PlantExtrakt, cel mai mare producător român de extracte gemoterapice şi singurul producător local de medicamente homeopate, parte a grupului Europlant, anunţă lansarea VerdioGast®, un produs natural pentru digestie, cu triplă acţiune. Pe o piaţă dedicată produselor pentru digestie în valoare de cca. 30 de milioane de euro, VerdioGast® este alternativa din plante la obiceiurile curente de consum. Astfel, compania mizează că noul produs va acapara cca. 3% din valoarea pieţei de profil, în următorii 5 ani, conform unui comunicat remis redacţiei.
"Lansarea VerdioGast® survine într-un context al unei pieţe în creştere continuă, în care consumatorii caută produse ce oferă beneficii clar conturate, perfect adaptate cerinţelor lor curente. Estimăm că noul nostru produs va capta, în acest an, o cotă de piaţă de aproximativ 1%, urmând ca în următorii 5 ani să ajungă la 3% din totalul pieţei. Aceste proiecţii se bazează în primul rând pe interesul tot mai crescut al consumatorului român pentru produsele naturale", a subliniat Liviu Ungureanu, Director General al PlantExtrakt.
Potrivit afirmaţiilor sale, piaţa relevantă pentru VerdioGast®este cea a produselor pentru digestie, unde majoritatea opţiunilor sunt OTC (medicamente care se pot elibera fără prescripţie medicală), dar şi suplimente alimentare sau dispozitive medicale.
VerdioGast® se remarcă prin tripla sa acţiune, pentru buna funcţionare a stomacului, pancreasului şi ficatului. Astfel, susţine digestia alimentelor, reduce senzaţia de plenitudine gastrică şi contribuie la buna funcţionare a ficatului şi a vezicii biliare. Este un produs cu ingrediente active 100% naturale, din plante, fără pancreatină sau bilă de origine animală, fără substanţe chimice de sinteză sau organisme modificate genetic. În plus, VerdioGast® este conceput pentru a putea fi utilizat şi de către persoanele sensibile.
"Indigestia, numită ştiinţific dispepsie funcţională, reprezintă o problemă semnificativă pentru un procent impresionant de consumatori, afectând până la 30% dintre aceştia, la nivel global. Este important să înţelegem că indigestia ţine de funcţionarea organelor implicate în digestie şi de aceea poate să reapară din nou şi din nou. De obicei se manifestă prin senzaţie de prea-plin după masă, însoţită sau nu de balonare. Persoanele afectate pot experimenta manifestări neplăcute în orice moment al zilei, corelat cu regimul lor igieno-dietetic, sau de alimentaţie. Este important de remarcat că mulţi dintre cei afectaţi recurg la medicamente, suplimente alimentare, sau ceaiuri pentru a-i ajuta să gestioneze simptomele. Totuşi, este rar ca aceştia să caute ajutor medical, strict pentru aceste tulburări. Lansarea VerdioGast®, primul produs natural pentru digestie, cu triplă acţiune, vine să completeze portofoliul nostru şi să ofere o alternativă eficientă şi cu un grad bun de siguranţă, pentru aceaste manifestări des întâlnite", a mai afirmat Liviu Ungureanu.
Consumatorii ideali pentru VerdioGast® sunt cei care caută soluţii naturale. Aceştia pot suferi tulburări digestive cauzate de o alimentaţie dezechilibrată (de exp.: mâncat prea mult, pe fugă, sau dulciuri şi alcool). Astfel, VerdioGast® se adresează în primul rând femeilor, în intervalul de vârstă cuprins între 30 şi 55 de ani, din medii urbane, preocupate de sănătatea lor şi a familiilor lor. De asemenea, se concentrează şi pe adulţii urbani cu vârste între 30 şi 60 de ani, cu un nivel socioeconomic mediu, până la ridicat.
VerdioGast® este deja disponibil în farmacii şi în magazinele de tip plafar, atât în locaţiile fizice, cât şi online, fiind estimată intrarea sa în peste 3.500 de astfel de locaţii, până la finele anului.