Pambuccian: Sectorul IT&C va suferi o criză în 2 ani din cauza învăţământului

R.P.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 3 decembrie 2007

Pambuccian: Sectorul IT&C va suferi o criză în 2 ani din cauza învăţământului

România se va confrunta cu o criză a sectorului IT&C în următorii doi sau trei ani, când foarte multe companii străine care deţin linii de producţie pe teritoriul românesc se vor muta în alte regiuni, care oferă o forţă de muncă mai rentabilă, a declarat, vineri, preşedintele Comisiei pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor din Camera Deputaţilor, Varujan Pambuccian. Deputatul a participat vineri la Forumul European de Resurse Umane de la Bucureşti, organizat de Club de Bucharest şi de Congresul de la Paris al românilor cu studii superioare şi studenţilor din Europa, care a abordat teme referitoare la politici de recrutare a studenţilor româ­ni în ţările Uniunii Europene. Pambuccian consideră că vinovat pentru această viitoare criză a sectorului IT&C este sistemul de învăţământ, în special cel universitar, care nu furnizează specialiştii pe care multinaţionalele şi-i doresc, cu toate că pretenţiile salariale din România înregis­trează un trend ascendent în ultima perioadă. "Este rezultatul slabei reforme din învăţământ de acum 10 ani, când guvernanţii de atunci au decis să elimine din şcoli materiile exacte, cum ar fi matematica, fizica, chimia sau biologia, considerându-le materii ceauşiste", a spus politicianul, citat de Rompres. Acesta a dat exemplul profesorilor universitari din prezent, care preferă să promoveze în anii superiori studenţi slab pregătiţi, pentru a-şi ajuta colegii de catedră, care, fără studenţi şi-ar pierde locurile de muncă. El a adăugat că, din cauza lacunelor sistemului educaţional, numărul persoanelor pregătite şi apte pentru angajare este, în prezent, mult sub numărul diplomelor din piaţă. "Am foarte multe semnale de la directori de companii străine care produc în România, care sunt pe cale să-şi mute afacerile pe pieţe cum este Ucraina, deoarece oferă o forţă de muncă bine pregătită, mai numeroasă şi cu pretenţii financiare mai mici. Alte ţinte pentru companii sunt pieţele din Pakistan sau India", a spus Pambuccian, care nu a precizat însă numele acestor companii. El a precizat că o soluţie pentru a combate ineficienţa sistemului educaţional din România ar putea fi importul de sisteme de succes din afară. "Am putea, de exemplu, să aducem în Româ­nia universităţi din America în sistem de franciză, care să vină cu sistemele educaţionale proprii. Asta ar face foarte fericite multinaţionalele", a adăugat deputatul. În completare la cele spuse de Pambuccian, fostul premier Petre Roman a adăugat că simte o reducere drastică a calităţii învăţământului românesc în ultimii ani şi că nu există nici o universitate românească între primele 200 ale lumii. Petre Roman a precizat: "Soluţia pentru rezolvarea problemelor forţei de muncă autohtone ar fi facilitarea întoarcerii în ţară a tinerilor care au studiat în străinătate. Consider că aceştia ar trebui să beneficieze de avantaje în pers­pectiva deschiderii unei afaceri în România, avantaje care să pară mai atractive pentru ei, decât să rămână angajaţii unei companii în străinătate". În mesajul său adresat participanţilor forumului, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene (CE) în România, Donato Chiarini a spus că cea mai importantă resursă pe care o are România în prezent este calitatea forţei de muncă şi că fiecare român care lucrea­ză în UE se transformă într-un ambasador al ţării sale. "Românii sunt recunos­cuţi pentru capacităţile lor lingvistice şi profesionale, iar UE doreşte să pună la dispoziţie cât mai multe locuri de muncă pentru tinerii absolvenţi din România", se arată în mesajul oficialului CE.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb