Optima a trecut pragul de cinci milioane de euro în 2019

C.B.
Companii / 5 februarie 2020

Daniel Mereuţă, director general al Optima

Daniel Mereuţă, director general al Optima

Pe parcursul anului trecut, OPTIMA a demarat o serie de proiecte ce vizează automatizarea unor procese interne cu ajutorul tehnologiei de tip RPA (Robotic Process Automatization), dar şi dezvoltarea unei comunităţi online şi offline, în vederea înlesnirii accesului la resurse umane, conform unui comunicat remis Redacţiei noastre.

Potrivit sursei citate, afacerile companiei OPTIMA au avut un avans de 10 procente faţă de anul precedent.

Daniel Mereuţă, director general al Optima, a declarat: " Rezultatele de anul trecut s-au situat în zona de creştere pe care am estimat-o iniţial, depăşind pragul de 5 milioane de euro. Şi în 2019 am continuat procesul de optimizare a operaţiunilor şi proceselor interne şi, în acelaşi timp, am extins portofoliul de clienţi şi serviciile oferite. Rezultatele obţinute se menţin pe aceleaşi traseu ascendent din ultimii ani, putând astfel să ne bazăm pe o dezvoltare consistentă pe termen lung,. Astfel, pentru anul acesta estimăm o creştere a afacerilor de circa 25%, ţintind 6 milioane de euro. Obiectivul se bazează nu doar pe adăugarea de proiecte şi clienţi noi, dar şi pe extinderea parteneriatelor existente."

"Piaţa muncii trece printr-o criză, asta este clar, şi nu este una care se va rezolva rapid. Prin urmare trebuie sa găsim soluţii astfel încât să reuşim să susţinem ritmul şi potenţialul de creştere. Cu acest scop în minte am implementat şi continuăm să dezvoltăm o platformă şi o comunitate în jurul activităţilor de vânzări. Programul "'iSell by Optima'' este în primul rând o oportunitate de a învăţa, prin trainingurile complet gratuite oferite de noi, având în acelaşi timp posibilitatea de a pune în aplicare şi a continua procesul de învăţare în mod practic." a mai adăugat Daniel Mereuţă.

OPTIMA este una dintre companiile româneşti de outsourcing care deserveşte clienţi pe piaţa locală. OPTIMA oferă în principal servicii de vânzări şi procese specifice vânzărilor pentru mari companii din domeniile telecomunicaţii, utilităţi şi servicii financiare.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb