Păcăleala electrică

Zilele trecute, boss-ul grupului Stellantis a făcut o declaraţie care m-a surprins. Unii vor întreba ce este acest Stellantis. Este al patrulea grup de producători de automobile din lume, reunind mărci precum Chrysler, FIAT, Opel, Citroen, Peugeot, Alfa Romeo, Maserati şi Jeep. De ce au ales un asemenea nume neinspirat, nu am idee. Dar problema, veţi vedea, este alta...

Omul, un anume Carlo Tavares, zice că susţine măsura luată de Uniunea Europeană, de a interzice comercializarea maşinilor cu motoare cu ardere internă din 2035. Bun, las la o parte că aici e o doză de ipocrizie. Stellantis are o piaţă mare prin firme precum RAM sau Jeep în afara Uniunii Europene şi bănuiesc că va continua şi după 2035 să monteze motoare enorme, V8, pe camionetele şi maşinile de teren cu care va face bani acolo. Necazul este că poziţia grupului Stellantis nu face decât să contribuie la derapajul economic al Uniunii Europene.

În 2018, economia Uniunii reprezenta 15 la sută din economia mondială. Aceasta reprezenta deja o cădere masivă în comparaţie cu deceniul precedent - dar haideţi să rămânem în zona datelor foarte recente. În 2023 acest indicator scăzuse deja la 14 la sută. Pentru 2028 este proiectat să scadă în continuare, la 13 la sută.

Vă mai amintiţi promisiunile gogonate făcute de politicienii români şi europeni în anii precedenţi aderării? "Uniunea Europeană, cel mai puternic bloc economic de pe planetă", etc. Statele Unite, singure, au ajuns în 2023 la peste 15 la sută din economia mondială. Ceva s-a întâmplat încât toate calculele iniţiale au fost date peste cap.

Printre altele, ce s-a întâmplat este că politicienii de la Bruxelles, dar şi aceia din multe capitale europene, s-au năpustit cu toporul pe unele industrii tradiţionale în Europa. Mineritul este pe butuci. Agricultura supravieţuieşte doar din subvenţii masive. Iar industria auto este în criză terminală.

Să începem cu începutul. Pe la sfârşitul anilor 1980 diverse guverne au început să favorizeze, în special prin mijloace fiscale, vânzările de maşini cu motoare Diesel. Motivul? Motoarele Diesel au consum mai mic şi atunci ar rezulta mai puţine emisii de bioxid de carbon. Astfel încât în unele state precum Italia s-a ajuns ca peste 90 la sută din maşinile noi vândute consumatorilor să fie cu motoare Diesel. La prima vedere, era o măsură raţională.

Dar fiind o idee fixă a birocraţilor de stat, care erau şansele care totul să fie o înşelătorie costisitoare? Foarte mari, aş spune. Destul de repede s-a constatat că motoarele Diesel consumă mai puţin, dar poluează din plin. Mai ales cu pulberi fine, extrem de toxice.

Ar fi fost momentul ca birocraţii să se dea la o parte. Din păcate, nu aşa funcţionează sistemul. Au emis norme noi, mai stricte. Iar firme ca Volkswagen au manipulat soft-ul de pe maşini ca să raporteze consumuri mai mici în testele de omologare.

Măcar acum să se fi trezit cineva, acolo la Bruxelles. Nici o şansă. De câţiva ani Ursula von Der Leyen şi asociaţii săi vorbesc despre o "agendă verde". Care presupune închiderea totală a industriei auto aşa cum o cunoaştem. Şi promovarea automobilelor electrice.

Rezultatele? Catastrofă pe toată linia. De unde să încep?... De la consumatori, care sunt nemulţumiţi de raza limitată a automobilelor electrice şi de preţul mult prea mare al acestora? De la dealeri, care se confruntă cu o scădere serioasă a ponderii automobilelor electrice? Sau chiar de la producători, care sunt disperaţi să constate că firmele chinezeşti au inundat piaţa cu maşini (mai) ieftine?

Şeful de la Stellantis ştie toate acestea. Dar preferă să fugă de realitate. Şi poate să o facă pentru că îşi găseşte refugiul în acest LaLa-Land al "capitalismului de stat" susţinut de politicienii de astăzi. Spune Carlo Tavares: trebuie subvenţii din partea statului pentru a face trecerea la au

Trăim vremuri interesante. Până de curând, industria auto era unul dintre pilonii prosperităţii europene. Iar acum are nevoie de pomană de la stat pentru a supravieţui confruntării cu firmele din China comunistă.

Să rezumăm. Uniunea Europeană tratează Republica Populară Chineză cu mănuşi. A uitat de ocuparea Tibetului, de genocidul uigurilor sau de represiunea Bisericii Catolice. O lasă să polueze cât doreşte, să distrugă râurile cu baraje-mamut, să fure proprietate intelectuală sau să exporte mărfuri contrafăcute. În schimb, a pus jugul ecologismului radical pe firmele europene.

Previzibil, acestea din urmă trebue să aleagă între dispariţie şi adaptare. Şeful Stellantis a ales. Îşi declară profesiunea de credinţă pentru "agenda verde", cu condiţia unor subvenţii cât mai dolofane.

În multe dintre editorialele mele arăt spre politicieni şi spre incompetenţa lor. Însă ei nu sunt singuri. Din câte se observă, au complici. Capitalişti "woke", pe stil nou, pentru care misiunea principală a unei firme nu este să producă profitabil, pe piaţa liberă, ci să primească bani de la stat, pentru comenzi decise de autoritatea politică. Este o reţetă sigură prin care noi cetăţenii, ajungem să ne furăm singuri căciula. Electrică.