Pe câtă iluzie şi câtă realitate se construieşte programul de intrare în zona euro?

Condiţiile şi orizontul de adoptare a monedei unice europene au fost subiectele majore dezbătute în cadrul seminarului EU-COFILE din acest an.

Prezentările oficialilor BNR au avut loc pe fondul apropierii termenului de publicare a raportului privind condiţiile care trebuie îndeplinite şi a măsurilor necesare pentru intrarea în zona euro, raport elaborat de "Comisia naţională de fundamentare a planului naţional de adoptare a monedei euro".

Tema a fost deschisă de Valentin Lazea, economist-şef al BNR, care a prezentat implicaţiile microeconomice şi macroeconomice ale adoptării euro.

În condiţiile în care cursul de schimb nu mai poate fi utilizat ca mecanism de ajustare, iar dobânda este stabilită la BCE, competitivitatea externă a produselor şi serviciilor nu mai poate fi stimulată prin deprecierea monedei naţionale, după cum a precizat economistul şef al Băncii Naţionale. Mijloacele alternative de stimulare a competitivităţii externe ar fi creşterea calităţii, prin investiţii în educaţie şi cercetare-dezvoltare, livrarea la timp şi asigurarea unui service extins.

La nivel macroeconomic, lipsa "pârghiei" cursului de schimb face imposibilă rezolvarea dezechilibrelor externe prin deprecierea monedei naţionale, fiind necesară existenţa unei balanţe de plăţi echilibrate sau în surplus. Mai mult, rezolvarea dezechilibrelor externe se mai poate face doar prin "devalorizare internă", respectiv scăderea salariilor, a căror dinamică nu va mai putea depăşi dinamica productivităţii muncii.

Odată cu intrarea în zona euro, BNR nu mai poate corecta dezechilibrele prin intermediul cursului valutar şi nici prin intermediul dobânzii de politică monetară, după cum a mai declarat Valentin Lazea, iar "singurul mecanism de corecţie rămas la dispoziţia sa va fi politica macroprudenţială", în timp ce guvernul va fi nevoit să adopte o politică fiscală contra-ciclică şi să "creeze un spaţiu fiscal care să poată fi utilizat în perioadele de recesiune".

Din păcate, aici apare o problemă, care a lipsit din prezentarea economis-tului şef al BNR. Perioadele de recesiune reprezintă, de fapt, o etapă de corecţie a unei evoluţii economice determinate de politicile macroprudenţiale şi fiscale care le-au precedat, o corecţie a dezechilibrelor acumulate.

Utilizarea "spaţiului fiscal" pentru atenuarea sau eliminarea recesiunii, indiferent de sursa cauzelor sale, internă sau externă, nu va face decât să împiedice corectarea rapidă a dezechilibrelor şi adaptarea structurii economiei naţionale la noua situaţie, chiar în condiţiile în care pornim de la ipoteza nerealistă că banca centrală şi guvernul ştiu cu exactitate ce fac.

În final, Valentin Lazea a subliniat că ritmul înalt de creştere al Produsului Intern Brut şi convergenţa în perioa-da de pre-aderare se pot menţine şi fără aplicarea unor stimuli monetari, fiscali şi salariali, dar numai pe fondul respectării stricte a echilibrelor macroeconomice şi aplicarea reformelor structurale pentru "potenţarea tuturor factorilor care intră în componenţa PIB potenţial: capital, forţa de muncă, productivitate".

Importanţa perioadei pre-aderare, respectiv a celor minim 2 ani în care ţara noastră se va afla în Mecanismul Cursului de Schimb 2 (ERM2), a fost analizată de profesorul Daniel Dăianu, membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României.

În opinia sa, implicaţiile intrării în ERM2 au fost neglijate în discursul public de până acum, cu toate că "ERM2 nu este mai puţin exigent decât aderarea la zona euro", deoarece "va fi testată capacitatea de a face faţă competiţiei în condiţiile unei politici monetare foarte restricţionate".

În acest context, este esenţială crearea condiţiilor pentru "dezvoltarea avantajelor competitive" înainte de intrarea în ERM2, pentru că ajustările ulterioare, în vederea atingerii tuturor parametrilor economici reali şi nominali, vor fi extrem de dificile, iar unele chiar imposibile.

După cum a precizat profesorul Dăianu, stabilirea parităţii faţă de euro pentru ERM2, în jurul căreia se va stabili o bandă de variaţie care poate ajunge până la 15%, va reprezenta un moment esenţial.

Marja de eroare este foarte mică, în condiţiile în care o subevaluare sau supraevaluare evidentă va deschide calea unor atacuri speculative puternice împotriva leului, iar asistenţa din partea autorităţilor europene în acest sens nu va rezolva problema.

În prezent, "regimul actual al cursului de schimb al leului este cel de flotare controlată", după cum se arată pe site-ul BNR. Acest regim presupune evoluţia sa liberă, dar pe fondul intervenţiilor băncii centrale pentru atenuarea fluctuaţiilor în cazul deviaţiilor prea mari de la un aşa-numit "curs de echilibru".

De aici ar putea să vină cea mai mare parte a soluţiei pentru problema parităţii la intrarea în ERM2, dacă BNR ar renunţa la "flotarea controlată" în favoarea cursului liber.

Este adevărat că volatilitatea cursului leului faţă de principalele valute va creşte semnificativ şi poate antrena efecte economice majore, însă acestea vor fi de natura unor ajustări care vor fi oricum necesare, atât la nivelul sectorului privat cât şi a celui public.

În acest fel se poate accelera ritmul reformelor structurale şi se poate ajunge la stabilizarea cursului până la intrarea în ERM2. Acel nivel poate fi apoi utilizat la stabilirea parităţii faţă de euro, iar avantajul îl va reprezenta încrederea pieţelor cu privire la sustenabilitatea sa.

Oare o perioadă de doi ani înainte de intrarea în ERM2 nu ar fi suficientă pentru ca un leu liber să forţeze nişte ajustări fundamentale, pe care autorităţile guvernamentale nu le iau în considerare din raţiuni politice?

În prezentarea sa, profesorul Daniel Dăianu a amintit condiţiile macroeconomice necesare pentru acceptarea României în ERM2 şi zona euro: reducerea deficitului bugetar structural cel puţin până la 1%, în conformitate cu MTO, datoria publică să nu depăşească 40% din PIB, deficite externe mici, inflaţie cât mai apropiată de zona euro şi creşterea productivităţii, necesară pentru creşterea competitivităţii externe.

În ceea ce priveşte "spaţiul fiscal", oficialul BNR a subliniat că veniturile fiscale trebuie să crească în următorii patru-cinci ani până la 29% din PIB, în condiţiile în care media din zona euro este de circa 40%.

Pre-aderarea la zona euro mai implică, de asemenea, şi trecerea unui test important de către sistemul bancar. În condiţiile în care Comisia Europeană condiţionează intrarea în ERM2 de intrarea în Uniunea Bancară din 2014, trebuie derulat programul de evaluare a calităţii activelor bancare (Asset Quality Review, AQR), iar pregătirile pentru intrarea în Uniunea Bancară trebuie iniţiate cu cel puţin doi ani înainte de intrarea în ERM2.

Pentru convergenţa reală, măsurată în principal cu ajutorul indicatorului PIB/locuitor, există mai multe scenarii.

Dacă se adoptă pragul de 70% din media PIB/locuitor de la nivelul zonei euro, intrarea în ERM2 în 2022 şi în zona euro în 2024 ar fi posibilă în condiţiile unei creşteri economice anuale de cel puţin 4%. Alte scenarii prezentate de profesorul Dăianu au luat în considerare stabilirea pragului de convergenţă la 75%, respectiv 80%, însă atunci sunt necesari 6 ani, respectiv 8 ani pentru atingerea ţintei, pe fondul unei creşteri medii anuale de 5%.

În condiţiile în care oficialul BNR a avertizat că "realizarea ratelor de creştere amintite trebuie pusă în relaţie cu ciclul economic/financiar în des-făşurare şi corectarea dezechilibrelor", o alternativă mai fezabilă ar fi intrarea în ERM2 în 2024 şi în zona euro în 2026, conform opiniei profesorului Dăianu.

Un alt avertisment a venit la finalul prezentării şi se referă la simplificarea raţionamentelor care au stat la baza scenariilor de convergenţă, în condiţiile în care Daniel Dăianu a declarat că "poate interveni o nouă recesiune în economia globală", iar ţările din Europa Centrală şi de Est vor intra într-o perioadă de creştere cu rate mai scăzute.

Oficialul BNR a ţinut să sublinieze că recesiunea tehnică (n.a. două trimestre consecutive de contracţie a PIB-ului) nu înseamnă neapărat şi intrarea în criză, însă "o recesiune adâncă se poate transforma în criză", dar şi-a exprimat speranţa că vor fi luate măsuri pentru prevenirea unei recesiuni globale, mai ales la nivel băncii centrale americane, Federal Reserve.

Optimismul său în ceea ce priveşte economia globală nu este împărtăşit de reputatul analist american Martin Armstrong, care susţine că economia globală traversează o perioadă de declin, pe fondul creşterii taxelor şi a extinderii cadrului de reglementare. În termeni nominali, declinul se va prelungi până în 2025, iar în termeni reali orizontul declinului este 2035.

Oare astfel de "variabile" au fost luate în calcul la stabilirea planului naţional de adoptare a monedei euro? Puţin probabil, iar în curând vom afla pe câtă iluzie şi câtă realitate se cons-truieşte cadrul de trecere la moneda unică europeană.