori sacre, atunci vom descoperi că nu există răspuns la întrebarea: "În numele cui şi apărând interesele cui mai guvernează astăzi cabinetul Tăriceanu, câtă vreme este prizonierul necondiţionat al Parlamentului?" - cum la fel de închisă este interogaţia care ar trebui să ne edifice asupra criteriilor care stau la baza politicii de incoerenţă şi duplicitate desăvârşite practicată de partidul condus de Mircea Geoană. Urmarea inevitabilă a unei asemenea stări de fapt? Orizontul tot mai jos al speranţelor semenilor noştri.