Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a majorat finanţarea pusă la dispoziţia afacerilor private din România cu încă 10 milioane de euro, reprezentând un împrumut acordat către Patria Credit IFN SA pentru a fi folosit în creditarea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici. "Din totalul împrumutului, echivalentul a 3 milioane de euro va fi acordat în lei, demonstrând în acest fel atenţia acordată de către BERD creşterii împrumuturilor în monedele locale în ţările în care aceasta operează", potrivit unui comunicat al instituţiei.
Împrumutul este acordat în cadrul programului "Facilitatea de Microcreditare pentru România (RMCF)" şi este co-finanţat cu fonduri provenite de la Uniunea Europeană şi de la Guvernul României.
Împrumutul BERD serveşte îmbunătăţirii accesului limitat la finanţare al antreprenorilor români, în special celor din zonele izolate şi cele rurale. Acest împrumut va ajuta la extinderea portofoliului Patria Credit şi va creşte disponibilitatea de finanţare pentru microîntreprinderi şi întreprinderile mici.
Proiectul beneficiază şi de fonduri suplimentare destinate asistenţei tehnice, fonduri oferite de către UE şi Guvernul României ca parte a RMCF. Aceste sume au fost alocate pentru a sprijini evoluţia viitoare a Patria Credit şi pentru a dezvolta produse de creditare destinate agriculturii şi activităţilor rurale.
"Asigurarea finanţării în moneda locală va permite Patria Credit să crească împrumuturile în lei, reducând riscul valutar pentru clienţii săi şi micşorând vulnerabilitatea acestora la fluctuaţiile macroeconomice globale", a declarat Henry Russell, Director Small Business Finance din cadrul BERD
Horia Manda, preşedintele Consiliului de Administraţie al Patria Credit IFN SA, a spus: "Suportul primit de Patria Credit de la BERD prin RMCF va permite companiei continuarea planurilor sale strategice de dezvoltare a reţelei în zonele urbane şi rurale pentru a facilita accesul la finanţare al întreprinderilor mici şi al producătorilor agricoli într-un mod sustenabil din punct de vedere comercial. Evoluţia activităţii Patria Credit în anul 2010, triplarea volumului de credite acordate faţă de 2009, a demonstrat că aceste segmente de piaţă apelează din ce în ce mai mult la împrumuturi pentru a-şi acoperi nevoile de finanţare".
De la începuturile activităţii sale în România, BERD a investit peste 4,8 miliarde euro în diferite sectoare ale economiei şi a mobilizat investiţii suplimentare de peste 9 miliarde euro.
Patria Credit este o instituţie financiară nebancară controlată de Fondul Româno American pentru Investiţii şi de Balkan Accession Fund şi care oferă împrumuturi către microîntreprinderi, întreprinderi mici şi producători agricoli. Până la finalul anului 2010, Patria Credit va atinge un volum al activelor de peste 40 milioane de euro şi va avea o reţea de 39 de unităţi.