Partidul Rusia Unită se reuneşte astăzi într-un Congres anul, în prezenţa lui Vladimir Putin

I.M.
Internaţional / 23 noiembrie 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Partidul Rusia Unită se întruneşte sâmbătă într-un Congres anual, în prezenţa lui Vladimir Putin, în contextul unei popularităţi scăzute şi în urma unor înfrângeri electorale, pentru a relansa această "maşină de câştigat" de-acum gripată, relatează AFP.

La VDNkh, un parc moscovit deschis în 1939 cu scopul de a lăuda realizările comunismului, renovat scump în 2014, Putin se exprimă în faţa a 2.000 de delegaţi, inclusiv numeroşi guvernatori regionali, deputaţi sau senatori şi premierul său Dmitri Medvedev, preşedintele Rusiei Unite.

Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, nu a vrut să dezvăluie conţinutul discursului prezidenţial, însă este foarte probabil un apel puternic la mobilizare, în contextul în care formaţiunea, fondată în 2001 pentru Vladimir Putin, se confruntă cu o nepopularitate în opinia publică, pe fondul stagnării economice şi unei nepopulare reforme a pensionării.

Acest al 19-lea Congres al Rusiei Unite pregăteşte alegerile legislative din 2021. O echipă de campanie urmează să fie desemnată, potrivit presei ruse, care subliniază că niciodată nu a fost lansată o campanie electorală atât de devreme, transmite AFP.

Prezenţa preşedintelui rus este oricum altcumva dar nu simbolică. Este vorba despre impulsionarea formaţiunii, care se plafonează la 32,6% în intenţiile de vot, departe de cele 54% în alegerile legislative din 2016, potrivit ultimuluisondaj al institutului public Vtsiom.

În pofida faptului că nu este în mod oficial membru al partidului, "Putin apreciază că nu există o alternativă la Rusia Unită, că acesta este partidul de care are nevoie", notează analista Tatiana Stanovaia, fondatoarea grupului de reflecţie R.Politik.

Preşedintele rus, care se bucură de 70% opinii favorabile, vrea să reinstituie disciplina, după ce numeroase cadre au vrut să se distanţeze de partid, prezentându-se ca "independenţi" în alegerile locale din septembrie, pentru a scăpa de nepopularitatea Rusiei Unite.

Susţinătorii puterii au înregistrat, cu toate acetea, mai multe înfrângeri, inclusiv la Moscova.

Dificultăţile Rusiei Unite dezvăluie altă problemă de amploare - dificultatea de a ancora sistemul politic în afara figurii omului providenţial Vladimir Putin.

"Este puţin probabil ca Rusia Unită să supravieţuiască fondatorului său" , subliniază Konstantin Kalacev, în opinia căruia principala funcţie a partidului este să "servească drept paratrăsnet" preşedintelui.

"El ia asupra sa toate păcatele puterii, este vinovat de toată birocraţia, corupţia, veniturile mici ale populaţiei. Partidul este vinovat, dar nu Putin. Rusia Unită este «escrocii şi hoţii» (o trimitere la sloganul opozantului Aleksei Navalnîi), dar Putin e sacru", continuă analistul, potrivit sursei citate.

În opinia experţilor, Rusia Unită este în prezent o anexă a Kremlinului, care nu aduce nici idei şi nici strategie şi este inutil între două perioade electorale. Secretarul general al partidului, Andrei Torceak, a promis în acest context o reîmprospătare a instituţiilor, prin noi conducători.

Însă Tatiana Stanovaia consideră că Kremlinul înţelege că "partidul are nevoie să fie salvat", el "subestimează" gravitatea situaţiei, în contextul în care aproximativ 15 alegeri regionale sunt prevăzute în 2020.

Iar această expertă consideră că nicio mare reformă a Rusiei Unite nu va putea avea loc atât timp cât ceea ce vrea Vladimir Putin după 2024 - data sfârşitului actualului său mandat de preşedinte - rămâne o necunoscută.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Mademoiselle Putina inca nu a inteles ce schimbare tulburator de mare are loc la nivelul ADN-ului constiintei colective in Rusia.

    Si nici nu va intelege, desi e un om foarte inteligent si cultivat. ... :) Dar e mai bine asa, Rusia prezinta semne ca se poate reforma de la baza spre varf. 

    Din pacate in mod violent. Asa e spiritul rus...mai furtunos si mai irational nitel.... De la vodca supta de mii de generatii si de la mii de generatii de copii facuti la betie crunta li se trage.  

    Putin se poate considera avertizat ca vremea autocratiilor tariste a trecut. Semintele schimbarii sadite in sufletele oamenilor dau roade. 2020-2021 vor fi ani extrem de relevanti.  

    Rusia isi va invata marea lectie de umilinta data de Istorie si Dumnezeu pentru ca si-a facut un obicei din a trata autoritar si incorect vecinii.

    Dumnezeu nu bate cu batzul, bate altfel. Bate cu lanturile situationale bine legate si/sau dezlegate si purtatoare de multe lectii de viata.  

    1. stau si ma uit... ce cauta Dodon, omul lui Putin, in Republica Moldova, tara romaneasca? Uite, din aceasta cauza o sa fie batuta Rusia de Dumnezeu. Pentru ca prin deciziile luate, Rusia tinde sa inlocuiasca pe Dumnezeu, prin niste actiuni nelegiuite, lipsite de lege. Asadar vorbim de o inlocuire prin negare a fortei divine.

      E normal sa apara urmari impotriva Rusiei.

      E in firea lucrurilor sa se reverse Raul peste Rusia.  

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb