Papa Francisc a făcut primul pas spre beatificarea lui Robert Schuman

G.B
Internaţional / 19 iunie 2021

Papa Francisc a făcut primul pas spre beatificarea lui Robert Schuman

Papa Francisc a făcut astăzi primul pas către beatificarea lui Robert Schuman, unul dintre părinţii fondatori ai Uniunii Europene, recunoscându-i ''virtuţile eroice'' şi acordându-i titulatura de ''venerabil'', informează AFP, citată de Agerpres.

''Sfântul Părinte l-a primit în audienţă (...) pe cardinalul Marcello Semeraro, prefect al Congregaţiei pentru cauzele sfinţilor, (...) şi a autorizat Congregaţia să promulge decretele vizând (...) virtuţile eroice ale slujitorului lui Dumnezeu Robert Schuman'', precizează Vaticanul într-un comunicat.

Dosarul beatificării lui Robert Schuman, animat de o profundă, dar discretă credinţă catolică, a fost lansat în urmă cu peste 30 de ani de dioceza din Metz, unde este înhumat fostul demnitar născut în Luxemburg în 1886 şi decedat în 1963.

Recunoaşterea virtuţilor eroice precedă o beatificare, care necesită dovada realizării unui miracol. Este nevoie apoi de un al doilea miracol, validat de Vatican, pentru a obţine statutul de ''sfânt''.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Papica clovnule, mai urmeaza sa ii beatifici pe Gramsci, Marcuse, Marx, Engels si o sa ai parte de toti "Sfintii marxisti"!

    1. Tratamentul tratamentul!

      Esti in mare formă Țepeș, îi ții cu brio si locul lui Cristian. 2 în 1 așadar!

      Păcat, ai o cultură solidă altfel!

      Deja am plecat spre centură! 

      .....care-ti vindeca sculamentul!

      Ehee.......acuma si tu! Nu trebuie sa pleci, e weekend, ia si tu o pauza!

    A făcut parte din două guverne fasciste ale Regimului de la Vichy respectiv a fost sub-secretar de stat pe probleme de refugiați în cadrul guvernelor Paul Reynaud şi Philippe Pétain. Și visul lui Hitler era o Europă unită. Pe când beatificarea lui Adolf Hitler.

    1. Nu stiam. Foarte interesant, Multumesc

      Desfășoară o intensă activitate în cadrul organizațiilor catolice. În timpul primului război mondial face parte din serviciul auxiliar al armatei germane, iar apoi a fost detașat în administrația civilă.

      După re-alipirea Alsaciei și Lorenei la Franța, devenit cetățean francez, Schuman este ales deputat și a avut un rol decisiv în asigurarea re-integrării progresive ale celor două provincii. Ca militant catolic, a reușit să mențină regimul confesional și școlar în Alsacia și a luptat pentru acordarea unui rol sporit al Bisericii în cadrul societății franceze, precum și pentru justiție socială. 

      În anul 1940, până la arestarea sa de către Gestapo în luna septembrie 1940, face parte ca sub-secretar de stat pe probleme de refugiați în cadrul guvernelor Paul Reynaud și Philippe Pétain. Pus în domiciliu supravegheat, în 1942, reușește să evadeze și intră în mișcarea de rezistență. 

      În septembrie 1944, revine în Lorena, este ales deputat și devine Ministru de Finanțe în anul 1946 în cadrul guvernului Paul Ramadier.  

      Opera sa politică esențială se situează în perioada 1948-1952, timp în care a îndeplinit funcția de Ministru de Externe și a imprimat orientări noi în politica externă a Franței. Dubla sa cultură a fost foarte utilă în realizarea reconcilierii franco-germane. În același timp, a pus fundația construcției europene, instalând o autoritate supra-națională la Luxemburg - Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului- care includea și Germania. Procesul început prin Tratatul de la Paris din 1951, a fost continuat prin proiectul pieței comune europene (CEE), ratificat la Roma în 1957. 

      Departmentul de albire al sfintilor functioneaza binisor.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb