Partidul Inteligenţei Artificiale

S-a înfiinţat acum vreo două luni şi jumătate în Danemarca. Vrea să participe la alegerile generale din anul care vine, 2023. Deocamdată, nu întruneşte condiţiile de recunoaştere juridică şi de intrare în competiţia electorală. Nu are decît vreo patru semnături de susţinere din cele mai bine de 20.000 cîte sunt necesare. Ce este acela un partid al inteligenţei artificiale? Un partid condus de un sistem de inteligenţă artificială (AI) capabil să genereze algoritmii necesari pentru crearea programului politic (el a şi fost creat!), pentru interacţiunea cu publicul uman de la care ar urma să obţină susţinerea, pentru fundamentarea şi formularea deciziilor politice pe care trebuie să le ia în parcursul necesar obţinerii succesului la vot şi, în cele din urmă, în exercitarea unor atribuţii de guvernare. Cel puţin declarat, deocamdată, creatorii experimentului urmăresc obiective mai degrabă modeste. Primul ar fi să participe la viitoarele alegeri şi să obţină voturile necesare unui loc în Folketing, Parlamentul de la Copenhaga. Pentru atingerea lui, partidul şi-a propus mobilizarea acelei secţiuni a electoratului care îndeobşte absentează de la vot, "toţi cei ce nu au mijloacele organizaţionale pentru a obţine reprezentarea în Parlament". Pentru acest electorat, sistemul de inteligenţă artificială, cel care conduce partidul, a studiat toate programele formaţiunilor politice de nişă şi marginale şi a compus un "ghiveci" care nu seamănă cu nimic din discursul partidelor majore ale scenei politice. Al doilea obiectiv ar fi să găsească soluţii pentru un sistem de vot care să permită depăşirea fragmentării istorice a scenei politice daneze. Oficial, există aproape 300 de partide. În Parlamentul naţional şi cel European sunt reprezentate actualmente însă doar 14 partide. Din 1903 pînă azi, toate soluţiile de guvernare au fost fie minoritare, fie coaliţii ad-hoc, post-electorale. Povestea este captivantă nu atît pentru consecinţele ei imediate care, o bucată bună de vreme, ar putea să rămînă neglijabile, ci pentru fereastra deschisă unui viitor în care inteligenţa artificială ar putea deveni parte a proceselor politice şi de guvernare. Acest viitor a început deja, înainte chiar de iniţiativa "curioşilor" danezi. Din păcate, AI a pătruns în lumea politicii prin cea mai sordidă şi murdară subterană: manipularea electorală. Influenţarea opţiunilor de vot a depăşit deja pragul "minciunilor electorale" de convenienţă şi al "ideologiilor oportuniste" pline de contradicţii, derapaje logice şi ocultări ale realităţii. Cu campania brexit din Marea Britanie manipularea electorală bazată de studii şi algoritmi construiţi de sisteme AI a atins pragul abandonării realităţii ca teren al competiţiei electorale şi mutarea ei într-o "realitate alternativă", construită astfel încît să fie compatibilă cu aşteptările şi preferinţele bazale, intime, adesea nemărturisibile, ale diferitelor categorii de alegători, a căror ignoranţă, mis-reprezentare a realităţii politice şi ale căror constructe afectiv-resentimentare au fost exploatate cu cinism şi fără nici o preocupare pentru consecinţele distructive asupra fundamentelor democratice ale sistemului politic, trecînd peste orice barieră morală pentru a obţine cu orice preţ votul în favoarea "soluţiei marcate". După cum se vede, fie şi numai din această poză a începuturilor, pătrunderea AI în spaţiul politic nu va fi un proces liniar, ci plin de contradicţii, capcane, pericole şi riscuri, de costuri, unele previzibile şi într-o anume măsură controlate, altele imprevizibile şi incontrolabile. Un spaţiu imens de întrebări se naşte din acest început. Vor fi oamenii în cele din urmă excluşi din decizia politică, iar dacă nu, va reuşi AI să ţină sub control "lanţul slăbiciunilor" umane care determină la ora actuală prăbuşirea întregului eşafodaj al democraţiilor post-moderne? O lume politică controlată în întregime de AI va fi necesarmente o formă complexă de dictatură absolută, aşa cum distopiile cele mai celebre ale secolului XX ne îndeamnă să credem (Huxley, Orwell) sau poate îmbrăca şi haina unor inovative sisteme democratice, complet necunoscute azi? Ce tipuri de socializare şi ce conţinut vor transfera oamenii către sistemele de inteligenţă artificială implicate şi aplicate în politică? Dar invers? Vor fi dispuşi şi capabili oamenii să accepte tipuri şi modele noi de interacţiune socială, generate de AI pentru a maximiza efectele pozitive ale acţiunilor din spaţiul politic? Habar nu am şi foarte probabil, dincolo de speculaţii, nimeni nu poate spune cum va arăta acest viitor odată ajuns la maturitate. În faţa măreţiei tabloului care stă ascuns în spatele schiţelor preliminare de azi, însă, mai că mă cuprinde şi pe mine emoţiunea şi îmi vine să spun, odată cu Caţavencu: "iertaţi-mă fraţilor dacă sunt mişcat, dacă emoţiunea mă apucă aşa de tare... ca orice român, ca orice fiu al ţării sale, în aceste momente solemne, mă gîndesc la ţărişoara mea... la România..." Mă gîndesc şi oricare ar fi scenariul viitorului AI în politică, eu sper să ne lovească şi pe noi odată şi odată acest viitor, dacă se poate mai repede. Nu de alta, dar ceea ce trăim astăzi în aşa-zisa politică din România, ceea ce am trăit ieri şi ca ieri de vreo sută şi ceva de ani încoace, înglobează o cantitate de inteligenţă umană atît de insignifiantă, încît nu-mi rămîne altă alegere decît să cred cu toată tăria şi să îmi pun speranţele pentru viitorul României în Inteligenţa Artificială!

P.S. M-am hotărît, de mîine încep înscrierile pentru crearea "P.I.A.R.", Partidul Inteligenţei Artficiale din România. Ca să nu existe vreo confuzie, precizez că din România este partidul; inteligenţa artificială vedem noi de unde o luăm!