Patronii clubului Colectiv - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - s-au prezentat joi la sediul Parchetului General, ei fiind chemaţi de procurori pentru a li se aduce la cunoştinţă rezultatul expertizei efectuate în acest dosar, potrivit Agerpres.
Cei trei sunt cercetaţi în prezent în arest la domiciliu, fiind acuzaţi de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Conform unei expertize tehnice întocmite de un specialist în construcţii la solicitarea Parchetului General, Primăria sectorului 4 nu a efectuat, în ultimii cinci ani, verificări în localul unde a funcţionat clubul Colectiv, în condiţiile în care a fost schimbată destinaţia spaţiului şi au fost executate lucrări de amenajare fără autorizaţii.
În expertiză se arată că nu au fost identificate dovezi că angajaţii administraţiei locale ar fi desfăşurat, cel puţin în ultimii cinci ani, activităţi de inspecţie şi control în spaţiul unde au funcţionat succesiv trei cluburi, ultimul fiind Colectiv.
De asemenea, expertiza nu a identificat acte de control sau măsuri dispuse din punct de vedere al respectării legislaţiei nici din partea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, nici din partea Inspectoratului de Stat în Construcţii Bucureşti.
Din raportul tehnic mai reiese că în incinta de la Pionierul există lucrări de construire şi amenajare care nu îndeplinesc cerinţele legale, iar "cea mai mare parte a lucrărilor realizate necesitau autorizaţie de construcţie, o parte dintre lucrări nu îndeplinesc cerinţele impuse de normele în vigoare, în special în cazul în care este necesară o evacuare rapidă a utilizatorilor din spaţiul aferent".
Raportul mai arată că au fost folosite materiale uşor inflamabile în momentul în care a fost construit tavanul fals, "ventilaţiile, atât pentru aportul de aer proaspăt, cât şi pentru exhaustarea celui viciat, nu sunt poziţionate corespunzător", iar "instalaţiile electrice dispuse pe sub panta din lemn sunt neconforme".
În plus, numărul căilor de acces pentru spaţii publice aglomerate trebuia să fie minimum două, însă la clubul Colectiv exista doar una utilizabilă, dar şi aceasta neconformă.