Orange o numeşte pe Christel Heydemann în funcţia de director general

G.B
Companii / 28 ianuarie 2022

Christel Heydemann ( Sursa foto: Twitter)

Christel Heydemann ( Sursa foto: Twitter)

Consiliul de Administraţie al Orange a decis astăzi să o numească pe Christel Heydemann în funcţia de director general, decizia intrând în vigoare în 4 aprilie, transmite DPA, citată de Agerpres.

Board-ul i-a cerut lui Stephane Richard să-şi exercite în continuare atribuţiile de preşedinte şi director general până când îşi va prelua funcţia Christel Heydemann.

Board-ul celui mai mare operator francez de telecomunicaţii a decis separarea funcţiilor de preşedinte şi director general. Ca urmare, cel târziu până la Adunarea Generală a Acţionarilor Orange din 19 mai 2022 va fi instalat un nou preşedinte.

Sunt puţine femei în funcţii de conducere la cele mai mari companii listate din Franţa. Heydemann devine al treilea director general al unei companii incluse în indicele principal CAC 40 al Bursei de la Paris, după Catherine MacGregor (Engie) şi Estelle Brachlianoff, care ar urma la 1 iulie să preia conducerea companiei de utilităţi Veolia.

În prezent, Heydemann conduce operaţiunile din Europa ale grupului francez de echipamente electrice Schneider Electric.

Ea şi-a început cariera în 1997 la Boston Consulting Group. În 1999, s-a alăturat Alcatel unde a avut diverse funcţii şi responsabilităţi, iar în 2014 a venit la Schneider Electric ca director de alianţe strategice, fiind numită apoi în aprilie 2017 la conducerea Schneider Electric Franţa şi din mai 2021 conduce operaţiunile din Europa.

În vârstă de 47 de ani, Heydemann a absolvit Universitatea Politehnică. Şi publicaţia financiară Les Echos anunţa luna aceasta că ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, este în favoarea numirii lui Heydemann la conducerea Orange.

Orange a reuşit să-şi stabilizeze veniturile după intrarea în 2012 pe piaţa franceză a operatorului low-cost Free Mobile al Iliad şi îşi extinde activităţile în Africa de Vest, Polonia, România, precum şi în domeniul securităţii cibernetice şi al serviciilor bancare.

În noiembrie, Orange a anunţat că va găsi un succesor actualului preşedinte director general, Stephane Richard, până la data de 31 ianuarie 2022, după ce acesta din urmă a fost găsit vinovat de complicitate la folosirea abuzivă a fondurilor publice.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. V - a merge și - n metrou !!!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb