PENTRU 63 MILIARDE DE DOLARI: AbbVie va cumpăra Allergan, producătorul Botox

M.I.A.
Companii / 25 iunie 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Grupul farmaceutic american AbbVie a anunţat astăzi preluarea compatriotului Allergan, producătorul Botox, în cadrul unei tranzacţii mixte, numerar şi acţiuni, cu o valoare de aproximativ 63 miliarde dolari, transmite Reuters.

Investitorii Allergan ar urma să primească 0,8660 acţiuni AbbVie şi 120,30 dolari în numerar pentru fiecare acţiune pe care o deţin, adică o sumă totală de 188,24 dolari pentru o acţiune Allergan, o primă de 45% comparativ cu cotaţia înregistrată luni seara de titlurile producătorului Botox. Noua companie rezultată în urma fuziunii va avea sediul social la Delaware şi va fi condusă de Richard Gonzalez, preşedintele director general de la AbbVie, transmite Agerpres.

Analiştii subliniază că preluarea Allergan oferă AbbVie şansa de a-şi diversifica portofoliul în condiţiile în care Humira, cel mai bine vândut medicament la nivel mondial, se confruntă cu concurenţa unor versiuni mai ieftine în Europa. "La rândul lor, acţionarii Allergan obţin o primă decentă la ceea ce a fost o acţiune cu un preţ extrem de scăzut", susţine Maxim Jacobs, director de cercetare la Edison Investment Research.

Aceasta este a doua cea mai mare preluare anunţată în 2019 în industria farmaceutică, după ce Bristol-Myers Squibb a convenit să preia producătorul de medicamente împotriva cancerului Celgene pentru 74 miliarde dolari, conform Agerpres.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb