Pandemia relansează interesul pentru tablete

O.D.
Ziarul BURSA #Companii / 15 mai 2020

Pandemia relansează interesul pentru tablete

Statul acasă creşte consumul de internet, iar accesul la acesta se relizează cu diverse dispozitive inteligente. Căzute o vreme în "dizgraţie", vânzările erau tot mai mici, tabletele au revenit în atenţia cumpărătorilor. Aşa stând lucrurile au loc lansări de astfel de terminale. Noua tabletă Amazon, Fire HD 8, a fost lansată pe piaţă, şi chiar dacă nu este cea mai strălucitoare din punctul de vedere al dotărilor tehnice, constituie o oferă cu un raport preţ-calitate foarte bun. Actualizarea vine cu un procesor mai rapid, mai multă memorie şi alimentare prin USB-C. Va exista şi o versiune Plus, cu mai mult RAM şi încărcare wireless. Fire HD 8 are un procesor cu o frecvenţă maximă de 2GHz, despre care Amazon spune că este cu 30% mai performant decât cel cu care era dotat versiunea anterioară. Capacitatea de memorie creşte de la 1,5GB la 2GB, iar spaţiul de stocare se dublează de la 16GB la 32GB respectiv de la 32GB la 64GB. Acesta poate fi extins la 1TB cu ajutorul unui card microSD. Ecranul de 8 inch rămâne la aceeaşi rezoluţie, 1280 x 800 pixeli, iar autonomia estimată de producător este de 12 ore. Versiunea de bază va costa 89.99 dolari, upgrade-urile făcute de Amazon crescând preţul cu 10 dolari faţă de versiunea anterioară. Fire HD 8 Plus are 3GB RAM, se poate încărca wireless, are un încărcător mai rapid, 9W, şi vine cu un abonament pe 6 luni gratuit la Kindle Unlimited. Toate acestea pentru 109.99 dolari. Există şi o versiune pentru copii de Fire HD 8, cu o carcasă colorată şi rezistentă la şocuri dar identică din punctul de vedere al dotărilor tehnice. Aceasta costă 139.99 dolari.

Este aşteptat acum răspunsul concurenţei, pe acelaşi nivel de dotări şi preţ.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb