OPINII O politică economică fondată pe promptitudine, coerenţă şi consecvenţă (II)

Am început să scriu prima parte a acestui articol pornind de la un discurs recent al domnului Theodor Stolojan, actualul consilier economic al preşedintelui României.

În discursul amintit, domnul Stolojan evidenţia unele anomalii ale economiei româneşti cum ar fi: inflaţia, care nu se mai opreşte, faptul că străinii ne percep ca pe o ţară în care se pot face profituri nelimitate, că băncile inventează noi şi noi comisioane şi că practică dobînzi mari şi se întreabă, retoric "iar noi ce am făcut?", răspunsul dat de domnul consilier fiind acela că "am răspuns incoerent, inconsecvent şi cu întîrziere la toate marile provocări post-revoluţionare."

În prima parte a articolului am arătat că temelia politicii economice "post-revoluţionare" a fost aşezată, fără nicio întîrziere, chiar în primul act normativ emis de autorii loviturii de stat din decembrie 1989. Este vorba de Decretul-lege nr. 1/1989, prin care s-a decretat restituirea părţilor sociale, prima cisternă de benzină aruncată în focul inflaţiei şi primul atac îndreptat împotriva drepturilor de proprie-tate ale cetăţenilor României asupra capitalului acumulat din veniturile create de ei în perioada 1948-1989.

Întreaga politică economică postdecembristă este un ansamblu coerent, închegat, de măsuri administrative, legislative şi financiare prin care s-a urmărit, în mod consecvent, constant şi statornic, realizarea scopului principal al "reformei": deposedarea celor 6 milioane de familii de români de capitalul acumulat din veniturile create de ele şi trecerea cvasigratuită a acestui capital în proprietatea privată a guvernanţilor şi a camarilei acestora.

Acest capital nu putea fi trecut pur şi simplu în proprietatea privată a celor care s-au căţărat la conducerea statului român postdecembrist şi a celor care şi ajutaseră să se caţere acolo. S-ar fi revoltat cele 6 milioane de deposedaţi. El nici nu putea fi "privatizat" vînzîndu-l la valoarea lui reală. Atunci cînd ar fi terminat de vîndut toate terenurile, construcţiile, fabricile şi uzi-nele cu care s-a auto-împroprie-tărit, statul român ar fi constatat că este, în continuare, proprietarul unui capital bănesc a cărui valoare este egală cu cea a terenurilor, construcţiilor şi fabricilor vîndute. Deci, n-a "privatizat" nimic. A schimbat numai forma capitalului aflat în proprietatea sa: din capital real în capital bănesc.

Trebuia inventată şi pusă în practică o politică economică, adică o "inginerie" care să permită "vînzarea" acestui capital în aşa fel încît, la sfîrşitul procesului de "privatizare", statul să nu mai rămînă cu nimic. Ca să se poată ajunge aici era necesar ca acest capital să fie adus în starea de a nu mai valora nimic, sau aproape nimic, astfel încît să poată fi vîndut pe nimic, sau aproape pe nimic, iar banii încasaţi în urma acestor vînzări să fie preluaţi la buget şi "păpaţi", adică utilizaţi pentru plăţi de salarii şi dobînzi.

Deplin consecvenţi cu obiectivul urmărit, guvernanţii au declanşat inflaţia, prin aruncarea în circulaţie a unei cantităţi din ce în ce mai mare de bani, în condiţiile scăderii PIB-ului, adică a numărului şi volumului tranzacţiilor ce trebuiau efectuate cu aceşti bani.

În deplină coerenţă, inflaţiei i s-a alăturat procesul de indexare subunitară a salariilor, care a declanşat, automat, reducerea cererii, reducerea veniturilor întreprinderilor, împingerea lor în incapacitate de plată, deci reducerea valorii capitalului lor către zero. Tot în deplină coerenţă inflaţiei i s-a adăugat politica de a nu fi reevaluate imobilizările corporale ale agenţilor economici, astfel încît fondurile de amortizare ale acestora s-au redus pînă acolo încît n-a mai putut fi finanţată nici a suta parte din reproducţia simplă a capitalului, astfel încît valoarea capitalului a fost împinsă, şi pe această cale, către zero.

În sfîrşit, în deplină coerenţă cu cele două "foarfece" inflaţie/salarii şi inflaţie/fond de amortizare şi în deplină consecvenţă cu scopul fundamental al "reformei", banii încasaţi din "privatizări", în loc să fie reinvestiţi, fiindcă proveneau din capital şi ar fi trebuit să rămînă în această calitate, de capital, au fost preluaţi la buget şi folosiţi pentru finanţarea unor cheltuieli curente.

Mai sînt şi alte componente care pun în evidenţă caracterul coerent şi consecvent al politicii economice de după 1989, cum ar fi, de exemplu, vînzarea, la preţuri de nimic, către nomenclatura postdecembristă, a vilelor confiscate de statul comunist, urmată de despăgubirea foştilor proprietari ai vilelor cu acţiuni asupra capitalului de care au fost deposedate cele 6 milioane de români - vezi "Fondul Proprietatea".

Cehii au retrocedat acele vile integral şi imediat după 1989, astfel că guvernanţii lor n-au mai avut ce cumpăra la preţuri de nimic şi nici foştii proprietari nu au mai trebuit să fie despăgubiţi din capitalul furat de stat de la cetăţeni. Şi cehii au avut promptitudine, coerenţă şi consecvenţă în politica economică, dar la ei această politică a avut alt scop, alt sens şi alt conţinut şi, normal, alte rezultate.