OPINII Jos labele de pe CEC!

În ediţia din 20 februarie 2006 a acestei rubrici, din acest ziar, am publicat articolul "Ce facem cu CEC-ul". Am transmis acel articol, prin e-mail, Guvernului României şi Preşedintelui României. Nu am primit vreo reacţie de la unul sau de la celălalt.

În articolul menţionat evidenţiam următoarele:

Este greşit să se vorbească de "privatizarea" CEC-ului. Prin Legea 66/1996, bunurile aflate în patrimoniul CEC-ului au fost trecute din proprietatea publică a statului român în proprietatea privată a aceluiaşi stat. Nu poţi privatiza ceva care este privat.

Actualii guvernanţi, aceiaşi care au iniţiat, adoptat şi aplicat Legea 66/1996, nu vor să săvârşească "privatizarea" CEC-ului, ci vânzarea lui. Ei continuă, cu neruşinare, să mintă, să ducă în eroare cetăţenii ţării, în speranţa că noi, românii, nu înţelegem marile lor "tranzacţii".

Prin Legea 66/1996, statul român, în mod abuziv şi nelegitim, a transformat CEC-ul din instituţie publică în agent economic, cu scopul mârşav, nedeclarat dar evident, de a scoate la mezat bunurile aflate în patrimoniul acestei instituţii, bunuri construite sau achiziţionate, integral, cu bani proveniţi din taxe şi impozite plătite de cetăţenii României.

Timp de peste 140 de ani, de la înfiinţarea sa, în anul 1864, şi până la adoptarea Legii 66/1996, CEC-ul, sub diverse denumiri şi organizări, a fost şi a rămas o instituţie publică a statului român, o instituţie care a jucat un rol fundamental în crearea şi consolidarea capitalului românesc, în susţinerea independenţei şi suveranităţii statului român, în emanciparea naţiunii române.

Băncile comerciale sunt operatori (agenţi) economici care lucrează pentru profit. Ele produc marfă, adică furnizează servicii bancare, pe piaţa bancară, pentru care încasează venituri, urmărind ca acestea, veniturile, să fie mai mari decât costurile, astfel încât să rezulte un profit care să recompenseze capitalul utilizat pentru furnizarea serviciilor în cauză.

Piaţa bancară este cea mai sensibilă şi cea mai expusă acţiunilor de tip speculativ, de manipulare a preţurilor. Acesta este motivul pentru care statele moderne intervin pe pieţele bancare, inclusiv prin crearea de instituţii care să stimuleze şi să dea siguranţă şi stabilitate procesului de economisire şi de investiţii, de acumulare de capital, singura pârghie economică autentică pentru dezvoltarea economică durabilă a unei ţări.

Acesta a fost motivul pentru care marii oameni de stat Alexandru Ioan Cuza şi Mihail Kogălniceanu au înfiinţat CEC-ul. Acesta a fost motivul pentru care alţi oameni de stat pe care i-am avut în ultimii 150 de ani nu au îndrăznit să distrugă CEC-ul, să-l vândă străinilor.

În concluzie, ceream ca CEC-ul să redevină instituţie publică, cu misiunea pentru care a fost creată, urmând ca patrimoniul său să fie sporit, dacă este nevoie, cu bani de la statul român, sau de la cetăţenii români. CEC-ul nu a fost înfiinţat şi nu a funcţionat pentru a produce profit, ci pentru a proteja capitalul românilor.

Guvernul român nu a vrut să audă nici de intervenţia mea, nici de intervenţiile altor specialişti. Îşi urmăreşte, implacabil, obiectivul: vânzarea CEC-ului la străini, pentru un pumn de arginţi, pe care să-i ofere ca pomană electoratului, sub formă de ajutoare pentru căldură şi alte asemenea.

Domnul Călin Popescu Tăriceanu, încă, sper, pentru scurtă vreme, prim-ministru al României, îşi permite să afirme că cei care ne opunem vânzării CEC-ului către străini îi amintim "de sloganurile din anii "90 care spuneau să nu ne vindem ţara". Păi, acele sloganuri au fost înfiinţate şi utilizate chiar de "vânzători". De hoţii care strigă "prindeţi hoţii!".

În ultimele zile, Serviciul Român de Informaţii pune la dispoziţia presei date care dovedesc faptul că membri marcanţi ai guvernului condus de domnul Călin Popescu Tăriceanu au fost implicaţi în acte de trădare, în unele dintre "privatizările" postdecembriste.

După opinia mea, nu numai "unii" guvernanţi au făptuit acte de trădare în "unele privatizări", ci întreaga clasă politică postdecembristă a participat la infracţiunea de înaltă trădare naţională, pentru care se foloseşte, mistificator, noţiunea de "privatizare".

Vânzarea CEC-ului este numai o părticică a acestei crime de leznaţiune.