PÂRĂŞTI ŞI CÂŞTIGI Darius Vâlcov, cercetat în arest la domiciliu

ANCUŢA STANCIU
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 26 martie 2015

Darius Vâlcov i-ar fi denunţat pe Traian Băsescu şi pe Vasile Blaga.

Darius Vâlcov i-ar fi denunţat pe Traian Băsescu şi pe Vasile Blaga.

Darius Vâlcov i-ar fi denunţat pe Traian Băsescu şi pe Vasile Blaga

Fostul ministru de Finanţe i-ar fi cerut deputatului Bărbulescu să distrugă probe aflate într-un seif

Avocată: "Nu există probe să demonstreze că Vâlcov a distrus probe"

----------------

Actualizare 20:37 Probele DNA în cazul Vâlcov: denunţători, probe audio-video-foto, filaje operative şi extrase de cont

Anchetatorii DNA au transmis ICCJ o parte din probele deţinute până la acest moment în dosarul lui Vâlcov, acuzaţiile aduse demnitarului fiind probate de denunţuri ce se confirmă cu înregistări audio-foto-video, filaje operative, documente precum extrase de cont şi contracte şi interceptări.

Anchetatorii DNA prezintă în actele dosarului, obţinute de Mediafax, în care cer arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov probele în baza cărora îl cercetează pe fostul demnitar şi pentru care cer arestarea preventivă a acestuia.

Acestea ar fi "denunţurile şi declaraţiile martorilor Theodor Berna, Andrei Ovidiu Ramba, Marian ALexandru Mocanu, Virgil Christian Ramba, Silvia Anghel, Cristina Luica Cutucă, declaraţiile inculpaţilor Petre Bogdan Tomescu şi Constantin Cristian Tomescu, înregistrarea convorbirilor ambientale purtate între Marian Alexandru Mocanu şi Petre Bogdan Timofte din 24 februarie, între Marian ALexandru Mocanu, Petru Lucian Şuşală şi Bogdan Petre Timofte, din 26 februarie şi între Marian Alexandru Mocanu şi Lucian Petruţ Şuşală, din 2 martie, din procesele-verbale de supraveghere video, audio sau prin fotografiere a întâlnirilor dintre martorul Marian Alexandru Mocanu şi inculpaţii Petre Bogdan Timofte şi Lucian Petru Şuşală, dintre inculpatul Darius Bogdan Vîlcov şi inculpatul Petru Lucian Şuşală, documentele financiar-contabile (fişe de cont, extrase de cont, contracte comerciale, facturi) şi înregistrarea convorbirilor telefonice".

Anchetatorii notează că declaraţiile martorilor Berna, Ramaba şi Mocanu "se coroborează cu declaraţia inculpatului Petre Bogdan Timofte, în sensul disimulării originii ilicite a sumelor de bani primite de la Berna, prin societatea Tehnologica Radion, şi având ca destinatar final hotelul City din Slatina, care aparţine, prin persoane interpuse, inculpatului Darius Bogdan Vâlcov".

"De asemenea, martorul a confirmat prin depoziţia sa că, în vara anului 2012, pentru a continua lucrările la hotelul City din Slatina, Şuşală i-a comunicat că a primit bani de la societăţile Plus Confort şi S.C. MKS Still Grand Serv. Pentru a justificat plăţile efectuate de către aceste două societăţi, inculpatul susţine că a întocmit contracte, situaţii de lucrări şi facturi care nu au corespondent în realitate. Conform declaraţiei martorului, persoana de legătura pentru relaţia cu Plus Confort şi MKS Still Grand Serv a fost asigurată de Marian ALexandru Mocanu. În acelaşi timp, inculpatul a precizat că sumele facturate de societatea Bogmar Pro Design către Plus Confort au fost de aproximativ 22 de miliarde de lei vechi, iar cele facturate către MKS Still Grand Serv de aproximativ 13 miliarde de lei, sume pe care le-a încasat şi pe care le-a folosit să achiziţioneze materiale şi mobilier pentru hotelul City din Slatina, conform solicitării inculpatului Şuşală Lucian Petruţ", se mai arată în documentul citat.

În acelaşi sens, notează procurorii, martorul a precizat că "din întregul mecanism de acte fictive încheiate pentru a justifica relaţia comercială Plus Confort, MKS Still Grand Serv şi SBogmar Pro Design, destinatarul şi beneficiarul real al sumelor de bani este Vâlcov Darius Bogdan".

"De altfel, pentru a împiedica efectuarea unui control de către Agenţia Naţională De Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, la solicitarea lui Şuşală, a distrus mai multe documente şi hard disck-uri, iar de la Tomescu, reprezentant al societăţii Cafmin a aflat că are aceleaşi probleme pe care le are el cu Plus Confort şi MKS Still Grand Serv", se mai arată în referat.

Anchetatorii mai arată că, din analiza convorbirilor purtate în mediul ambiental din 24 februarie, dintre Mocanu şi Timofte, din 26 februarie, dintre Mocanu, Şuşală şi Timofte, din 2 martie dintre Mocanu şi Şuşală, şi din 13 martie dintre Mocanu, Şuşală şi Timofte, se desprinde că interesul acestora despre controalele aflate în curs de desfăşurare la firmele implicate în circuitul financiar fictiv Plus Confort- Cafmin şi Plus Confrot - MKSStill Grand Serv - Bogmar Pro Design şi încercarea de acestora de a acoperi ilegalităţile în timpul controlului prin întocmirea de documente financiar-contabile false".

Din aceleaşi înregistrări ambientale, arată DNA, mai reiese "implicarea inculpatului Florin Minel Prina şi a inculpatului Bogdan Darius Vâlcov în protejarea activităţilor comerciale ilicite desfăşurate de aceste societăţi comerciale, prin intermediul cărora au realizat câştiguri personale materializate în lucrări de reabilitare a unor imobile controlate prin interpuşi, consultarea permanentă şi influenţarea inculpatului Vâlcov, ministru al Finanţelor în Guvernul României, de a interveni în activitatea de control desfăşurată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, cuantumul sumelor de bani provenite din infracţiuni de corupţie - trafic de influenţă şi spălarea acestora prin intermediul unor societăţi comerciale pe care le controlau şi crearea de circuite financiare fictive, de natură a masca aceste activităţi ilicite, direcţionarea sumelor de bani provenite din infracţiuni de corupţie, evaziune fiscală, spălare de bani şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru obţinerea de avantaje materiale de către Vâlcov (Hotelul City Slatina), sustragerea şi distrugerea de documente de natură să conducă la exonerarea de răspundere penală a acestora cu prilejul unor eventuale investigaţii penale".

(E.D.)

---

Actualizare 18:51

Darius Vâlcov va fi cercetat în arest la domiciliu, a decis, în urmă cu puţin timp, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respingând, astfel, cererea procurorilor DNA privind arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru de Finanţe.

Direcţia Naţională Anticorupţie poate contesta hotărârea ICCJ.

(V.B.)

---

Actualizare 17:49 Vâlcov: "Mă aştept să nu fiu arestat"

Darius Vâlcov a declarat, în urmă cu puţin timp, la ieşirea de la ICCJ, că a spus "adevărul" în faţa magistraţilor instanţei supreme, adăugând că se aşteaptă să nu fie arestat. Fostul ministru a plecat spre casă cu un taxi, scriu surse din presă.

"Aşteptăm decizia instanţei. Să nu facem justiţie la televizor! Le-am spus judecătorilor adevărul. O să vedeţi adevărul. Nu am voie să discut despre caz. Aşa mi-au spus avocaţii. Mă aştept să nu fiu arestat", a afirmat Vâlcov.

(Valentin Busuioc)

---

Actualizare 17:32 A expirat ordonanţa de reţinere a lui Vâlcov

Actualizare 15:27 Avocată: "Nu există probe să demonstreze că Vâlcov a distrus probe"

Avocata lui Darius Vâlcov, Lucia Furtună, susţine că nu există probe care să demonstreze că Darius Vâlcov ar fi dispus distrugerea de probe sau că el ar fi fost proprietarul seifului şi al bunurilor din acesta.

Potrivit declaraţiilor avocatei de la ieşirea din sala unde se judecă cererea de arestare a lui Vâlcov, fostul ministru de Finanţe nu a recunoscut traficul de influenţă, nu a recunoscut nimic.

"Noi, apărarea am spus că nu există un singur lucru care să aducă suspiciunea că s-ar fi săvârşit o astfel de infracţiune şi nici înscrisurile prezentate de procurori nu dovedesc", a insistat Furtună.

(E.D.)

---

Actualizare 13:38 Darius Vâlcov a fost adus la sediul ÎCCJ

Fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov a fost adus astăzi la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, unde se va judeca cererea DNA de arestare preventivă a acestuia pentru 30 de zile, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, infracţiune săvârşită pe vremea când era primar al municipiului Slatina.

(Elena Deacu)

---

Actualizare 12:46 Darius Vâlcov i-ar fi cerut deputatului Bărbulescu să distrugă probe aflate într-un seif

Darius Vâlcov i-a cerut deputatului Daniel Ionuţ Bărbulescu să distrugă o serie de probe dintr-un seif pe care i-l lăsase spre păstrare, potrivit informaţiilor din referatul prin care procurorii DNA cer arestarea preventivă a fostului ministru de Finanţe, obţinut de presa centrală.

Conform declaraţiilor lui Bărbulescu, Vâlcov i-a cerut să distrugă ambalajele în care se aflau sumele de bani care proveneau din infracţiuni, dar şi alte documente care conţineau înscrisuri olografe ale inculpatului cu privire la date calendaristice şi sume de bani.

"Mi-a spus să îl deschid şi să distrug ambalajele, respectiv pungi de plastic şi de hârtie în care se aflau banii şi eventualele documente, respectiv nişte plicuri rupte pe care se afla un scris de mână (date calendaristice şi sume de bani). M-am conformat solicitării lui Vâlcov Darius Bogdan şi cu această ocazie am văzut că în seif se aflau sume de bani", arată declaraţia dată de martor.

Darius Vâlcov mai este acuzat că ar fi încercat să influenţeze şi alte două persoane, care au calitate de inculpaţi în dosar, cerându-le să distrugă documentele şi hard-diskurile în care erau înregistrate tranzacţii fictive efectuate prin intermediul unei societăţi.

În plus, aflând de un control al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală solicitat de DNA, Vâlcov l-ar fi asigurat pe inculpatul Lucian-Petruţ Şuşală că va interveni pe lângă şeful echipei de control, pentru a influenţa rezultatul verificărilor.

Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov, reţinut pentru 24 de ore de procurorii anticorupţie, va fi prezentat azi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub acuzaţia de trafic de influenţă.

(Alexandru Costea)

------------

Dacă înainte DNA folosea arestarea la domiciliu şi controlul judiciar, în locul arestării preventive, ca să negocieze informaţii despre infracţiuni din lumea politică şi de afaceri, acum procurorii folosesc drept "monedă de schimb" clasarea de infracţiuni.

În faţa procurorilor, politicienilor li se schimbă brusc viziunea despre viaţă şi fac apel la dovezile culese la grămadă, despre colegi şi adversari, nu contează (este cunoscut că, adesea, politicienii se înregistrează între ei).

Consecinţa firească a acestei practici este că din ce în ce mai mulţi infractori vor intra încătuşaţi, pe uşa din faţă a DNA şi vor ieşi liberi pe cea din dos, ca denunţători spălaţi de păcate.

Ideea după care se conduce DNA - să eradicheze fenomenul, căci el transcende persoana - poate să aducă rezultatul caraghios că fenomenul corupţiei continuă netulburat, iar corupţii, deşi dovediţi, sunt liberi.

Probabil că vom vedea, în următorii ani, pe cine au mărturisit Claudiu Florică, Dinu Pescariu şi Dragoş Stan.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a uimit, recent, prin decizia să claseze acuzaţiile de dare de mită şi cumpărare de influenţă, aduse lui Dinu Pescariu, Dragoş Stan şi Claudiu Florică, în dosarul "Microsoft", ceea ce demonstrează că procurorii au început să facă înţelegeri cu denunţătorii, în schimbul mărturisirii complete sprijinite cu probe şi dovezi.

Potrivit DNA, aceştia au denunţat faptele pe care le-au comis.

Este deja public faptul că Dinu Pescariu, vizat în dosarul "Microsoft", a denunţat-o pe Elena Udrea, arătând că aceasta i-a cerut 500.000 de euro "pentru a-i rezolva problemele din justiţie".

Şi fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu ar fi făcut denunţuri împotriva mai multor politicieni, ceea ce i-a adus înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu.

Reprezentanţii DNA ne-au transmis: "În cauza la care faceţi referire (n.r.dosarul Microsoft) - finalizată cu trimiterea în judecată a patru persoane pentru trafic de influenţă - soluţia clasării a fost dispusă faţă de faptele de dare de mită prev. de art. 290 alin. 1 C pen rap. la art. 6 din Legea 78/2000 şi cumpărare de influenţă, întrucât faptele au fost denunţate de persoanele menţionate de dumeavoastră (n.r. Dinu Pescariu şi Claudiu Florică). În cauza respectivă, persoanele menţionate nu au avut calitate de suspect sau inculpat. Temeiul juridic pentru care s-a dispus soluţia clasării referitor la fapta denunţată de dare de mită este art. 290 alin 3 din Codul penal, respectiv «Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta». Temeiul juridic pentru care s-a dispus soluţia clasării referitor la fapta denunţată de cumpărare de influenţă este art. 292 alin 2 din Codul penal, respectiv «Făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta»".

Clauza de nepedepsire a persoanelor care denunţă infracţiuni de corupţie înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta este, potrivit DNA, un principiu juridic ce se regăsea şi în Codul Penal aplicabil anterior datei de 1 februarie 2014, soluţia netrimiterii în judecată fiind aplicabilă în toate situaţiile în care condiţiile legale au fost considerate ca fiind îndeplinite.

Despre situaţia posibilelor prejudicii pe care DNA ar trebui să le recupereze de la Claudiu Florică, Dragoş Stan şi Dinu Pescariu, procurorii ne-au transmis că infracţiunile de luare/dare de mită, respectiv de trafic/cumpărare de influenţă nu sunt definite drept infracţiuni de prejudiciu, cum este, spre exemplu infracţiunea de abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul. DNA menţionează: "Având în vedere că, în cauza la care faceţi referire (n.r. dosarul Microsoft) s-au reţinut în sarcina celor patru inculpaţi numai infracţiuni de trafic de influenţă, măsurile asigurătorii dispuse s-au raportat strict la aceste infracţiuni. Prin urmare s-a dispus sechestru asigurător asupra unor bunuri aflate în proprietatea inculpaţilor, până la concurenţa sumei ce reprezintă obiectul infracţiunii de trafic de influenţă, în vederea confiscării speciale. Confiscarea specială este o măsură de siguranţă asupra căreia decide numai instanţa de judecată".

Dorin Cocoş, Dumitru Nicolae, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu au fost trimişi în judecată, în 23 martie, pentru fapte de corupţie în legătură cu modul în care au fost atribuite licenţe Microsoft, timp de zece ani.

Dorin Cocoş, Gabriel Sandu şi Dumitru Nicolae au fost trimişi în judecată în arest la domiciliu, iar Gheorghe Ştefan, în arest preventiv. Dorin Cocoş este în continuare în arest, pentru că pe numele său mai este emis un mandat de arestare preventivă, în dosarul Alinei Bica disjuns din cel privind despăgubirea ilegală de la ANRP.

Darius Vâlcov - şi arestat, şi denunţător

Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov a fost reţinut, ieri după-amiază, de procurorii DNA, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri.

Senatul a avizat ieri reţinerea şi arestarea sa.

Darius Vâlcov a cerut ieri colegilor săi senatori, să dea un vot pozitiv pentru cererea privind arestarea sa, adăugând că nu doreşte să fie obligat să îşi dea demisia din Senat, ca să se pună la dispoziţia justiţiei.

Ce nu ştiau probabil colegii parlamentari ai domnului Darius Vâlcov este că acesta a mers ieri dimineaţă, la DNA, şi, potrivit unor surse judiciare citate de România TV, ar fi făcut două denunţuri, în care apar atât numele fostului preşedinte Traian Băsescu, cât şi cel al fostului preşedinte al PDL Vasile Blaga.

Se pare că Darius Vâlcov s-a prezentat la DNA din proprie iniţiativă şi le-a cerut procurorilor să-i permită să dea declaraţii. Potrivit unor surse judiciare, Darius Vâlcov ar fi recunoscut că ar fi luat 2 milioane de euro de la reprezentanţii Tehnologica Radion şi ai altor firme, dar le-ar fi povestit procurorilor că a dat mai departe banii către PDL, partid din care făcea parte la momentul respectiv.

DNA a mai cerut un nou aviz pentru arestarea lui Darius Vâlcov, fiind suspectat că a folosit informaţii obţinute când a fost primar, senator şi ministru, pentru a sprijini o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură.

Potrivit DNA, Darius Vâlcov ar fi obţinut, astfel, mai multe bunuri, între care trei lingouri de aur, care cântăresc în total trei kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripţionat Renoir, un tablou inscripţionat Jean Cocteau şi o pictură pe lemn, inscripţionată Aurel Acasandrei, precum şi sumele de 90.000 de dolari şi 1.323.850 de lei.

Anchetatorii informează că banii şi bunurile au fost depozitate într-un seif.

Această a doua cerere formulată de DNA, în cazul lui Vâlcov, va intra în perioada următoare în circuitul parlamentar.

Darius Vâlcov i-a înaintat, în 15 martie, premierului Victor Ponta demisia din funcţia de ministru al Finanţelor, dar Ponta a precizat, iniţial, că acesta va rămâne ministru până la finalizarea noului Cod Fiscal.

După ce DNA a anunţat că cere arestarea lui Vâlcov, premierul a anunţat că a aprobat demisia lui şi că va prezenta în cel mai scurt timp preşedintelui Klaus Iohannis o propunere pentru portofoliul Ministerului Finanţelor.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. Denuntaorul este un personaj secundar in procesul infractional ca si mituitorul. Nimeni nu da bani degeaba unui functionar public ci doar daca este obligat direct sau indirect. Intreaga legislatie Europeana bazata pe cautarea beneficiarului real al banilor se bazeaza pe aceasta. Pare o insiruire de principii dar nu vom ajunge sa avem dreptate atata timp cat functionarii publici vor ramane mituibili. Functionarii publici sunt deja mai bine platiti decat mediul privat, au lege care ii protejeaza, au conditii decente de munca (comparativ cu mediul privat din a carui taxe sunt finantati, nu cu Germania sau Elvetia), ratiune pentru mita nu mai exista. Revenind la denuntatori, daca pe baza denunturilor se va face curatenie, aplaud cu toata inima institutia denuntului, privind denuntul ca pe toporul menit sa sparga coaja tare a Omertei!

    1. Ceea ce sustii e o tampenie enorma!

      Aici este vorba de initiatorii, instigatorii si profitorii unor infractiuni!

      Ca si cum un talhar intra peste tine in casa, te omoara, iti fura tot, iar dupa aceea se duce senin la procuratura, si recunoasre tot, iar procuratura il iarta ca a fost sincer!?! 

      Sistem: dai spaga, castigi licitatia, faci lucrarea de mantuiala (sa-ti scotii banii de spaga), il dai in gat pe functionarul caruia i-ai dat spaga.

      Rezultat: ramai cu banii si in libertate. 

      Analogia intre mituitor si criminal este absolut incorecta. Mituitorul mituieste pe cineva CARE SE AFLA INTR-O POZITIE DE FORTA, din care il obliga pe mituitor sa ii dea bani pentru a-i oferi un avantaj meritat sau nemeritat. Mituitul poate soune nu multumesc si situatia se incheie. Prea mult ne-am obisnuit ca functionarii sa primeasca spaga, sa strambe bunul mers al economiei fara a observa nenorocirea pe care o genereaza acesti mai mici sau mai mari hoti. In opinia mea, intre viol si ce fac niste canalii din fuctii publice nu este mare diferenta. Daca vrei sa calci pe cap coruptia, atunci calcaiul trebuie asezat cu siguranta pe capul unui ales sau al unui functionar public. Daca sunt bolnav, imi este extrem de rau, trebuie sa ma duc la spital gandul meu nu trebuie sa fie de unde sa fac rost de bani, de plic, in ce buzunar sa ii pun , care este tariful doctorului, al asistentei, al femeii de serviciu etc ci trebuie sa ma gandesc ca nu am cotizat degeaba ani de zile in sitem. Daca cineva a primit o autorizatie sa construiasca un bloc pe limita de proprietate cu care imi impiedica mie toata lumina nu trebuie sa ma gandesc cat a dat spaga "investitorul" ci trebuie sa nu primeasca autorizatie. Mita este cea rau si hotul este BENEFICIARUL REAL AL BANILOR.

      "Ca si cum un talhar intra peste tine in casa, te omoara, iti fura tot, ..." si mai intra inca unul si inca unul ...si toti te obliga sa iei bani si ceasuri si concedii si dupa ce te siluiesc in ultimul hal varandu-ti cu de-a sila vile, masini straine, amante care sa te secatuiasca scapa nepedepsit... Curata nerusinare anonimule :)

      Era vorba despre o analogie intre denunțători, care au fost si initiatorii afacerii, si criminalul care isi omoara parintii si pe ürma, recunoscandu-si crima, cere clementa ca e si el un biet orfan...

      Am impresia ca ne îndreptăm spre un regim similar cu cel comunist cand delatorii erau la mare cinste. In anii luptei de clasa era suficient sa-ti pârăști vecinul ca este chiabur, ca acesta sa fie înhățat de securitate si dus la canal. 

      DNA-ul a căpătat o aura de infaibilitatecare nu miroase a bine...

      Iar in combinatie cu SRI-ul puterea discretionara pe care si-a insusit-o ne va intoarce cu 50-60 de ani in urma.  

      Nu te supara anominule, incercam sa sustin un dialog si sa pastrez o nota amuzanta. La noi nu a fost niciodata bine, nici inainte de primul razboi, nici in perioada interbelica, nici in comunism. Acum exista garantia UE ca firmele vestice sunt protejate si cei ce le stau in cale trebui calcati pe cap. Nu este nimic rau in asta. Am ajuns la 25 de ani de speranta sa vad ca am trait degeaba, ca bine nu a fost nici nu va fi vreodata. Pot sa iti spun ca preferam securitatea comunista (cu care nu m-am intersectat niciodata) sistemului corupt capitalist (de car ma izbesc pretutindeni). Exista "Animal Farm" al lui George Orwell un desen vesnic care arata natura umanitatii. Conceput initial pentru a ridiculiza bolsevismul, se potriveste oricarei organizari umane. Intre o democratie in care indiferent ce votam iese cine trebuie si un sistem politic supradimensionat si corupt controleaza si umileste versus siguranta zilei de maine, prefer siguranta zilei de maine fara nici un dubiu. In comunism, arivistii de partid erau mult mai putini si nu mai este mult pana sa ma faca sa cred ca inainte era mai bine...

    sunt de acord sa ramina in libertate dar sai se confiste spaga

    1. Si miine o ia de la capat, poate nu il ghiceste

      Sa dai spaga e ceva obisnuit la noi de cand ma stiu (si am aproape 70 de ani) Consider ca este mai vinovat cel ce ofera spaga (conform principiului romanesc ;mai bine iau decat sa dau) deorece il convinge pe cel ce ia ,ca este posibil.( este o "afacere"intre cei doi din care castuiga amandoi,unul hot si altul prost.(daca afaceristul il denunta pe cel care a luat spaga , banii de spaga au fost luati inapoi si afacerea a prosperat in dauna altora si mai buni si mai cinstiti)

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb