OPINII O listă a morţii...politice

Într-o recentă apariţie pe unul din posturile de televiziune, domnul Ioan Talpeş a fost întrebat ce ştie despre o listă transmisă de Departamentul de Stat al SUA autorităţilor de la Bucureşti şi care ar cuprinde numele a 26 de demnitari români acuzaţi de corupţie. În primul moment, invitatul emisiunii a evitat să dea un răspuns clar, dar, la insistenţele jurnalistului, a declarat că în următoarele luni vom avea surpriza să vedem dispărînd de pe scena politică un număr de oameni de primă mărime. Domnul Talpeş a fost ani buni şeful SIE; a fost consilierul preşedintelui Iliescu; a fost ministru de stat în Guvernul Năstase şi, în urmă cu puţină vreme, a dovedit că relaţiile pe care le are în lumea politică vest-europeană sînt dintre cele mai semnificative. Pentru toate aceste motive, dar şi pentru faptul că, pe parcursul anilor, domnul Talpeş nu a dovedit supărătoarea vocaţie de a vorbi doar ca să se afle în treabă, spusele domniei sale merită reţinute cu atenţia cuvenită în încercarea de a descoperi ce se află în spatele vorbelor.

"Lista" de la Washington nu circulă de azi, de ieri, în folclorul bucureştean. Ea datează încă din vremea ambasadorului Guest, fără ca nimeni să fi produs vreodată un element care să-i susţină materialitatea şi, fireşte, autenticitatea. Astăzi, ea revine în discuţii, cu un spor sensibil de credibilitate, dată fiind calitatea unora dintre cei care o invocă. Dacă existenţa ei pare să ajungă, pînă la urmă, să fie impusă prin repetiţie şi numele celor de pe listă mai mult sau mai puţin aproximate, nimeni pînă acum nu şi-a pus o întrebare care mi se pare nu numai firească, dar şi obligatorie: care este instanţa care i-a dovedit vinovaţi de corupţie pe cei 26 (sau cîţi ori fi) de cetăţeni români? S-a constituit în Statele Unite un tribunal internaţional care, pe baza probelor administrate, a judecat şi i-a condamnat pe oamenii ăştia? Au fost înştiinţaţi că asupra lor planează grave acuze, culese toate numai din mass-media din ţară, şi li s-a dat şi li s-a asigurat dreptul de apărare? Fireşte, întrebările sînt cu totul retorice, ştim foarte bine că "NU" este răspunsul la fiecare dintre ele, dar este greu de înţeles cum sîntem dispuşi să luăm în discuţie şi să acceptăm perspectiva existenţei unui document conceput în cancelariile străine privind cetăţeni ai unei ţări independente (România este o ţară independentă, nu?) fără să avem nici o reacţie la un asemenea tratament. Autorităţile române nu sînt în stare să se angajeze cu bună-credinţă sau cu profesionalism în lupta împotriva marii corupţii? Coroniţele de elevă veşnic premiată, care împodobesc capul ministrului Justiţiei, d-na Monica Macovei, sînt nemeritate? Dacă lucurile stau aşa, ţările sincer interesate de soarta României şi instituţiile internaţionale au la dispoziţie numeroase mijloace de a interveni şi de a încerca să ne conducă pe drumul cel drept. O evaluare exhaustivă, din toate punctele de vedere, la data intrării în NATO ar fi fost cu siguranţă un bun prilej. O examinare pe deplin obiectivă a felului în care România este pregătită, din perspectiva tuturor normelor de aderare la UE, pentru 1 ianuarie 2007, este un alt examen ce nu trebuie promovat în absenţa meritelor. A încropi "liste" şi, în acelaşi timp, a face concesii care perpetuează o stare de anormalitate nu înseamnă decît a întreţine o nefericită complicitate cu Răul cu care te iluzionezi că lupţi.

Nu mai puţin bizară este şi predicţia domnului Talpeş privind ieşirea de pe scena politică, într-un viitor apropiat, a unui număr de lideri. Fireşte, atît de bine-informatul fost şef al SIE nu lua în calcul cîţiva dintre veteranii vieţii politice, a căror vîrstă matusalemică anunţă un final lesne de imaginat. E vorba de nişte oameni activi, în plină putere, care urmează să fie "evacuaţi cu forţa" din poziţiile pe care azi, încă, le mai ocupă. Care este scenariul care îi vizează? Cine îl coordonează şi care sînt instituţiile care vor fi implicate? E vorba de oameni împotriva cărora Justiţia a adunat atîtea probe încît nu mai există dubii asupra vinovăţiei lor? Vor fi dovediţi vinovaţi de către Justiţie sau presa "independentă" va fi cea care îi va lucra pînă cînd abandonul va fi singura soluţie la care aceşti oameni vor mai putea apela? De data asta, întrebările nu mai sînt retorice. Tot ce se întîmplă în ultima vreme în România, pe aşa-zisul "cîmp de luptă împotriva corupţiei", ne îndreptăţeşte să credem că este vorba de un subiect de maximă gravitate. Într-un interviu de săptămîna trecută, Daniel Morar recunoştea că instituţia pe care o conduce nu are dovezi împotriva celor pe care toate televiziunile îi surprinde într-un pelerinaj fără sfîrşit la DNA şi că lucrează doar cu "indicii temeinice". Din punct de vedere al Legii, valoarea lor este egală cu zero. Din punct de vedere al imaginii, al credibilităţii celor cărora li se aplică îndelung tratamentul, pot fi chiar letale. Ăsta să fie sensul mărturisirii domnului Ioan Talpeş?