Politicienii din opoziţie în Rusia le-au cerut susţinătorilor să continue protestele, la o zi după cel mai ferm răspuns al poliţiei la proteste din ultimii ani, relatează The Guardian.
Peste 1.300 de persoane au fost reţinute de poliţie sâmbătă, la un protest care a fost organizat ca răspuns la refuzul autorităţilor electorale de a înregistra candidaţi independenţi la alegerile locale din Moscova programate pentru septembrie.
Majoritatea au fost eliberaţi fără să fie puşi sub acuzare însă peste 150 au petrecut noaptea la secţii de poliţie şi ar putea să apară în faţa unui tribunal săptămâna viitoare. O grupare de monitorizare a informat că cel puţin 25 de persoane au fost rănite.
Protestul de sâmbătă a avut loc la o săptămână după ce peste 20.000 de persoane au mărşăluit în centrul Moscovei împotriva deciziei de a interzice candidaţii, sub un pretextul inventat, conform opoziţiei, că unele semnături strânse erau false.
Alex Navalny, liderul opoziţiei, a fost arestat miercuri şi condamnat la 30 de zile de închisoare pentru că a instigat lumea să participe la un protest ilegal. El a fost transportat la spital duminică după ce a fost suferit "o reacţie alergică majoră", conform purtătoarei sale de cuvânt, care a precizat că Navalny nu a mai suferit o reacţie asemănătoare niciodată, transmite aceiaşi sursă.
Sâmbătă, protestatarii au scandat "Rusia fără Putin" şi "Putin, demisia" în centrul Moscovei. Poliţiştii au intervenit însă în forţă cu bastoane.
1. Bravo lor!
(mesaj trimis de Eu în data de 29.07.2019, 10:04)
Pentru ca stiu sa se apere de LEPRE si INFRACTORI!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 29.07.2019, 12:19)
Ii TOACA PUTIN de-o sa le mearga fulgii ! Basistii si yohanistii imbecili isi inchipuie ca la rusi merge ANARHIA si LOVITURILE DE STAT sorosiste, tip 10 august, cu greierele penibil chirila...
O sa-i bage pe toti in dube !!!
1.2. Si in plus... (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de Eu în data de 29.07.2019, 23:16)
O sa le ia toti banii din familie pana la gradul 3, ca sa le piara cheful de lovituri de stat!