OPINII: Piaţa de ambalaje se triplează în următorii trei ani

Aşa cum e semnalat de concluziile studiului Horvath referitor la industria producătoare de ambalaje, Europa la nivelul anului 2025 se va confrunta cu o cantitate aproape triplă de deşeuri de ambalaje de gestionat. (EU Packaging Industry in 2025 - Trends, perspectives & success factors in a competitive market environment)

Ce anume semnalează studiul Horvath?

În primul rând, faptul că industria producătoare de ambalaje a demonstrat capacitate de creştere continuă, indiferent de situaţii istorice de criză. Volumul pieţei de ambalaje va creşte de la 770 miliarde de dolari la ora actuală la 3 trilioane de dolari în 2025.

Apariţia Covid-19 a accentuat nevoia de ambalaje pentru transportul hranei şi păstrarea acesteia în condiţii de siguranţă biologică., iar încălzirea globală şi conştientizarea acesteia pun şi ele presiune pe industria ambalajelor în direcţia soluţiilor sustenabile şi inteligente.

La rândul lor, producătorii de ambalaje sunt din ce în ce mai profesionist organizaţi, specializaţi şi atenţi la aplicaţiile progresului ştiinţific în domeniul lor. Cu precădere FMCG-urile, industria alimentară şi cea chimic-farmaceutică, toţi aceştia au cerinţe din ce în ce mai specifice şi mai exigente.

Care sunt provocările industriei producătoare de ambalaje?

Fireşte, sustenabilitatea derivată din cerinţele economiei circulare face ca afacerile să înceapă să fie gândite din perspectiva întregului lanţ de aprovizionare/ciclu de viaţă al produsului.

Nu mai puţin important, schimbările demografice (urbanizare, scăderea şomajului, creşterea numărului de gospodării individuale, creşterea populaţiei în vârstă) joacă un rol masiv în personalizarea/individualizarea produsului care trece de la dimensiuni/cantităţi mari livrate direct la comerciant la dimensiuni/cantităţi mici livrate via e-commerce direct la consumatorul final.

Economic vorbind, plaja de profit per unitate de produs este din ce în ce mai restrânsă, şi determină la rândul ei fuziuni şi achiziţii la nivel regional/global, integrare verticală şi consolidare fiscală de proporţii în rândul producătorilor de ambalaje înşişi.

Ca o consecinţă a progresului ştiinţific, apare, deloc de neglijat, cerinţa pentru ambalaje inteligente ca plus logistic sau factor de diferenţiere - de la coduri de bare la trasabilitate şi responsivitate extinsă, la senzori de presiune, integritate fizico-chimică a produsului, termene de garanţie.

Ca o concluzie, sustenabilitatea este factorul conducător al reformei industriei ambalajelor. După Covid-19, care a constituit factorul accelerator al transformării, nimic nu va mai fi la fel în această industrie. Consecinţele sunt deja multiple - logistice, de design, de transport, trasabilitate, sănătate publică, mediu.

Sustenabilitatea va trebui legiferată, raportată, supervizată, controlată. Nu de alta, dar schimbările anvizajate sunt de natură să angreneze în cu totul alt mod autorităţile publice de sănătate, de mediu, de control al afacerii în sine.

Modelele de afaceri şi inovarea produsului trebuie să integreze răspunderea socială a producătorilor, la nivel mondial, şi vor influenţa decizia de cumpărare a populaţiei.

Jucătorii economici hibrizi îşi vor face în curând apariţia, la nivel regional, mai apoi global - integrare verticală, incluziune totală de lanţ de aprovizionare, profitabilitate şi logistică impecabile.

Peisajul modern se schimbă sub ochii noştri, legile româneşti trebuie să integreze progresul şi să facă faţă schimbărilor globale pentru a continua să menţină România pe harta statelor viabile comercial şi economic.

Avem de-a face cu o accelerare a adaptării legislative, ale cărei obiective de termen scurt (deja) trebuie să înceapă şi în domeniul managementului deşeurilor de ambalaje. De asemenea, pentru România, problema care trebuie rezolvată cu prioritate este aceea a implementării eficiente a legislaţiei deja existente.

Clarificările ce trebuie aduse rapid normelor metodologice şi elementelor de ordin tehnic sunt subiecte fierbinţi în sectorul managementului deşeurilor la nivel municipal, unde colaborarea între public şi privat este abia la început, dar poate beneficia din plin de expertiza de douăzeci de ani a organizaţiilor de implementare a răspunderii extinse a producătorilor. Istoric vorbind, OIREP-urile vin cu o înţelegere aplicată şi rezolvitorie a aspectelor practice ale managementului deşeurilor, cu o rapiditate decizională dovedită în timp, şi cu dorinţa de a se implica în dialogul cu autorităţile locale pentru atingerea obiectivelor de mediu.

Este absolut necesară aplicarea la nivel naţional, în mod unitar şi uniform a unui sistem eficient de gestionare a deşeurilor prin colectare separată, a metodelor de măsurare, supervizare şi raportare a punctului de reciclare şi a criteriilor de stabilire a acestuia.

Acest lucru se poate atinge prin discutarea şi crearea unor ghiduri pentru reciclarea diferitelor tipuri de materiale, despre direcţia de dezvoltare a infrastructurii de reciclare care să poată face faţă problematicii reale din teren. Nu toţi actorii lanţului de management al deşeurilor au imaginea completă, de ansamblu, a acestui sistem complex. Fără această imagine de ansamble, aceştia nu se pot angrena corect în găsirea de soluţii viabile problemelor practice cu care se confruntă.

Managementul deşeurilor este un domeniu cu un înalt grad de tehnicitate, în cadrul căruia autorităţile administrative teritoriale pot beneficia din plin de expertiza organizaţiilor private care activează în domeniu. Dialogul, fireşte, este soluţia.