PÂNĂ ÎN 2020: SUV-urile vor reprezenta aproape jumătate din vânzările Volkswagen

T.E.
Companii #Auto / 26 iulie 2019

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Grupul Volkswagen se aşteaptă ca procentul vânzărilor de SUV-uri să crească până în 2020 la 40%, de la 25% anul trecut, a anunţat, ieri, directorul financiar Frank Witter, transmit DPA şi Reuters.

"SUV-urile au reprezentat 25% din toate vânzările realizate în 2018, iar acum procentul este de 35%. Până în 2020 vom câştiga probabil încă 5%", le-a spus Witter jurnaliştilor după publicarea rezultatelor financiare.

Profitul operaţional al Volkswagen a urcat cu 10,3% în primul semestru din acest an, la nouă miliarde de euro (zece miliarde de dolari), în timp ce vânzările au crescut cu 6,6%, la 65,2 miliarde de euro, a anunţat, ieri, producătorul auto european.

Vânzările solide ale brandurilor Skoda şi Porsche au ajutat la majorarea profiturilor, deşi veniturile înregistrate de Audi au scăzut. Cu toate acestea, VW şi-a majorat cota globală de piaţă pe segmentul automobilelor, chiar dacă piaţa mondială este în declin.

După publicarea rezultatelor financiare, acţiunile Volkswagen au urcat cu 2% la Bursa de la Frankfurt.

Volkswagen se aşteaptă, în 2019, la o creştere a vânzărilor de până la 5% faţă de 2018, în pofida condiţiilor "dificile" de pe pieţe, inclusiv mediul economic nesigur, sporirea concurenţei şi volatilitatea valutară.

Grupul german va retehnologiza 16 fabrici pentru a produce vehicule electrice şi intenţionează până în 2023 să demareze producţia a 33 de maşini electrice, modele Skoda, Audi, VW şi Seat.

Până în 2023, grupul Volkswagen vrea să investească peste 11 miliarde de euro în vehicule electrice şi autonome, digitalizare şi servicii de mobilitate.

Cel mai mare producător auto european, care include şi brandurile Skoda, SEAT, Audi şi Porsche, vrea ca până în 2028 să aibă aproximativ 70 de modele exclusiv electrice. În următorii 10 ani, compania ar urma să producă 22 de milioane de vehicule electrice, faţă de obiectivul iniţial de 15 milioane de unităţi.

Cele 12 branduri ale grupului Volkswagen au vândut anul trecut 10,8 milioane de vehicule pe plan global.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2934
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9005
Gram de aur (XAU)Gram de aur417.1686

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb