Patronii staţiei GPL, aduşi din nou la Parchetul General pentru audieri

T.B.
Anticorupţie / 6 septembrie 2023

Patronii staţiei GPL, aduşi din nou la Parchetul General pentru audieri

Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă, patronii firmei Flagas SRL, care deţine staţia GPL din Crevedia unde s-au produs explozii săptămâna trecută, au fost aduşi miercuri dimineaţa pentru audieri la Parchetul General, relatează agerpres.ro.

Cei doi au fost transportaţi cu o dubă a Poliţiei, după ce au fost reţinuţi marţi seara pentru 24 de ore.

La intrarea în sediul Parchetului, avocatul lor a fost ceva mai rezervat în declaraţii, după ce marţi seara s-a plâns că procurorii nu i-au transmis informaţii din dosar, vorbind de "un scenariu pregătit de dinainte".

De asemenea, avocatul a recunoscut că i-a sfătuit pe cei doi să nu dea declaraţii la Parchet.

"În cursul zilei de azi, în dosarul privind incendiul izbucnit pe 26 august 2023 în urma unor explozii ce s-au produs în localitatea Crevedia din judeţul Dâmboviţa, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală criminalistică a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi reţinerea a doi inculpaţi, administratori ai unei societăţi comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, prev. de art. 255 alin. 1 şi 2 din Codul Penal", a anunţat marţi seara Parchetul General.

De asemenea, procurorii au pus sub acuzare firma Flagas SRL pentru comiterea infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

"În perioada 30 septembrie 2020 - 26 august 2023, în realizarea obiectului de activitate şi în interesul său, ca urmare a politicii promovate de către factorii decizionali din structura de conducere a acesteia, respectiv cei doi inculpaţi menţionaţi anterior, societatea comercială a funcţionat în mod sistematic prin încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea operaţiunilor de alimentare, transport, transvazare şi depozitare cu combustibil GPL (Ordinul MAI cu nr. 166 din 27 iulie 2010 şi Ordinul nr. 73/1161/1999 privind aprobarea 'Normativului de proiectare, execuţie şi exploatare a sistemelor de alimentare cu gaze petroliere lichefiate (GPL) pentru autovehicule', indicativ NP 037/99), la punctul de lucru neautorizat amplasat pe Şoseaua Bucureşti - Târgovişte, în comuna Crevedia, judeţul Dâmboviţa. Acest fapt a creat premisele izbucnirii, la data de 26 august 2023, în jurul orei 18,40, a unui incendiu urmat de mai multe explozii, rezultate din acest factor declanşator, ce a condus la decesul a 5 persoane până la acest moment şi vătămarea corporală a 54 de persoane, precum şi distrugerea şi degradarea unor bunuri imobile şi mobile, precum şi a unor lucrări, echipamente, instalaţii sau componente ale acestora, consecinţe pe care factorii de conducere din cadrul acesteia nu le-au prevăzut, deşi trebuiau şi puteau să le prevadă", susţine Parchetul.

Anchetatorii anunţă că au efectuat patru percheziţii (la sediile a două firme şi domiciliile a două persoane), în urma acestor activităţi procedurale fiind ridicate mai multe înscrisuri, documente şi medii de stocare care vor fi valorificate pe parcursul urmăririi penale.

Ionuţ Doldurea este fiul primarului din Caracal, Ion Doldurea, suspendat din PSD.

Doldurea şi Stângă sunt acţionarii firmei Flagas SRL, care deţine staţia GPL de la Crevedia, unde s-au produs explozii săptămâna trecută, soldate cu cinci decese şi aproximativ 50 de oameni răniţi, printre care şi mulţi pompieri. De asemenea, zeci de case din apropierea staţiei GPL au fost distruse. Tragedia a avut loc în timp ce era efectuat un transfer de gaz între două cisterne.

Staţia GPL din Crevedia funcţiona din iulie 2020 fără autorizaţie de securitate la incendiu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb