Comercializarea ouălor de raţă în pieţe este interzisă în perioada Sărbătorilor Pascale, a anunţat, ieri, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). ANSVSA precizează că nu vor fi admise pentru comercializare ouăle cu coaja crăpată sau cele de raţă. Vor fi admise pentru consumul public numai ouăle marcate cu data ouatului şi dacă sunt însoţite de un certificat de sănătate publică veterinară. De asemenea, ouăle trebuie să fie depozitate şi comercializate în spaţii care asigură temperatura corespunzătoare.
În ceea ce priveşte comercializarea cărnii de miel, carnea şi organele sunt admise pentru consumul public numai dacă sunt însoţite de un certificat de sănătate publică veterinară şi poartă marca de sănătate.
"Marcarea cărnii de miel, destinată pieţei naţionale, obţinută în unităţi supuse controlului sanitar veterinar se realizează cu o ştampilă de formă rotundă. Sunt obligatorii certificatul de sănătate publică veterinară şi marca de sănătate. Aceasta are formă rotundă, pentru carnea destinată pieţei naţionale şi ovală, pentru carnea destinată exportului", se arată în comunicatul ANSVSA.
Ovinele sacrificate, cu vârsta de peste 1 an, se vor putea comercializa numai după confiscarea craniului, măduvei spinării, splinei şi a ileonului. Carnea provenită de la ovinele sacrificate în gospodăriile populaţiei este destinată strict consumului propriu, dar proprietarul trebuie să fie asistat de un medic veterinar. În perioada 1-9 aprilie, la nivelul Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Judeţene şi al circumscripţiilor, va fi asigurată permanenţa personalului sanitar veterinar, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.