Lucrurile se schimbă, deocamdată mai timid, în ceea ce priveşte premiile Oscar. Keanu Reeves, Diane Keaton şi Steve Martin se numără între actorii care vor înmâna trofee la cea de-a 92-a gală a premiilor Oscar, ce va avea loc pe 9 februarie la Los Angeles. Lista noilor prezentatori anunţaţi de producătoarele galei, Lynette Howell Taylor şi Stephanie Allain, este completată de James Corden, Penelope Cruz, Beanie Feldstein, Zack Gott-sagen, Shia LaBeouf, George Ma cKay, Maya Rudolph şi Sigourney Weaver. La începutul acestei săptămâni a fost anunţat că pe scena galei vor urca şi Zazie Beetz, Timothee Chalamet, Will Ferrell, Gal Gadot, Mindy Kaling, Julia Louis-Dreyfus, Lin-Manuel Miranda, Anthony Ramos, Mark Ruffalo, Kelly Marie Tran şi Kristen Wiig. Câştigătorii de anul trecut de la categoriile interpretare - Mahershala Ali, Olivia Colman, Regina King şi Rami Malek - vor înmâna acum trofee. Acesta este al doilea an consecutiv când ceremonia de decernare a premiilor Oscar nu va avea un prezentator principal. Joaquin Phoenix, Adam Driver, Charlize Theron, Renee Zellweger, Brad Pitt, Cynthia Erivo, Florence Pugh, Laura Dern şi Jonathan Pryce se numără între nominalizaţi. La categoria "cel mai bun film" au fost selectate "Parasite", "Once Upon a Time... in Hollywood", "1917", "Joker", "Little Women", "Ford v Ferrari", "The Irishman", "Jojo Rabbit" şi "Marriage Story". Cea de-a 92-a gală de decernare a premiilor acordate de Academia americană de film va avea loc pe 9 februarie, la Dolby Theatre din Los Angeles.
OSCAR Prezentatorul principal, înlocuit cu un "sobor" de vedete
Ziarul BURSA #Cultură / 3 februarie 2020