Pandemia a prelungit termenele de execuţie ale investiţiilor din judeţul Buzău

E.O.
Ziarul BURSA #Companii / 9 aprilie 2021

Pandemia a prelungit termenele de execuţie ale investiţiilor din judeţul Buzău

Termenele de execuţie ale obiectivelor de investiţii care se implementează la nivelul Consiliului Judeţean (CJ) Buzău, au fost prelungite, de la declararea pandemiei de Covid-19, ne-a transmis Petre Emanoil Neagu, preşedintele CJ Buzău, menţionând, însă, că activitatea instituţiei nu a fost afectată de criza sanitară.

Conform domniei sale, domeniul prioritar de investiţii este infrastructura rutieră, iar obiectivele aflate în derulare din fonduri europene sunt stimularea mobilităţii la nivel regional prin modernizarea infrastructurii rutiere de transport pe tronsonul limită judeţ Brăila - Robeasca - Vadu Paşii (E85), judeţul Buzău şi modernizarea DJ 203K, km 28+000-75+000, Mărăcineni-Podul Muncii, judeţul Buzău.

Cea mai mare lucrare de investiţii care urmează să fie scoasă la licitaţie este Stimularea mobilităţii la nivel regional prin modernizarea infrastructurii rutiere de transport pe tronsonul Vintilă Vodă - Plaiul Nucului, judeţul Buzău.

Cele mai importante proiecte de investiţii aflate în execuţie sunt:

- Stimularea mobilităţii la nivel regional prin modernizarea infrastructurii rutiere de transport pe transonul limită judeţ Brăila - Robeasca - Vadu Paşii (E85), judeţul Buzău;

- Modernizare DJ 203K, km 38+000-75+000, Mărăcineni-Podul Muncii, judeţul Buzău;

- Reabilitarea drumului judeţean DJ 203 L, km 29+400-50+000, Cozieni-Boziaru-Brăieşti, jud. Buzău;

- Modernizarea DJ 204C, km 60+000-84+500, limita judeţ VR-Bisoca-Săruleşti-Vintilă Vodă;

Refacerea podului peste râul Buzău, sat Vadu Paşii - extravilan, com. Vadu Paşii;

-Modernizarea DJ 220, km 7O+000 - 78+500, Buda-Valea Salciei;

-Reabilitarea DJ 102C, Buda Crăciuneşti, km 33+832 - 45+209, limită judeţ Prahova - Buda Crăciuneşti - Scărişoara - Bărăşti (DN10).

Sursa citată ne-a mai spus că proiectele de investiţii ce se vor demara în acest an sunt stimularea mobilităţii 1a nivel regional prin modernizarea infrastructurii rutiere de transport pe tronsonul Vintilă Vadă - Plaiul Nucului, judeţul Buzău şi modernizarea DJ 216, km 0+ 000-4+700, DN 22 Lunca-Măcrina-Nicoleşti;

Avizele necesare pentru implementarea investiţiilor sunt foarte multe, unele nesemnificative, iar obţinerea acestora necesită timp şi bani, subliniază domnul Neagu. Preşedintele CJ Buzău ne-a precizat, printre altele, că, din cauza lipsei fondurilor, unele investiţii nu pot fi puse în execuţie, avizele expirând până la obţinerea autorizaţiei de construire. Reluarea obţinerii lor înseamnă alt consum de timp şi bani. În acest context, în primul rând este nevoie să se analizeze posibilitatea avizării mai rapide a investiţiilor instituţiei, conform unei proceduri mai simplificate la nivelul companiilor de mediu şi apă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb